Nişte steaguri, nişte cântece, nişte speranţe create şi târziu de tot evaporate dar, cel mai important, nişte amintiri pe umerii lui tati care vor rămâne pentru totdeauna. Scorul de la prima vizită pe stadion e mereu doar notă de subsol. Îţi aminteşti umbrele feţelor, zarva din jur, gălăgia, mirosul ierbii, al betonului, al serii şi abia la final de tot adaugi un „ah, da, şi s-a terminat 4-0/3-3/am pierdut…”.

Nişte steaguri, nişte cântece, nişte speranţe, n-ai nevoie de prea multe ca să fii fericit în prima zi de meci. E abia prima dintr-un şir la care nici nu te-ai gândit.