Video color cu galeria „stegară” în anii 1970

Video-ul ăsta e un fragment dintr-un documentar de jumătatea de oră dublat în chineză despre Uzina de Autocamioane Braşov. Am tot clickuit prin el în speranţa că poate-poate o fi şi ceva legat de echipa de fotbal şi iată: primele imagini video color cu galeria „stegară” a anilor 1970 pe care cel puţin noi ăştia mai tineri le vedem vreodată! 

Când s-a combinat efervescenţa refugiaţilor greci cu stoicismul braşovenilor, a rezultat o galerie cu propriul ei stil şi printre cele mai frumoase ale acelei perioade.

Nu-mi dau seama din ce meci sunt imaginile, dar după echipamentul fotbaliştilor „stegari” şi configuraţia stadionului (se vede recent construita peluză dinspre Fartec) aş zice că acţiunea se desfăşoară undeva până în 1974. Oricum, judecând după copilul de mingi de la 0:16 care face mătănii după marcarea golului pare să fi fost ceva meci important.

Multe steaguri galben-negre de diferite modele, nebunie maximă, faimosul „zid de la a doua” decorat cu suporteri – imagini cu valoare de tezaur pentru noi.

Tot ce-am putut înţelege cu recent descoperitele mele cunoştinţe de limbă chineză este ceva legat de echipa de fotbal, Ion Ţiriac şi Ludovic Ambruş care fac tam-tam.

#SteaguNuMoare

5 gânduri despre “Video color cu galeria „stegară” în anii 1970

  1. In centrul galeriei cu camasa alba este incomfundabilul Latrau…ce vremuri Doamne si ce galerie …Cand vom mai vedea asa ceva la brasov !?!?

  2. Felcitări, Răzvan…..
    Abia acum am observat această postare și Doamne, nu mă pot opri …cred că am revăzut de vreo 12 ori la rând acest clip…..nu știu dacă vom descoperi cândva la ce meci e făcută înregistrarea, dar cu siguranță că e de la începutul anilor 1970, chiar dinainte de 1974. De ce cred acest lucru? Jambierele pe care le poartă stegarii par să fie identice cu cele pe care le găsim în poze din anii 1970-1973. Începând cu 1973 în toate pozele pe care le dețin, jambierele sunt vărgate pe orizontală cu dungi subțiri galben și negru. Eu sper că voi putea identificat măcar 2 -3 dinre jucători și poate, cine știe, și echipa adversă. Ei joacă în alb complet…și să știi, că nu multe echipe jucau la vremea aia cu acest echipament iar faptul că stadionul este arhiplin mă duce cu gândul la un meci cu Dinamo sau Universitatea Craiova. În orice caz e meciul s-a disputat pe o vreme caldă, probabil într-una din lunile mai, iunie sau august, poate începutul lui septembrie. Într-adevăr omul cu cămașă albă cuj mânecă scurtă pare a fi Aurică Lătrău. Îți mulțumesc, Răzvan…..ai reușit să-mi îndeplinești un vis, fiindcă de mult aspir să văd măcar poze cu galeria anului 1970, iar tu ne oferi acum mult mai mult decât atât….

  3. Între timp, m-am mai trezit din euforia care mă cuprinsese, și uitându-mă peste arhiva de ziare Sportul, peste fotografiile ce apăruseră atunci în acestea, am realizat că adversara Steagului putea fi și altă echipă în afara lui Dinamo sau Craiova. Totuși, sunt echipe precum U Cluj, care deși avea culorile alb și negru, de regulă juca în echipamente caracteristice, fie cu tricouri în dungi, fie tricou alb și șort negru sau tot felul de alte modele rezultate din combinația celor două culori. La fel și Jiul Petroșani sau Sportul, care jucau tot în alb-negru. Rapidul, în schimb, și Argeșul sau Politehnica Iași mai purtau și echipament alb complet. Ei bine, filtrând în funcție de starea vremii, de anotimp, de numărul de spectatori, de faptul că acel gol s-a marcat cu capul, de echipamentul Steagului și al combatantei, am ajuns la o primă concluzie, aceea că ar putea fi vorba de meciul Steagul Roșu-FC Argeș 2-1, disputat pe 5 septembrie 1971: În caseta tehnică din ziarul Sportul scrie că vremea a fost excelentă și că au asistat 10.000 de spectatori și ambele goluri ale stegarilor au fost marcate cu capul prin Necula și Olteanu. Pentru FC Argeș marcase Dobrin. Ar fi bine dacă am putea identifica jucătorii, dar filmul este rulat cu viteză destul de mare. Bineînțeles, s-a marcat cu capul și în alte meciuri oficiale de pe Tineretului jucate în perioada 1970-1973, dar atunci fie era vreme ploioasă, fie au asistat doar 4-5 mii de spectatori.

  4. Merci de completări, Sasule! Deducțiile á la Sherlock Holmes conduc spre acel meci, așa că eu merg pe mâna ta.

    Noroc cu user-ul Melville Marriott că a urcat pe Youtube documentarul dublat de chinezi. Oricum, bănuiesc că mai sunt destule materiale d-astea prin diverse arhive, le mai găsesc alții, le mai găsim noi, nu lăsăm să scape nimic.

  5. Ar mai fi ceva, Răzvan. Filmul este intitulat ”Vîrsta de aur a uzinei”. Ce ar putea oare să însemne atributul ”de aur”? Îmi aduce aminte de nunta de aur, care se sărbătorește la împlinirea a 50 de ani de căsnicie. Iar istoria uzinii de autocamioane începe prin 1921, odată cu înființarea firmei ROMLOC (m-am documentat și eu între timp :))). Probabil că filmul a fost realizat cu ocazia aniversării de 50 de ani, adică în 1971, deci varianta cu FC Argeș stă deocamdată în picioare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.