Braşovenii Naționalei României | După război

Fiii oraşului de sub Tâmpa au făcut parte din proiectul numit „naţionala de fotbal a României” încă din faza incipientă. Fie că au fost convocaţi în timp ce îmbrăcau tricoul vreunui club braşovean, în special al Steagului (aka FCM/FC Braşov), sau când viaţa i-a purtat pe la alte echipe din ţară sau străinătate, aceasta este cea mai completă sinteză a prezenţei braşovenilor sub tricolor pe care o vei găsi pe internet.

În fiecare zi vom acoperi o altă perioadă istorică. Astăzi, anii de după război.

Citeşte aici prima parte, iar aici partea a doua.

Primul marcator postbelic


Dinamo Braşov, club rezultat pe 20 septembrie 1949 în urmă unor fuziuni instrumentate de Ministerul de Interne între vechile echipe bucureştene Ciocanul şi Unirea Tricolor, a devenit în 1953 primul club braşovean din istoria postbelică a României care a dat jucători Naţionalei.

Era o chestie naturală, ținând cont de promovarea acestei echipe, în 1950, în Liga 1, unde va petrece șase sezoane consecutive.

Atacantul Alexandru Ene, originar din Brăila, a avut parte de un debut cu gol pe 28 iunie 1953, pe stadionul „Republicii” (ex-ANEF), în etapa a 2-a din preliminariile Cupei Mondiale. Vedeta echipei Dinamo Braşov (7 goluri în 9 meciuri din turul sezonului 1953) a adus liniştea contra Bulgariei, marcând pentru 3-1 în minutul 84. Cu acest gol, Ene a devenit primul reprezentant şi marcator al unui club braşovean la Naţională după război. El va acumula alte zece apariţii şi patru goluri pentru România, însă toate ca jucător al echipei-mamă Dinamo Bucureşti.

Pe 29 mai 1955, România B – anticamera primei reprezentative – bătea Polonia cu 1-0 la Łódź, în faţa a 40.000 de spectatori, din primul XI făcând parte şi dinamoviştii braşoveni Ştefan Hidişan şi Nicolae Mihai. 

Ştefan Hidişan, viitorul jucător „stegar”, debutase deja pentru România B cu un an în urmă, în faţa a 80.000 de spectatori, pe fostul stadion „23 August”, fiind printre cei mai buni Tricolori în victoria contra Ungariei B (2-1), care a aliniat în acea zi şi trei foşti campioni olimpici cu prima reprezentativă, în 1952, la Helsinki. Cariera lui Hidişan ca internaţional va fi permanent legată de reprezentativa secundă, acumulând şase apariţii în total, ultimele două ca „stegar”.

În schimb, Nicolae Mihai (al 6-lea de la stânga) a strâns trei prezenţe pentru prima reprezentativă. Aici este titular contra Belgiei (1-0) pe 28 septembrie 1955, în a doua selecţie. A ieşit accidentat în minutul 43. foto de Sandu Sinderman pentru Agerpres

Stegarii debutează sub Tricolor!


Peste aproape un an, pe 28 iunie 1956, Zoltan David de la Steagul Roşu Braşov, pe atunci încă în Divizia B, a fost unul din cei patru debutanţi în testul contra Norvegiei (2-0), de la Bucureşti. În faţa a 60.000 de spectatori, David a stabilit scorul final în minutul 44, devenind într-o aceeaşi zi primul „stegar” din istorie care joacă şi marchează pentru prima reprezentativă. A fost totodată şi ultima sa apariţie sub Tricolor, şirul prezenţelor braşovene reluându-se doi ani mai târziu.

  • dreapta: „Stegarul” Zoltan David este al 3-lea de la dreapta, tot un zâmbet. A jucat 70 de minute, fiind înlocuit cu Nicolae Tătaru;
  • stânga: Zoltan David într-o acţiune pe flanc.

fotografii de Sandu Sinderman pentru Agerpres

Ulise e român


Nicolae Oaidă făcuse junioratul la Steagul Roşu, dar a îmbrăcat de şapte ori tricoul Naţionalei ca jucător al celor de la Progresul Bucureşti.

Oaidă, zis şi Ulise, a marcat unicul său gol pentru România pe 2 noiembrie 1958, în a 3-a selecţie, când a deschis scorul primei manşe cu Turcia (3-0) din optimile Euro 1960.

Reuşita din minutul 62 a jucătorului născut la Bod echivalează cu primul gol din istoria Naţionalei în campionatul european. La această primă ediţie Tricolorii au fost eliminaţi în sferturi de Cehoslovacia, echipă care se va clasa apoi pe locul 3, după 2-0 cu Franţa în finala mică.

  • stânga: 14 septembrie 1958 – Nicolae Oaidă a debutat într-un test al României contra Republicii Democrate Germane, pe Zentralstadion din Leipzig. Tricolorii au cedat cu un spectaculos 2-3.
  • dreapta: 26 octombrie 1958 – Nicolae Oaidă a fost integralist şi în testul cu Ungaria, primul meci acasă al României din acel an. După ce Dinulescu a deschis scorul în minutul 30, 80.000 de spectatori au sperat în primul succes al Naţionalei contra vecinilor, dar foştii vice-campioni mondiali au întors scorul în numai două minute, pe finalul reprizei a doua.

capturi foto

Braşoveanul care a jucat pe Wembley


Vasile Szeredai, unul dintre cei mai talentaţi jucători braşoveni ai epocii, începuse fotbalul la Tractorul Braşov (ex-IAR Braşov) iar în 1956 a fost transferat la Rapid Bucureşti, echipă nou-promovată în Liga 1. El bifase încă din ultimul sezon cu Tractorul o apariţie sub Tricolor, în Naţionala B, pe 8 octombrie 1955, într-un test cu Bulgaria B (0-2).

În cei trei ani şi jumătate petrecuţi în Capitală, braşoveanul a devenit unul din oamenii de bază în echipele B şi de Tineret (U23) ale României. Szerdai a participat cu aceste loturi, în octombrie 1957, la un turneu în insulele britanice, unde Tricolorii au avut  prestaţii onorabile în faţa echipei U23 a Angliei şi contra reprezentativei B a Irlandei.

  • pe 16 octombrie 1957, România U23 a devenit prima Naţională din istoria ţării care a jucat pe legendarul stadion Wembley. De altfel, a fost şi singurul meci din istoria Angliei U23 (1954-1976) jucat pe Wembley, aşa că onoarea este cu atât mai mare. Cu Vasile Szeredai titular şi integralist, România a condus 2-1, dar englezii au egalat până la pauză, graţie dublei marcată de Jimmy Graves, cel care va ajunge golgeterul all-time al Angliei (44 de goluri) şi al echipei Tottenham (220), iar în repriza secundă au marcat golul al treilea. La meci au asistat aproximativ 35.000 de spectatori;
  • peste patru zile, la Dublin, 52.000 spectatori asistau la remiza dintre Irlanda B şi România B (1-1);
  • în încheierea turneului, la Belfast, pe 23 octombrie 1957, echipei B a Irlandei de Nord i-a ieşit absolut tot pentru o victorie concludentă cu 6-0!

sursa foto: ebay.com


26 mai 1957, stadionul „23 August”, Bucureşti. Aproape 100.000 spectatori au ţinut să asiste la meciul România – Anglia al echipelor U23 – prima confruntare postbelică între naţionale ale celor două ţări şi primul meci din istoria echipei de tineret a României. Englezii s-au impus cu 1-0 printr-un gol marcat în min. 88 de Johnny Haynes, viitorul legendar fotbalist al clubului Fulham, care în prezent are o statuie în faţa stadionului Craven Cottage.

Vasile Szeredai a fost coechipier în acea zi cu „stegarul” Emanoil Haşoti. A fost singurul meci al lui Lache pentru România U23, el mai acumulând alte cinci apariţii în echipa B, înainte de a face pasul către prima reprezentativă.

Tandem „stegar” sub Tricolor


Emanoil Haşoti provenea dintr-o familie de aromâni care în 1940 emigrase la Mangalia, după ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei.

Puştiul care învăţase fotbal, la propriu, pe plajele Mării Negre, va deveni primul „stegar” din istorie cu cinci apariţii în tricoul Naţionalei României, când a intrat în minutul 64 al meciului test cu Turcia (4-0) de pe 8 octombrie 1961. Scorul în acel moment era 2-0 pentru România, autorul golurilor fiind celălalt „stegar” din echipă, Vasile Szeredai – revenit sub Tâmpa în 1959.

Meciul respectiv a fost cu atât mai deosebit cu cât Szeredai, primul „stegar” marcator a unei duble pentru România, fusese şi singurul jucător al unui club din provincie într-un prim XI dominat de Steaua (4 jucători), Dinamo (5) şi Rapid (1).

14 mai 1961, stadionul „19 Mayıs”, Ankara. Tricolorii au disputat doar meciuri internaţionale în 1961, fiind practic la un fel de redebut după ce Partidul Comunist Român retrăsese Naţionala din preliminariile CM 1962. În acest prim meci al anului România a înfruntat Turcia la ea acasă, avându-i titulari pe „stegarii” Vasile Szeredai (primul din dreapta sus) şi Emanoi Haşoti (primul din dreapta jos). Petrolistul Mircea Dridea, cel care l-a înlocuit la pauză pe Haşoti, a marcat unicul gol în minutul 74. sursa foto

Programul Naţionalei a început anul următor şi mai târziu, pe 30 septembrie, când Tricolorii au înfruntat Marocul pe stadionul „23 August” din Capitală. În jur de 45.000 de spectatori au fost curioşi să vadă primul duel din istoria României cu o echipă africană.

Deşi a început meciul cu şapte debutanţi, România conducea cu 2-0 după doar 13 minut. În final s-a terminat 4-0, cu Vasile Szeredai marcând al treilea gol al zilei în minutul 58.

A fost în acelaşi timp şi al treilea său gol în patru apariţii, ceea ce-l face „stegarul” cu cele mai multe goluri pentru România.

Visul Jocurilor Olimpice


Anii 1950 au însemnat ratare după ratare pentru Naţionala României, dar finalul deceniului se încheia cu Tricolorii încrezători că de această dată pot merge până la capăt şi obţine, în sfârşit, calificarea la un turneu final major: Jocurile Olimpice Roma 1960!

După un debut nefast la Moscova contra URSS-ului (0-2), campioana olimpică, Tricolorii reuşeau un 0-0 în returul de la Bucureşti, şi şansele de calificare erau încă pe masă.

2 august 1959, stadionul „23 August”, Bucureşti. 80.000 de spectatori s-au înghesuit în tribune pentru meciul cu Uniunea Sovietică. În echipa României, al 2-lea de la stânga la dreapta, s-a aflat şi „stegarul” Sándor Meszaros, proaspăt sosit sub Tâmpa în acea vară de la divizionara secundă Energia Târgu Mureş. Al 5-lea din rând este braşoveanul Nicolae Oaidă. sursa foto: Marcel Stavre via

După şapte apariţii şi patru goluri pentru România B, în decursul anului 1957, pe când era legitimat la Târgu Mureş, meciurile cu URSS din aceste preliminarii au fost singurele jucate de Sándor Meszaros în tricoul primei reprezentative.


În toamnă, pe acelaşi stadion şi în faţa unui public la fel de numeros, România, de această dată cu un alt „stegar” pe teren – Emanoil Haşoti, înfrunta Bulgaria, câştigătoarea bronzului la ultimele Jocuri Olimpice.

Dacă nu am menţionat faptul că Tricolorii erau într-o grupă preliminară dificilă, v-aţi cam dat seama acum.

8 noiembrie 1959, stadionul „23 august”, Bucureşti. Cele două echipe sunt aliniate la centru, împreună cu arbitri maghiari. România este echipa din plan apropiat, iar Emanoil Haşoti este al 2-lea de la stânga. sursa foto: revista Sport, noiembrie 1959

Chiar dacă bulgarii au aliniat opt dintre medaliaţii cu bronz de la Melbourne, românii au învins cu 1-0 printr-un gol marcat în minutul 80 de Gheorghe Constantin, cu Emanoil Haşoti fiind printre cei mai buni Tricolori de pe gazonul îmbibat cu ploile lui noiembrie.

„Terenul desfundat şi alunecos a fost adversarul ambelor echipe. Extremul nostru dreapta, Haşoti, timonier într-o cursă spectaculoasă” (revista Sport, noiembrie 1959)

Emanoil Haşoti a fost unul dintre jucătorii români evidenţiaţi şi în meciul decisiv de pe 1 mai 1960, de la Sofia. Din păcate el a fost printre puţinii Tricolori despre care s-au putut spune lucruri frumoase, echipa în sine nereuşind, în special în prima repriză, când bulgarii au marcat de două ori, să treacă peste emoţiile şi presiunea generate de nevoia victoriei.

Până la urmă s-a terminat 2-1, cu Haşoti dând pasa de gol pentru Nicolae Tătaru, dar a fost prea puţin. Victoria la limită le-a fost de ajuns bulgarilor pentru a termina pe primul loc şi obţine calificarea la Roma.


De la Sfântu, la Braşov, la Naţională

Iuliu Haiduoriginar din Sfântu Gheorghe, a evoluat pentru Steagul Roşu Braşov puţin, doar 11 meciuri în returul sezonului 1962-1963, după disoluţia echipei Viitorul Bucureşti, dar impactul său imediat în tricoul României îl înscrie în galeria marilor nume ale clubului.

Haidu a debutat cu gol pe 12 mai 1963, aducând egalarea în minutul 84 al testului de acasă cu Germania de Est, când Tricolorii au revenit de la 0-2 pentru a câştiga apoi cu 3-2 printr-un gol în penultimul minut.

Aproape o lună mai târziu, pe 2 iunie, Iuliu Haidu deschidea scorul în minutul 68 contra Poloniei, la Chorzów (1-1), şi îşi menţinea procentajul de 100% în tricoul primei reprezentative.

2 iunie 1963. Naţionala României fotografiată înaintea meciului. Trei jucători români s-au evidenţiat în acest meci, confrom ziarului polonez Trybuna Robotnicza, Gheorghe Constanton, Ion Pârcălab şi Iuliu Haidu. sursa foto

A treia selecţie ca „stegar” a fost contra Danemarcei (3-2), la Copenhaga, în meciul tur al calificărilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Debutul lui Haidu a coincis cu cel al lui Silviu Ploeşteanu ca antrenor al Naţionalei României.

Visul Jocurilor Olimpice începea din nou.


P.S. pe lângă cei menţionaţi mai sus, alţi şase „stegari” au mai îmbrăcat tricoul României B în perioada 1955-1963: Gheorghe Ciripoi, Nicolae Campo, Gheorghe Fusulan şi Eugen Nagy (o apariţie fiecare, cel puţin), Dragoş Cojocaru (o apariţie ca „stegar”, trei în total)


5 gânduri despre “Braşovenii Naționalei României | După război

  1. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Tokyo | La Stegaru'

  2. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Haidu | La Stegaru'

  3. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Destine neîmplinite | La Stegaru'

  4. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Foca Africană | La Stegaru'

  5. Pingback: Braşovenii Naționalei României | A fost odată-n Mexic. Capitolul I | La Stegaru'

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.