Membri ale galeriei

Merg la meciuri de 21 de ani. S-au împlinit luna aceasta. Pe mulți din cei cu care am făcut în 2017 SR Brașov îi știam din priviri din tribunele „Tineretului”, de când eram toți niște țânci sau puștani. Pe unii i-am văzut pe la T2, pe alții pe la T1, pe majoritatea în peluză și…

Suntem galeria echipei brașovene #2

De unde mi-a venit ideea de a scrie despre galeria anilor ’70? Întâmplarea a făcut ca un agent de pază să mă rețină în holul de la intrarea în incinta spitalului Astra, pe motiv că se efectuează obișnuitele vizite de către medici. M-a rugat respectuos să iau loc și să aștept. Am intrat în vorbă…

Suntem galeria echipei brașovene #1

Între ideea propriu-zisă de a evoca trăsăturile publicului brașovean, în general, și a galeriei în special și până la a mă apuca de scris a trecut ceva vreme. Mai întâi a trebuit să adun niște materiale, dar am avut și momente de ezitare, întrucât nu eram sigur că ar interesa pe multă lume cum era…

Priorităţile lui Lătrău

În perioada dinainte de 1990, pe vremea comuniştilor – cum i se mai spune, era destul de nasol să n-ai un loc de muncă. Într-o societate care se mândrea cu ocuparea forţei de muncă în procent de 100% (adică toată lumea avea de lucru), a face parte din acel 1% nerecunoscut oficial de statistici cam era…

Scutieri și suporteri

Din vremea când singurul rol al scutierilor era acela de a tempera atmosfera doar dacă mai mulți suporteri se credeau în același timp Bruce Lee. Altfel, să fie role, să fie fum, și șeful de galerie să fie deasupra tuturor.