După meciul contra suporterilor din iunie, echipa de old boys a Braşovului (pe care am botezat-o de la sine putere Steagu’ Retro Braşov pentru că sună bestial) s-a reunit ca-n filmele cu super eroi la Sânzieni, judeţul Covasna, în acest weekend, la chemarea lui Joszeff „Ioji” Gall, fostul fundaş „stegar” din perioada 1992-1994, care acum locuieşte în Sânzieni şi antrenează echipa locală.

22 iulie 2017, AS Perko Sânzieni – Steagu’ Retro Braşov. Meciul a marcat 40 de ani de când echipa comunei activează în Campionatul Judeţean Covasna, Liga a 4-a. foto de Nicu Badea
„Stegarii” au fost bine reprezentaţi în Secuime, cu vârful împins Marian Ivan (peste 184 de meciuri şi 74 de goluri pentru Steagu’ în toate competiţiile) drept manifest al intenţiilor ofensive. Hattrick-ul său (scor final 3-1) a făcut cântarea de după meci a imnului de către jucători şi mai valabilă Da, ai citit bine, acum dă play jos. Ah, şi-aşa vei afla şi care-i faza cu vârf împins.
filmare de Nicu Badea
Fundaşul Florin Petruş (la microfon), chiar dacă nu a jucat prea multe meciuri pentru Steagu’ (doar trei) şi nu a înscris în vreun meci oficial, a marcat cu siguranţă sâmbătă golul carierei cu foarfeca asta de la mijlocul terenului direct în vinclu.
Alături de dl. Petruş, atât pe teren cât şi la cântare, au mai fost Virgil Marşavela (a jucat în turul sezonului 1998/99), Marian Gheorghe (57/7), portarul Adrian Măsar (campion naţional la juniori în 1985), Constantin „Bebe” Manciu (159/2), Folberth Alfred (42/5), Iuliu Paris Andrasi (204/2), Gelu Moldovan (209/5), Ionci Gnandt (26/4), Remus Ciolănel, Vasile Gherghe (214/51) şi, vreme de o repriză, Gall Joszef (60 de meciuri), acesta jucând celelalte 45 de minute sub culorile locale. Staff-ul tehnic „stegar” a fost asigurat de antrenorul Petre Lucian (31 de meciuri) şi de maseurii George Vişănescu şi Andrei Ioan Gheorghe, ambii servind clubul atât prin periplurile pitoreşti din liga secundă, cât şi spre podiumul primei ligi.
Rezerve neutilizate la Steagu’ Retro Braşov au fost fantasticii anilor 1970-1980 Petru Cadar (250/14), Vasile Benţa (170/32) şi Valer Şulea (279/42), cu toţii personalităţi ale sentimentului galben-negru.

22 iulie 2017, Sânzieni. Petru Cadar, Nicu Badea (vice-preşedintele AS „SR” Braşov) şi Valer Şulea rememorând anii când toţi aveau câteva viteze în plus şi riduri în minus, dar şi optimişti în ce priveşte viitorul naţiunii Steagomane. foto de Petre Lucian
#SteaguNuMoare, trăieşte prin noi!
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
da…se pare ca dupa ce ca suntem si putini…ne si impartim in a vedea cine va fi continuatoarea Steagutului nostru…oare de ce nu s-au bagat fotbalistii de acum 5 ani sa ne creeam identitatea furata de nicolaie?…sau de ce nu au fost alaturi de proiectul de anul trecut…aia cu 200
de goluri la pasiv….si care TREBUIE SPUS …VROIAU SA CONDUCA PE BANII NOSTRI….ehei domnilor…noi nu v-am tradat NICIODATA….RECUNOSTIINTA VOASTRA ESTE NULA REFERITOR LA NOI ….SUPORTERII…rusinicaaaa!