Echipa de fotbal a Uzinelor Astra Braşov a reușit în vara anului 1941 să câștige Campionatul Districtual Braşov, iar succesul venea la pachet cu barajul de promovare în Liga a 2-a. Însă, intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial pe 22 iunie 1941 a contramandat șansa de progres a viitorilor „stegari” spre prim-planul fotbalului românesc.
În cazul unei victorii în barajul de promovare, UAB ar fi devenit a 4-a echipă din istoria fotbalistică a oraşului de sub Tâmpa care participa în eşalonul secund, după ACFR, Braşovia, şi IAR (viitoarea Tractorul).
Până la urmă, competițiile divizionare au fost reluate de Federația Română de Fotbal în toamna anului 1942, doar că sub alte denumiri – Campionatul de Război pentru Liga 1, și Cupa Eroilor pentru Liga a 2-a.
sursa: Gazeta Sporturilor
Cupa Eroilor a fost organizată pe trei serii geografice – nord (10 echipe), vest (8 echipe) și est (6 echipe) – câștigătoarele din fiecare serie urmând să joace într-un play-off pentru promovare.
Echipa Uzinelor Astra Brașov, repartizată în seria estică, a fost programată să debutze pe 6 septembrie 1942, la Braila, cu Franco-Română. Ceilalți adversari urmau să fie Dacia-Vasile Alecsandri Galați, FC Brăila, Prahova Ploiești și Malaxa Tohan (viitoarea Torpedo Zărnești).
Încântați de cunoștintă
Dacia Vasile Alecsandri Galați – club apărut în 1922 după fuziunea dintre Şoimii Dacia şi echipa Liceului Vasile Alecsandri. Tripli-câştigători ai Campionatului Districtual Galaţi în anii 1920, cei de la DVA au fost una din cele 40 de echipe care au luat parte în sezonul 1934/35 la ediţia inaugurală a ligii secunde. Au evoluat în acest eşalon până la startul celui de-al Doilea Război Mondial şi au reuşit cea mai bună clasare din istoria clubului în sezonul 1938-1939, când au terminat pe locul doi în seria lor, la cinci puncte de primul loc.
FC Brăila – club fondat în 1919, cunoscut azi ca Dacia Unirea – evoluează în Liga a 2-a. Au câştigat în sezonul 1934/35 Seria a 5-a a ligii secunde, dar nu s-au impuns în play-off-ul de promovare. Brăilenii au reuşit în mai toţi anii clasări între primii cinci, participând chiar şi în Liga 1 timp de două ediții, cea mai recentă fiind 1940/41 – ultima înainte de război. FC Brailă întâlnise în vara anului 1942 UAB-ul, într-un meci amical în Bartolomeu, braşovenii nimicindu-i cu 6-0.
Franco-Română Brăila – club fondat în 1924, a evoluat în Liga a 2-a de la înfiinţarea campionatului şi până la stoparea competiţiei din cauza evoluţiei frontului celui de-al Doilea Război Mondial. În ediţia inaugurală s-au clasat pe locul doi, după rivalii locali, iar în sezonul următor au câştigat Seria a 5-a, dar au terminat pe trei în play-off-ul de promovare. În sezonul 1939/40 au câştigat din nou seria din care făceau parte (a 4-a), dar FRF a decis ca FC Brăila, clasată pe locul 4 în Seria 1, să reprezinte oraşul în Liga 1. Vremuri! Clasarea pe locul doi în ultima ediţie a ligii secunde dinaintea războiului îi cam recomanda pe cei de la Franco-Română ca favoriţi la câștigarea Seriei a 5-a din Cupa Eroilor.
Prahova Ploiești – club fondat în 1909 şi dublu campion naţional în anii de pionierat ai fotbalului românesc (1912 şi 1916). Anii 1920 au fost o perioadă mai modestă în istoria clubului, ascensiunea începând odată cu implementarea sistemului divizionar, Prahova regăsindu-se între participanții la celebra ediţie 1934/35 a Ligii a 2-a. Sezonul 1938/39 a fost singurul în care ploieştenii au impresionat cât de cât, aceştia clasându-se pe locul trei, la trei puncte de prima poziţie. Ploieştenii aveau acum o echipă extrem de tânără, astfel că erau de aşteptat surprize şi din partea lor.
Malaxa Tohanul Vechi – şi-a început drumul în fotbal deodată cu UAB-ul, în sezonul 1939/40, cele două echipe ducând o luptă frumoasă pentru titlul Seriei a 2-a a Campionatului Districtual Braşov. Câştig de cauză au avut atunci cei de la Malaxa, Uzinele Astra obţinând revanşa în sezonul următor. Poarta celor de la Malaxa va fi apărată în Cupa Eroilor de Valentin Stănescu, nimeni altul decât viitorul antrenor al „stegarilor” din perioada 1968-1971.
Aceste noi competiții, Campionatul de Război și Cupa Eroilor, erau menite să aniverseze și împlinirea unui an de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial.
A fost un an în care trupele române ajunseseră alături de aliații germani mult mai spre est decât își închipuiau că o vor face la început. După eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, Armata Română luase parte la asediile Odessei și Sevastopolului, și ducea mai departe lupta spre Caucaz și Volga, apropiindu-se de un oraș numit Stalingrad.
Acasă, la Brașov, ca și în restul orașelor din țară, lumea încerca să împace cum putea mai bine viața de zi cu zi din spatele frontului cu știrile zilnice despre niște bătălii crâncene date la mii de kilometri depărtare, grupate în ziarele vremii la rubrica „cronica războiului”, și justificate drept o cruciadă împotriva comunismului, o călătorie în necunoscut pentru a purta un război absolut necesar existenței, bunăstării și reîntregirii României.
Un război care în acel început de septembrie părea că se duce în altă lume, sentiment nezdruncinat nici măcar de raidul făcut în vară de 12 bombardiere americane asupra rafinăriei Astra Română, din sudul Ploieștilor. Misiunea a fost un eșec, dar americanii demonstraseră că era posibil.
Războiul era departe, România se simțea invincibilă și oamenii aveau chef și timp pentru fotbal.
În ultimul test susținut înaintea intrării în competiție, brașovenii au fost învinși pe teren propriu cu 2-1 de FC Cugir, pe 24 august. Ziarul local Gazeta Transilvaniei consemna că UAB-ul a pierdut „din cauză că era incomplet și fără antrenamentul necesar”.
Dă-mi mâna, toamnă
Nu a fost ușor pentru brașoveni la Brăila, cu Franco-Română, pe 6 septembrie 1942, în etapa inaugurală. Gazdele au dominat, dar nu au putut obține mai mult de un 1-1 „datorită ghinionului și în mare parte apărării brașovenilor care a zădărnicit multe atacuri periculoase.” (Gazeta Sporturilor, 9 septembrie 1942)
Această apărare a fost compusă din portarul Moraru și din fundașii Silviu Costea și Dobrescu. În anii ăia se juca cu doi fundași și cinci atacanți. Și apropo de cvintetul ofensiv al alb-albaștrilor – Benescu, Mihai Gipe, Ștefan Bârlea, Petru Vlad și Iosif Lotter erau oamenii responsabili cu golul. Timișoreanul Lotter, care contribuise la ultimele titluri naționale din istoria Chinezului, se afla acum spre apusul carierei de jucător și era bucuros că mai poate juca niște fotbal după ce o accidentare gravă la mijlocul anilor 1930 l-a ținut în afara terenului un an de zile.
Linia de mijloc UAB-istă era formată din Mihai Augustin, Gavrilă Nichita și Augustin Bunușiu.
Mihai Gipe a deschis scorul la Brăila în minutul 10 și tot el a ratat un penalty 20 de minute mai târziu, pentru ca gazdele să obțină remiza grație golului marcat de Belciu la 5 minute după pauză.
Peste o săptămână, actualul stadion Silviu Ploeşteanu, care în anii 1940 se numea Municipal şi dispunea doar de zona centrală, acoperită, a actualei Tribune 1, a găzduit aproape 2000 de spectatori la primul meci al Uzinelor Astra Brașov pe teren propriu în Cupa Eroilor.
Veștile bune care veneau de pe frontul Stalingradului au fost dublate pe gazon de băieții în alb și albastru, aceștia oferind publicului un spectacol încântător: 5-1 cu Dacia Vasile Alecsandri Galați!
Mihai Gipe a deschis din nou scorul, Iosif Lotter și Ștefan Bârlea reușind fiecare câte o dublă.
Brașovenii prin condiție fizică mai bună au câștigat la scor.”
Gazeta Transilvaniei, 17 septembrie 1942
sursa: Gazeta Transilvaniei, 17 septembrie 1942
Fotbaliştii de sub Tâmpa stăteau acceptabil în clasament după primele două meciuri, având 3 puncte (pe vremea aceea o victorie primea 2 puncte) şi golaveraj 6-2.
Singura echipă care devansa UAB-ul era Prahova, ploieştenii ocupând prima poziţie cu 2 victorii şi golaveraj 10-4.
Pe 4 octombrie alți 1000 de spectatori au luat loc în tribuna Municipalului și la gardul din jurul terenului pentru a urmări derby-ul local UAB – Malaxa Tohan.
A fost o nouă ciocnire aprigă între cei doi rivali, dar de această dată „nici unul din cei doi combatanţi n’au reuşit să înscrie vre-un punct” (Gazeta Sporturilor, 6 octombrie 1942)
Așa arăta singura tribună a actualului stadion „Silviu Ploeșteanu” în iarna anului 1942-1943. Acoperișul de lemn a fost demolat spre sfârșitul anilor 1940.
Portarul Moraru a atras (din nou) atenția presei, semn că tohănenii nu s-au limitat la un joc de apărare. Dar nici atacul UAB-ist nu a fost absent, Gavrilă Nichita, Gheorghe Mureșan și Ștefan Bârlea creând cel mai mare pericol la poarta lui Valentin Stănescu – nimeni altul decât viitorul antrenor al „stegarilor”.
În altă notă, se pare că fundașul brașovean Silviu Costea avea obiceiul să conteste deciziile arbitrajului, același ziar semnalând că jucătorul „nu se găsește la prima abatere de acest fel”.
De punctul pierdut de brașoveni a profitat Prahova Ploiești.
„Revelaţia competiţiei însă, este Prahova din Ploieşti, tânăra formaţie „republicană”, care în trei jocuri în deplasare a obţinut atâtea victorii! Ceeace – fără îndoială – constituie o performanţă excelentă, ţinând seama mai ales de adversarii pe care i-a învins: DVA la Galaţi, FC Brăilă şi Fr. Română la Brăilă”.
Gazeta Sporturilor, 9 octombrie 1942
Ploieștenii vor obține a patra victorie consecutivă contra celor de la Malaxa Tohan, un 5-1 care punea patru puncte între ei și brașoveni – aceștia având un meci în minus.
Dată fiind situația, fotbaliștii de sub Tâmpa erau obligați să câștige meciul cu FC Brăila de pe 25 octombrie.
Și-au făcut treaba într-un fel spectaculos.
În mod bizar, cronicarul GSP-ului a raportat doar marcatorii brăileni, omițându-i complet pe cei ai echipei gazdă. Editorii Gazetei Transilvaniei n-au găsit nici ei destul loc în paginile ziarului pentru acest meci. Tot ce știm, momentan, este că brașovenii au învins cu 5-3, după ce la pauză au condus cu 4-0.
A fost ultima apariție a viitorilor „stegari” în acea toamnă.
Meciul-finală al seriei de est, dintre Uzinele Astra Brașov și Prahova Ploiești, programat inițial pe 18 octombrie și amânat apoi, la cererea UAB, pentru 1 noiembrie, se va juca până la urmă abia în primăvara anului următor.
Prima zi a lunii noiembrie a avut până la urmă de un eveniment, și anume inaugurarea și sfințirea unei troițe în incinta Uzinelor Astra Brașov – „o adevărată lucrare de artă, cu totul aparte” (Universul, 7 noiembrie 1942)
Se aseamănă cu un altar, ridicat din marmoră pe zidul unui hangar. Deasupra străjuește „Crucea albastră” a cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul”, iar sub cruce se întind două ramuri cu frunze de lauri, coroana biruitorilor. La mijloc, între două colonade de marmură albă, sunt fixate două plăci din același material, în care sunt săpate numele eroilor morți pe front sau pe câmpul muncii. Între plăci o candelă din fier forjat arde în permanență, așa precum permanentă va fi recunoștința neamului pentru eroii săi.”
Universul, 7 noiembrie 1942
„După terminarea solemnității d. director general, ing. Constantinescu, a împărțit daruri în bani familiilor eroilor, cari au ajuns la suma de 700.000 lei precum și zahăr, făină, untdelemn și toate cele necesare traiului zilnic pentru o vreme îndelungată” (Universul, 7 noiembrie 1942)
Numeroși muncitori și funcționari ai Uzinelor Astra Brașov plecaseră pe front încă din prima zi a războiului. Între ei și majoritatea jucătorilor echipei de fotbal a Secției 15 Turnătorie, care au inspirat înființarea unei echipe unitare în cadrul UAB.
Torben și Andrass au căzut primii, în luptele Brigăzii 1 Munte pentru eliberarea Bucovinei de Nord din vara anului 1941. Singurul supraviețuitor din acea echipă va fi scheianul Árpád Balázs.
Cei rămași acasă fabricau piesele de artilerie și munițiile necesare susținerii efortului de război.
Returul
„Soldații de la Stalingrad le țin piept bolșevicilor în ruinele cartierului apusean al orașului. Fiecare rămășiță de zid, fiecare ruină incendiată se transformă într’o fortăreață în jurul căreia se dau lupte dârze. Eroii români, germani și slovaci au strâns rândurile în jurul conducătorilor lor și rămân pe poziții cu curajul morții. Orice deosebire de armă și de grad a căzut; a rămas numai voința oțelită de a rezista până la extrema limită.”
Gazeta Transilvaniei, 30 ianuarie 1943
Încercuiți, izolați și extenuați, toți luptau având de ales doar între moarte și prizonierat sovietic. Evadarea și retragerea încetaseră de mult să mai fie opțiuni.
Apoi, într-un final, ziarul local brașovean din 6 februarie 1943 anunța simplu: „A căzut Stalingradul…”.
„Țiganii Mareșalului Antonescu au terminat războiul, au ridicat coviltirele la căruțe și au pornit spre țara lor.“
Constantin Sănătescu, Jurnalul Generalului Sănătescu, ed. Humanitas – referitor la felul în care Radio Moscova a anunțat încheierea bătăliei
Peste 150.000 de familii de pe întreg cuprinsul României au primit scrisori de condoleanțe, în care era celebrat eroismul arătat de un soț, un frate, sau un fiu, fiecare în parte condamnat la moarte într-o luptă de neînțeles pentru majoritatea.
E dificil, dacă nu chiar imposibil, să ne imaginăm acum, la 79 de ani distanță, starea de spirit a populației în acea primăvară. Starea reală, nu cea oficială redată în presă.
Ce gânduri, așteptări și speranțe or fi avut cei care pe 28 martie 1943 au luat drumul stadionului din Ploiești pentru meciul dintre singurele echipe neînvinse ale seriei de est din Cupa Eroilor?
Prahova, care avea un avans de două puncte, n-ar fi refuzat un meci egal, în timp ce pentru Uzinele Astra Brașov victoria era obligatorie, dacă doreau să preia controlul total și să nu ajungă la mâna rezultatelor din celelalte meciuri.
Unicul gol a fost marcat de Mihai Gipe, iar UAB egalau liderul seriei!
- Prahova Ploiești – 5 meciuri – 4 victorii – 0 egaluri – 1 înfrângere – golaveraj 17-7 – 8 puncte
- Uzinele Astra Brașov – 5 meciuri – 3 victorii – 2 egaluri – 0 înfrângeri – golaveraj 12-5 – 8 puncte
Victoria de la Ploiești nu a fost rodul hazardului, iar brașovenii au subliniat acest lucru pe 11 aprilie, când hat-trickul lui Ștefan Bârlea și golul lui Iosif Lotter au adus o victorie clară cu Franco-Română Brăila (4-0) pe stadionul Municipal. Echipa de pe Dunăre, aflată la trei puncte în spate, a fost atunci complet scoasă din cursa pentru primul loc în serie.
Pe lângă marcatori, s-au mai remarcat în acest meci fundașul Gheorghe Stoicescu, mijlocașul Gavrilă Nichita și atacantul Petru Vlad.
Echipa de sub Tâmpa a revenit la treabă abia peste aproape o lună, ea întorcându-se cu bine din deplasările la FC Brăila (1-1, gol Nichita) și DVA Galați (3-0).
Între timp, presiunea se mutase pe umerii Prahovei, care după o serie de rezultate nedorite își juca ultima șansă la titlul seriei chiar la Brașov, pe 23 mai 1943.
Augustin Bunușiu a deschis scorul pentru UAB în minutul 11, scorul final a fost 1-1, iar în ultima etapă a sezonului regulat, la Tohanul Vechi, Mihai Gipe a fost cel care a pus mingea în plasă și a adus victoria cu Malaxa.
Cu 6 victorii și 4 remize în cele 10 meciuri, brașovenii au câștigat seria a 3-a a Cupei Eroilor cu un avans de trei puncte față de Prahova Ploiești.
Învingătoarea în celelalte două serii ale Cupei Eroilor au fost Uzinele și Domeniile Reșița (vest) și Uzinele Metalurgice Cugir (nord) – nimeni alții decât oaspeții acelui test din vara anterioară.
Play-off
Barajul de promovare cu Uzinele Metalurgice Cugir, programat în prima jumătate a lunii iulie a fost decis chiar după meciul tur, din deplasare, de pe 4 iulie 1943.
sursa: Gazeta Transilvaniei
Cugirenii ghidați de antrenorul-jucător Grațian Sepi au dominat puternica serie a nordului, formată din zece echipe, terminând cu un avans de trei puncte peste Jiul Petroșani.
Victoria gazdelor cu 5-0 în turul barajului ne zice că a fost un meci fără istoric.
Publicarea echipei de start brașovene (abia a 2-a publicată în acel sezon) ne dă însă ocazia să observăm cum evoluase ea în decursul celor aproape patru ani de la înființare, ce jucători deveniseră emblematici și ce alte modificări au avut loc.
Moraru – Costea, Dobrescu – Augustin, Precup, Nichita – Mureșan, Gipe, Șerbănescu, Lotter, Vlad
Portarul Moraru era în continuare un pilon de bază al echipei, la fel ca și Silviu Costea, Precup Rău, Gavrilă Nichita și Gheorghe Mureșan – cu toții sosiți la club în septembrie 1940, după Dictatul de la Viena, în timp ce Mihai Augustin și Mihai Gipe îmbrăcau culorile echipei încă din 1939. Noutățile sunt fundașul Dobrescu și atacanții Șerbănescu, Iosif Lotter și Petru Vlad despre care, din păcate, nu avem informații suplimentare.
Ștefan Bârlea – la club din octombrie 1940 – deși a lipsit în acest meci, a fost golgeterul Uzinelor Astra Brașov în sezonul regulat, marcând cel puțin cinci goluri.
Meciul retur cu UM Cugir s-a jucat peste o săptămână la Brașov, pe stadionul Municipal, iar golul lui Gheorghe Stoicescu i-a făcut pe brașoveni să intre la pauză cu un dram de speranță. Din păcate, în repriza a doua, Preda a egalat pentru cugireni, 1-1 fiind și scorul final.
sursa: Universul
Cum ceilalți doi jucători brașoveni care s-au evidențiat au fost portarul Moraru și fundașul Dobrescu, putem specula că UM Cugir a fost echipa care a dominat actul secund.
Până la urmă și UMC a ratat promovarea în Campionatul de Război – denumirea Ligii 1 în acea perioadă, cedând UDR-ului după o spectaculoasă dublă manșă (5-3/0-5).
Astfel, Uzinele Astra Brașov se vor reîntâlni cu cei de la Cugir în viitoarea ediție a Cupei Eroilor, în seria centrală.
Orașul de sub Tâmpa suferise o altă dezamăgire și în Campionatul de Război, de unde ACFR, marii rivali din epocă ai UAB, au retrogradat de pe ultimul loc cu o linie de clasament absolut oribilă.
S’ar putea pretinde conducătorilor sportului brașovean întărirea cadrelor, printr’o fuziune între U.A.B. și A.C.F.R., dar nu se poate trece la măsuri atât de incompatibile cu ideea de sport.”
Curentul, 27 iulie 1943
Evident că nici o fuziune nu a avut loc, echipa muncitorilor de la Atelierele CFR Brașov urmând a fi și ea unul din viitori adversari ai Uzinelor Astra în următoarea ediție a Cupei Eroilor.
Post Scriptum
Peste o lună, pe 13 august 1943, stadionul IAR (viitorul-fost Tractorul) a găzduit un meci amical între funcționarii Industriei Aeronautice Române și cei ai Uzinelor Astra Brașov.
S-au remarcat în echipa funcționarilor UAB doi jucători legitimați încă din 1939 și 1940 – Nicolae Zangor și Petre Bazavan, fiind apreciat în special jocul excelent al celui din urmă. (Gazeta Transilvaniei, 14 august 1942)
Ambii jucaseră pentru UAB în sezonul de debut al clubului, când echipa a ratat la mustață titlul campionatului districtual. Acum, aflați la vârste înaintate, mai apăreau în iarbă pentru UAB doar în astfel de meciuri demonstrative.
Era ultima vară în care românii priveau spre cerul senin fără teamă.
La Stegaru' 