Braşovenii Naționalei României | După război

Fiii oraşului de sub Tâmpa au făcut parte din proiectul numit „naţionala de fotbal a României” încă din faza incipientă. Fie că au fost convocaţi în timp ce îmbrăcau tricoul vreunui club braşovean, în special al Steagului (aka FCM/FC Braşov), sau când viaţa i-a purtat pe la alte echipe din ţară sau străinătate, aceasta este cea mai completă sinteză a prezenţei braşovenilor sub tricolor pe care o vei găsi pe internet.

În fiecare zi vom acoperi o altă perioadă istorică. Astăzi, anii de după război.

Citeşte aici prima parte, iar aici partea a doua.

După război


Dinamo Braşov, club rezultat pe 20 septembrie 1949 în urmă unor fuziuni instrumentate de Ministerul de Interne între vechile echipe bucureştene Ciocanul şi Unirea Tricolor, a devenit în 1953 primul club braşovean din istoria postbelică a României care a dat jucători Naţionalei.

Era o chestie naturală, ținând cont de promovarea acestei echipe, în 1950, în Liga 1, unde va petrece șase sezoane consecutive.

Atacantul Alexandru Ene, originar din Brăila, a avut parte de un debut cu gol pe 28 iunie 1953, pe stadionul „Republicii” (ex-ANEF), în etapa a 2-a din preliminariile Cupei Mondiale. Vedeta echipei Dinamo Braşov (7 goluri în 9 meciuri din turul sezonului 1953) a adus liniştea contra Bulgariei, marcând pentru 3-1 în minutul 84. Cu acest gol, Ene a devenit primul reprezentant şi marcator al unui club braşovean la Naţională după război. El va acumula alte zece apariţii şi patru goluri pentru România, însă toate ca jucător al echipei-mamă Dinamo Bucureşti.

Pe 29 mai 1955, România B – anticamera primei reprezentative – bătea Polonia cu 1-0 la Łódź, în faţa a 40.000 de spectatori, din primul XI făcând parte şi dinamoviştii braşoveni Ştefan Hidişan şi Nicolae Mihai. 

Ştefan Hidişan, viitorul jucător „stegar”, debutase deja pentru România B cu un an în urmă, în faţa a 80.000 de spectatori, pe fostul stadion „23 August”, fiind printre cei mai buni Tricolori în victoria contra Ungariei B (2-1), care a aliniat în acea zi şi trei foşti campioni olimpici cu prima reprezentativă, în 1952, la Helsinki. Cariera lui Hidişan ca internaţional va fi permanent legată de reprezentativa secundă, acumulând şase apariţii în total, ultimele două ca „stegar”.

În schimb, Nicolae Mihai (al 6-lea de la stânga) a strâns trei prezenţe pentru prima reprezentativă. Aici este titular contra Belgiei (1-0) pe 28 septembrie 1955, în a doua selecţie. A ieşit accidentat în minutul 43. foto de Sandu Sinderman pentru Agerpres

Peste aproape un an, pe 28 iunie 1956, Zoltan David de la Steagul Roşu Braşov, pe atunci încă în Divizia B, a fost unul din cei patru debutanţi în testul contra Norvegiei (2-0), de la Bucureşti. În faţa a 60.000 de spectatori, David a stabilit scorul final în minutul 44, devenind într-o singură zi primul „stegar” din istorie care joacă şi marchează pentru prima reprezentativă. A fost totodată şi ultima sa apariţie sub Tricolor, şirul prezenţelor braşovene reluându-se doi ani mai târziu.

  • dreapta: „Stegarul” Zoltan David este al 3-lea de la dreapta, tot un zâmbet. A jucat 70 de minute, fiind înlocuit cu Nicolae Tătaru;
  • stânga: Zoltan David într-o acţiune pe flanc.

fotografii de Sandu Sinderman pentru Agerpres

Nicolae Oaidă, născut la Bod, făcuse junioratul la Steagul Roşu, dar a îmbrăcat de şapte ori tricoul Naţionalei ca jucător al celor de la Progresul Bucureşti. Oaidă, zis şi Ulise, a marcat unicul său gol pentru România pe 2 noiembrie 1958, în a 3-a selecţie, când a deschis scorul primei manşe cu Turcia (3-0) din optimile Euro 1960, în minutul 62.

14 septembrie 1958, Zentralstadion, Leipzig: Nicolae Oaidă (stânga) a debutat împotriva Republicii Democrate Germane. România a cedat după un spectaculos 2-3. captură foto

Vasile Szeredai, unul dintre cei mai talentaţi jucători braşoveni ai epocii, începuse fotbalul la Tractorul Braşov (ex-IAR Braşov) iar în 1956 a fost transferat la Rapid Bucureşti, echipă nou-promovată în Liga 1. El bifase încă din ultimul sezon cu Tractorul o apariţie sub Tricolor, în Naţionala B, pe 8 octombrie 1955, într-un test cu Bulgaria B (0-2).

În cei trei ani şi jumătate petrecuţi în Capitală, braşoveanul a devenit unul din oamenii de bază ai echipelor B şi de Tineret (U23). Cu aceste loturi, Szeredai a luat parte, în octombrie 1957, la un turneu în insulele britanice, unde Tricolorii au avut  prestaţii onorabile în faţa echipei U23 a Angliei şi echipei secunde a Irlandei.

  • pe 16 octombrie 1957, România U23 a devenit prima Naţională din istoria ţării care a jucat pe legendarul stadion Wembley. De altfel, a fost şi singurul din istoria Angliei U23 (1954-1976) jucat pe Wembley, aşa că onoarea este cu atât mai profundă. Cu Vasile Szeredai titular şi integralist, România a condus 2-1, dar englezii au egalat până la pauză. O dublă a fost marcată de cel care va ajunge golgeterul all-time al Angliei (44 de goluri) şi al echipei Tottenham (220), Jimmy Graves. La meci au asistat aproximativ 35.000 de spectatori;
  • peste patru zile, la Dublin, 52.000 spectatori asistau la remiza dintre Irlanda B şi România B (1-1);
  • în încheierea turneului, la Belfast, pe 23 octombrie 1957, echipei B a Irlandei de Nord i-a ieşit absolut tot pentru o victorie concludentă cu 6-0!

sursa foto: ebay.com

26 mai 1957, stadionul „23 August”, Bucureşti. Aproape 100.000 spectatori au ţinut să asiste la meciul România – Anglia al echipelor U23 – prima confruntare postbelică între naţionale ale celor două ţări şi primul meci din istoria echipei de tineret a României. Englezii s-au impus cu 1-0 printr-un gol marcat în min. 88 de Johnny Haynes, viitorul legendar fotbalist al clubului Fulham, care în prezent are o statuie în faţa stadionului Craven Cottage.

Vasile Szeredai a fost coechipier în acea zi cu „stegarul” Emanoil Haşoti. A fost singurul meci al lui Lache pentru România U23, el mai acumulând alte cinci apariţii în echipa B, înainte de a face pasul către prima reprezentativă.

Emanoil Haşoti provenea dintr-o familie de aromâni care în 1940 emigrase la Mangalia, după ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. Puştiul care învăţase fotbal, la propriu, pe plajele Mării Negre, va deveni primul „stegar” din istorie cu cinci apariţii în tricoul Naţionalei României, când a intrat în minutul 64 al meciului test cu Turcia (4-0) de pe 8 octombrie 1961. Scorul în acel moment era 2-0 pentru România, autorul golurilor fiind celălalt „stegar” din echipă, Vasile Szeredai – revenit sub Tâmpa în 1959. Meciul respectiv a fost cu atât mai deosebit cu cât Szeredai, primul „stegar” marcator a unei duble pentru România, fusese şi singurul jucător al unui club din provincie într-un prim XI dominat de Steaua (4 jucători), Dinamo (5) şi Rapid (1).

  • stânga: 8 noiembrie 1959, stadionul „23 august”, Bucureşti: Emanoil Haşoti, la minge, într-o acţiune ofensivă contra Bulgariei (1-0), în meciul său de debut. N-a avut vreo emoţie în faţa celor 80.000 de spectatori, fiind printre cei mai buni Tricolori ai zilei. El se va remarca şi în meciul retur al preliminariilor pentru Jocurilor Olimpice Roma 1960. Din păcate, la Sofia, a fost doar unul din cei doi jucători români care nu au dezamăgit (1-2) şi astfel se va rata calificarea.
  • dreapta: 14 mai 1961, stadionul „19 Mayıs”, Ankara: Haşoti (primul din dreapta jos) şi Szeredai (primul din dreapta sus), sunt titulari în testul cu Turcia (1-0 pentru România). Acesta este şi în prezent singurul meci din istorie în care Naţionala a avut doi „stegari” titulari. Vasile Szeredai debutase pentru prima reprezentativă tot în 1959, luând parte la victoria cu 3-2 din Polonia ca jucător al divizionarei secunde Tractorul Braşov;
  • pe 30 septembrie 1962, Vasile Seredai a marca al 3-lea gol al României din victoria cu Maroc (4-0), adjudecându-şi astfel, cu un total de trei goluri, şi titlul de golgeter „stegar” pentru România. Isprăvile sale aşteaptă şi azi să fie întrecute de alţi galben-negri.

sursa foto

Iuliu Haiduoriginar din Sfântu Gheorghe, a evoluat pentru Steagul Roşu Braşov puţin, doar 11 meciuri în returul sezonului 1962-1963, dar impactul său imediat în tricoul României îl înscrie în galeria marilor nume ale clubului. Haidu a debutat cu gol pe 12 mai 1963, punctând decisiv în minutul 84 al testului de acasă cu Germania de Est (revenire de la 0-2). O lună mai târziu, în minutul 64, deschidea scorul în Polonia (1-1). A treia selecţie ca „stegar” a fost contra Danemarcei (3-2), la Copenhaga, în meciul tur al calificărilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Debutul lui Haidu a coincis cu cel al lui Silviu Ploeşteanu ca antrenor al Naţionalei României.


P.S. pe lângă cei menţionaţi mai sus, alţi şase „stegari” au mai îmbrăcat tricoul României B în perioada 1955-1963: Gheorghe Ciripoi, Nicolae Campo, Gheorghe Fusulan şi Eugen Nagy (o apariţie fiecare, cel puţin), Dragoş Cojocaru (o apariţie ca „stegar”, trei în total), Sándor Meszáros (o apariţie ca „stegar”, opt în total).

4 gânduri despre “Braşovenii Naționalei României | După război

  1. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Tokyo | La Stegaru'

  2. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Haidu | La Stegaru'

  3. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Destine neîmplinite | La Stegaru'

  4. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Foca Africană | La Stegaru'

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.