Romeo Pașcu, sigla PDSR și căderea Steagului în abis

La mijlocul anilor 1990 românilor de rând le ieșea pe nas „democrația originală” a președintelui Ion Iliescu și celorlalți politicieni și „oameni de bine” din defunctul Partid Comunist Român (PCR) – transformat după Revoluție în Frontul Salvării Naționale (FSN), rebranduit apoi Partidul Democrației Sociale în România (PDSR, astăzi PSD) – încât au început campania electorală cu doi ani înaintea alegerilor generale din 1996.

„Iliescu minte, Hagi președinte!” a fost scandarea celor ieșiți în miez de noapte pe străzile României pentru a sărbători victoriile Tricolore la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii. Una din persoanele care cu siguranță nu a strigat în vara anului 1994 „Iliescu minte! Hagi președinte!”, ci poate s-a simțit chiar scandalizată de obrăznicia „golanilor” din tribune, a fost Romeo Pașcu, directorul general al societății comerciale FC Brașov SA sau, cum succint a fost descris în presa națională, „omul care, în spatele cortinei Diviziei Naționale, este socotit cel mai mare corupător de jucători de la echipele rivale.” (Evenimentul Zilei, 2 iunie 1995)

După ce perfecționase trucarea meciurilor, prin coruperea jucătorilor adverși și a celor proprii, Pașcu a considerat că are nevoie de o nouă provocare. Guvernarea post decembrie 1989 deziluzionase profund societatea românească, însă șeful echipei de sub Tâmpa nu avea de gând să asiste pasiv la vântul schimbării.

„Pasați, Deposedați, Șutați, Recuperați”

Romeo Pașcu și-a exprimat public admirația și susținerea față de PDSR încă din toamna anului 1995, declarând cu prilejul înscrierii în partid: „La acest club nu admit ca jucătorii să aibă alte simpatii (n. politice). Eu țin cu partidul de guvernămînt și nu mă voi dezice vreodată. FC Brașov ține cu PDSR-ul. Vreau să mă implic și în viața politică.” (Evenimentul Zilei, 19 septembrie 1995).

Devotamentul pentru cauza PDSRistă a copt peste doar câteva luni ideea de a transforma tricourile stegarilor în panouri electorale, prin inscripționarea inițialelor partidului pe piept.

stânga: Adrian Andronic, artistul grafic al Evenimentului Zilei, interpreta într-un mod original declarația lui Romeo Pașcu după înscrierea în PDSR. Dacă alte opțiuni politice nu erau admise în club, atunci măcar cea unică să capete un sens care să-i mobilizeze pe jucători în lupta pentru evitarea retrogradării: „Pasați, Deposedați, Șutați, Recuperați” (Evenimentul Zilei, 22 septembrie 1995);
dreapta: Anul 1996 aducea vestea că FC Brașov va purta în meciurile oficiale tricouri inscripționate cu PDSR. Jucătorii stegari părăsesc terenul învinși cu 3-0, însă fanii de sub Tâmpa jubilează. Orice înfrângere a PDSR-ului merită aplaudată! (Evenimentul Zilei, 5 ianuarie 1996)

Ideea lui Pașcu, neobișnuită fără îndoială, nu era atât de originală pe cât, probabil, și-o închipuia. Existaseră și în trecut conducători de cluburi suficient de lingușitori, care sperau că un rând de echipament în verdele legionar va ușura relația Ripensiei Timișoara cu noua guvernare de extremă dreapta instaurată în septembrie 1940, sau că Rapid București va avea un destin postbelic mai luminos după imprimarea pe tricouri a soarelui Blocului Partidelor Democrate (strămoșii PCR), înaintea alegerilor din 1946.

Evitarea retrogradării ca mod de viață

Galben-negrii reușiseră o salvare la limită în sezonul 1994/95, după un 4-1 acasă în penultima etapă cu Electroputere Craiova. Câteva luni mai târziu, FC Brașov era din nou în corzi, încheind anul 1995 pe locul 14 (din 18), cu 26 de puncte acumulate în 21 de etape, la numai trei puncte peste locurile retrogradabile, iar intrarea clubului în faliment era mai probabilă ca niciodată până atunci.

Până la urmă, echipa se despărțea în pauza de iarnă de doi dintre cei mai buni jucători ai săi, Cristi Vasc (FC Național București) și Ionel Ganea (Univ. Craiova), dar se întărea prin aducerea lui Viorel Hizo, considerat unul dintre cei mai în vogă antrenori ai perioadei respective. „Dați-mi voie să fiu optimist privind sezonul de primăvară”, spunea Romeo Pașcu. „Ne așteaptă 13 etape în care trebuie ca echipa să se autodepășească în fiecare meci.” (Gazeta Sporturilor, 20/21 ianuarie 1996).

Numirea lui Hizo ca antrenor i-a mai adus culoarea în obraji și lui Mihai Ivăncescu, președintele secției de fotbal a SC FC Brașov SA și fost jucător cu peste 260 de apariții în culorile stegare. El își exprima „dorința de a juca orice meci în deplasare sau acasă numai la victorie.” (Transilvania Expres, 8 februarie 1996)

„Orice s-ar zice, acesta este trio-ul care conduce echipa brașoveană de primă divizie. Nu vreau să facem nici partizanat și nici altceva, dar dacă stăm să ne uităm la celelalte echipe din Divizie Națională, unele din ele sunt conduse de diletanți în fotbal sau de indivizi care vor să-și facă platformă politică.” *(Bogdan Albu, Transilvania Expres, 28 februarie 1996)*. Unele glume se scriu singure…

O victorie dedicată lui Ion Iliescu

Cum-necum, FC Brașov a început optimist sezonul de primăvară, învingând acasă Oțelul Galați, una din contracandidatele la supraviețuire, în fața a circa 2.000 – 3.000 de spectatori înfrigurați.

Chiar dacă promisele însemne PDSR au lipsit la acest meci de pe tricourile echipei de sub Tâmpa, nimeni nu-i putea atenua lui Romeo Pașcu entuziasmul politic: „Victoria Brașovului din meciul cu Oțelul Galați o dedic domnului Ion Iliescu, actualul și viitorul președinte al României. Așa cum am câștigat noi în această partidă importantă, așa va triumfa și PDSR-ul în alegeri.” (Evenimentul Zilei, 1 martie 1996).

**„Aglomerația din care Leo Strizu** (n. primul din stânga) **a înscris unicul gol al disputei”** *(Transilvania Expres, 1 martie 1996, foto de Marius Mihuțoiu)*

Etapele au continuat să treacă și stegarii ieșeau în continuare pe teren, la Piatra Neamț (1-2), la Cluj (1-1), și acasă cu Gloria Bistrița (1-0), cu tricourile neschimbate. „N-avem timp să ne ocupăm de politică, noi trebuie să evităm retrogradarea”, declarase Mihai Ivăncescu într-un interviu pentru Transilvania Expres, înaintea meciului de la Cluj, când se zvonise că stegarii ar putea avea prima apariție publică în tricourile electorale.

Lumea începea să se întrebe dacă, nu cumva, Romică Pașcu vorbise doar ca să mai fie băgat și el în seamă. Avea acest obicei. „Ei bine, Pașcu nu minte!”, spunea acesta despre el însuși. „Sîmbătă, la Pitești, toată lumea se va convinge că gura lui Romică adevăr grăiește! Deja, un rând de echipament este în lucru. Am renunțat la ideea inițialelor partidului de guvernămînt, dar voi pune în aplicare altceva. Pe partea din față a fiecărui tricou, în dreptul inimii, va fi cusută sigla PDSR, un cerc în interiorul căruia se află trei trandafiri. Majoritatea jucătorilor de la FC Brașov sînt trup și suflet alături de PDSR. Doar cîțiva, mai tineri și inculți, mi-au spus: – Bre, nea Romică, noi nu știm cum vine treaba, parcă nu ne-am băga – . E o chestiune de zile să descopere și ei valorile morale propovăduite de PDSR.” (Evenimentul Zilei, 14 martie 1996)

Fuga de PDSR

„Fugi de-aici cu tricourile alea. Eu nu fac politică, nu țin cu nici un partid, pentru mine există doar politica fotbalului”, spunea antrenorul Viorel Hizo, după ce-l auzise pe Romeo Pașcu decis să modifice tricourile pentru meciul din deplasare cu FC Argeș. (Gazeta Sporturilor, 13 martie 1996)

În timp ce Mihai Ivăncescu își reafirma separarea de politică – „Eu mă ocup cu fotbalul, nu cu politica. Știu că există această posibilitate (n. ca echipa să joace cu sigla PDSR), dar ar fi mai bine să-l întrebați pe Pașcu, pentru că el este simpatizant PDSR” (Ziua, 16 martie 1996) – Pașcu era ferm: „Întreaga echipă simpatizează cu acest partid, iar Mihai Ivăncescu și Viorel Hizo agreează ideea. (…) Nu doresc să furnizez alte amănunte, doarece vreau să fie o surpriză.” (Transilvania Expres, 15 martie 1996)

Și ce supriză a fost…

Stegarii cu trandafiri în piept

Doar două puncte separau în clasament FC Brașov (33) și FC Argeș (31) înaintea meciului din etapa a 26-a, de pe 16 martie 1996, de la Pitești.

Stegarii s-ar fi simțit aproape salvați cu o victorie, însă cu cinci minute rămase de jucat, tabela stadionului din Trivale arăta 1-0 pentru gazde. Atacantul Lavi Hrib a devenit în acel moment omul zilei pentru suflarea galben-neagră, transformând perfect o lovitură liberă de la aproximativ 22 de metri, prin care a stabilit scorul final: 1-1.

Era un punct enorm în cursa pentru evitarea retrogradării.

Lavi Hrib, originar din Mangalia, împlinise recent 23 de ani, fiind probabil unul dintre acei jucători „mai tineri și inculți” menționați de Romeo Pașcu, care încă nu descoperise „valorile morale propovăduite de PDSR”. Iată-l devenind primul marcator stegar din era trandafirilor în piept.

„Sunt convins că sigla PDSR-ului a purtat noroc echipei FC Brașov”, declara mândru Romeo Pașcu, directorul general al SC FC Brașov SA, în parcare, imediat după meci, presei strânsă ciorchine în jurul său. În schimb, Viorel Hizo afirma că „dacă ar fi după mine, nu aș amesteca politica cu sportul.” (Ziua, 18 martie 1996)

Amestecul a fost abandonat la meciul cu Farul Constanta de pe 20 martie 1996, în care stegarii i-au învins pe marinari cu 3-1 în fața celor numai 1.000 de suporteri care au îndrăznit să ia loc în dezolantele tribune ale stadionului Silviu Ploeșteanu. În pauza meciului, când FC Brașov conducea cu 3-0, Romeo Pașcu le-a explicat ziariștilor de la masa presei că tricourile cu PDSR sunt la spălat! (Transilvania Expres, 22 martie 1996)

*Caricatură apărută pe prima pagină a ziarului local Bună Ziua Brașov, în numărul din 18 martie 1996.*

Liberalii contraatacă

Era doar o chestiune de timp până când rivalii politici ai PDSR vor reacționa. Într-o conferință de presă, șeful PNL Brașov, Bartolomeu Orfanu, eticheta creativitate lui Romeo Pașcu drept „o glumă proastă”, acuzându-l în continuare de „abuz, atentat la bunul simț și insultă la adresa spectatorilor care sînt interesați de fotbal și nu de politică.” (Bună Ziua Brașov, 22 martie 1996).

„Echipa poartă numele orașului și nu se numește FC Pașcu sau FC Politica”, spunea Bartolomeu Orfanu, liberalii considerându-se ridiculizați, ca brașoveni, de asocierea galben-negrilor cu cei trei trandafiri ai PDSR-ului, mai ales că ea nu se realizase prin vreun contract de publicitate, ci exclusiv pe baza simpatiei lui Romeo Pașcu față de PDSR, cum afirmase chiar el.

Liderul liberalilor brașoveni suspecta, însă, că nu e vorba doar de partizanat politic dezinteresat. Bartolomeu Orfanu acuza că FC Brașov ajunsese să joace la Pitești cu sigla PDSR în piept ca mulțumire pentru primirea Hotelului Tâmpa, în urmă cu câțiva ani, de la Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Hotelul Tâmpa fusese folosit înainte de 1989 de către demnitarii PCR, Romeo Pașcu intrând în posesia clădirii după Revoluție.

„Tot două picioare au și ei”, zice mai folosită motivațională fotbalistică. Nu și dacă porți în piept sigla PDSR! / *desen Bună Ziua Brașov, 22 martie 1996*

Una peste alta, din echipă care se temea pentru locul său în prima ligă, FC Brașov ajunsese să flirteze chiar cu o poziționare în jumătatea superioară a clasamentului. Inclusiv antrenorul Viorel Hizo era optimist înaintea deplasării la București, pentru meciul cu Steaua, deținătoarea titlului și favorită la un nou trofeu, echipă pe care stegarii o învinseseră în tur cu 1-0: „Ar fi frumos să obținem un punct.” (Transilvania Expres, 23 martie 1996)

„Pașcule, bagă-l pe Iliescu, băăă!”

Speranțele stegarilor de urcare în clasament au avut parte de o zbuciumată trezire la realitate pe vechiul stadion Ghencea, unde aceștia au apărut din nou îmbrăcați în tricourile PDSRizate.

După patru meciuri la rând fără înfrângere, din care două victorii acasă și două remize în deplasare, FC Brașov a fost spulberată cu 5-0 de Steaua București, liderul campionatului.

Cosmin Bodea (dreapta) în duel cu stelistul Ioan Vlădoiu. Se observă sigla PDSR inscripționată în partea din dreapta-sus a tricourilor galben-negre. Este singura fotografie mai calitativă pe care am reușit să o identificăm până acum, în care poate fi observată sigla PDSR. / *FOTO: Ziua, 25 martie 1996*

Înaintea primului fluier, spectatorii de la Tribuna I a vechiului Ghencea l-au luat în colimator pe Romeo Pașcu: „Bă, Pașcule, cum ți-ai permis să-ți bați joc de-o echipă întreagă, să-i pui să joace cu PDSR-ul pe piept?” (Ziua, 26 martie 1996) . Uitând pentru o clipă că trecut-au anii când vorbele incomode erau reclamate Miliției sau Securității, pentru ca acestea să aplice celui în cauză niște reeducare, Pașcu a replicat: „Bă, dacă te prind, te dau pe mâna poliției!”. A fost suficient pentru declanșarea unui potop de înjurături, care s-a mai domolit pe măsură ce scorul a luat în greutate.

La 5-0 pentru roș-albaștri, mai relaxați, spectatorii bucureșteni l-au sfătuit pe directorul general al SC FC Brașov SA să facă o modificare în echipă care ar putea schimba soarta meciului: „Pașcule, băgă-l pe Iliescu, băăă…” (ibidem). Aproape imposibil de evaluat impactul pe care președintele în vârstă de 66 de ani l-ar fi putut avea asupra jocului, dat fiind că „brașovenii, practic, nici n-au contat, dând senzația că au intrat pe teren copleșiți de valoarea adversarului. Sau, cine știe, împăcați că au cam scăpat de grijile retrogradării, așa că n-are rost să se omoare degeaba.”

După victoria cu 5-0 a echipei Armatei (Steaua se afla sub tutela Ministerului Apărării Naționale), o tânără suporteră a Rapidului trimisese redacției ziarului național Ziua această sugestie de titlu pentru cronica meciului. **„Armata e cu noi”** făcea trimitere la scandarea celor ieșiți pe străzile României în timpul Revoluției din decembrie 1989. Galben-negrii de sub Tâmpa fuseseră transformați de Pașcu din stegari în echipa PDSR-ului…

Un alt fan, de această dată al echipei de sub Tâmpa, își vărsa oful prin intermediul unei scrisori către redacția ziarului local Transilvania Expres.

Stimate domnule Redactor Șef,

Vă rog să-i dați voie să-mi exprim în ziarul dvs. o părere personală pe o temă politico-sportivă, și anume:

În acest an voi împlini vârsta de 60 de ani. Din 1956 de când erau în district (așa-i spunea atunci Divizie C) țin cu stegarii din Brașov – azi FC Brașov.

În toți acești 40 de ani, m-am bucurat de succesele lor și am suferit la insuccese, dar, de câteva zile, aflând că stegarii mei de suflet, care au cucerit un punct de aur la Pitești, m-am bucurat și m-am întristat în același timp. Cum e posibil să amesteci sportul cu politica?

Dacă tot a făcut-o, de ce au ales tocmai PDSR-ul? Partidul care, când iese la plimbare în popor, vine păzit de gorile înarmate până-n dinți. Ce partid de guvernământ e acela care îi e frică de popor? Înseamnă că au ei ceva recunoștință…

În concluzie îmi pun întrebarea: De ce tocmai sigla acestui partid au găsit echipa mea de suflet Steagul Roșu Brașov?

Ion Munteanu

Orașul Săcele, str. Căprioarei nr. 4, jud. Brașov

Redactorul șef al ziarului, Stoica Enache, concluziona doar că ceea „ce s-a petrecut la F.C. Brașov demonstrează că dl. Romeo Pașcu și-a pierdut simțul măsurii. (…) Până la noi ordine, F.C. Brașov nu mai este echipa fanion a județului Brașov, ci echipa fanion a PDSR: F.C. PDSR, filiala Brașov!” (Transilvania Expres, 25 martie 1996)

Norocul trandafirilor

Extrem de activa lună martie a anului 1996 s-a încheiat pentru FC Brașov cu o nouă victorie împotriva unei contracandidate la salvare, spectaculosul 4-3 cu Sportul Studențesc București, demonstrând „că și la Brașov se poate juca fotbal de calitate.” (Bună Ziua Brașov, 1 aprilie 1996)

În primul meci de acasă cu sigla PDSR pe tricouri, stegarii au reușit să ducă scorul în minutul 43 la 4-0 (!), pentru ca, mai apoi, toată suflarea galben-neagră să fie aproape de un infarct colectiv. Ultima ocazie a meciului s-a încheiat cu studenții bucureșteni lovind stâlpul stâng al porții dinspre autogară în minutul 90.

Fundașul central Cosmin Bodea, întins pe gazon, a marcat al doilea gol brașovean în minutul 26. Sigla PDSR este vizbilă pe tricourile celor doi jucători stegari cu fața la imagine.(Transilvania Expres, 1 aprilie 1996, foto Marius Mihuțoiu).

„Suporterii au dorit să jucăm cu sigla PDSR-ului”

Vorbind televiziunii după meciul cu Sportul, Romeo Pașcu a reușit să spună cu cea mai serioasă expresie posibilă: „nu fac politică, nici n-am să fac vreodată politică , suporterii au dorit să jucăm cu sigla PDSR-ului, am jucat și, sigur că da, pot să spun că de când am jucat cu sigla PDSR-ului ne-a adus noroc”.

Odată pornit, era greu pentru Romeo Pașcu să se mai oprească. „Eu… nu sînt membru al PDSR-ului, personal simpatizez cu PDSR-ul și nu mă poate opri nimeni sau să-mi impună să țin cu alt partid, că nici n-am să țin cu alt partid, să fie foarte clar acest lucru. Iar partidul de guvernământ n-a dat nici un ban, să știe toată lumea, la această echipa, n-a făcut nici un fel de facilități deosebite…”

Meciurile cu Poli Iași (2-0 acasă) și Poli Timișoara (înfrângere cu 1-4 în deplasare) au fost ultimele apariții ale FC Brașov cu emblema electorală în piept. Stegarii încheiau campionatul 1995/96 pe locul 10; dacă ar fi arătat aceeași incisivitate pe teren propriu și în sezonul de toamnă, punctele irosite atunci ar fi putut duce la o clasare în primii cinci!

Visând elicoptere. La propriu.

Stadion renovat, lot de valoare pentru antrenorul Hizo, ” transferuri ce vor uimi lumea” (Evenimentul Zilei, 6 aprilie 1996), dar și un elicopter de 22 de locuri pentru efecuarea deplasărilor chiar în ziua de meci – „în cazul în care ne vom lupta pentru Cupa UEFA. (…) Brașovul își va permite un astfel de lux pentru că va avea o echipă la fel de bună ca Steaua, Rapid, Craiova sau Dinamo.” – acestea erau promisiunile lui Romeo Pașcu pentru viitoarea ediție de campionat.

Aproape două săptămâni mai târziu, Romeo Pașcu le mulțumea celor care au fost alături de club, amintind „norocul nostru” de a-l avea ca președinte de onoare pe consilierul prezidențial Gheorghe Fulga (viitor acționar în falimentara Bancă Română de Scont și șef SIE), precum și sprijinul oferit de Autocamioane SA, fostele Uzine Steagul Roșu Brașov. „Cu dînsul, cu cei de la Autocamioane, FC Brașov a scăpat de griji și pregătește un sezon de excepție.” (Evenimentul Zilei, 18 aprilie 1996).

Cel mai de excepție sezon

E greu de zis cum ar fi trebuit ca înfrângerea cu 0-5 în fața Universității Craiova, pe vechiul stadion Ion Oblemenco, în prima etapă a ediției 1996/97, să anunțe sezonul de excepție anticipat.

Viorel Hizo, aplaudat în primăvară ca omul care adusese renașterea sub Tâmpa, purta pe umeri la final de septembrie 1996 rămășițele aurei sale magice. FC Brașov avea o singură victorie în campionat, 3-1 acasă cu Poli Timișoara, și doar alte două remize reușite tot în Bartolomeu. În rest, cele cinci înfrângeri, dintre care un 0-4 chiar pe teren propriu, în fața Stelei București, au doborât în flăcări elicopterul unui Pașcu autodeclarat apolitic, care dorea o bună conviețuire cu toate partidele, „iar în alegeri să cîștige cel mai bun.” Grijile lui Romeo Pașcu priveau acum „lipsa banilor de deplasare, de carne și pentru motorină.” (Evenimentul Zilei, 7 septembrie 1996)

Fabrica de autocamioane, principalul sponsor al FC Brașov, a mai făcut o infuzie de capital în club, însă respiratul prin paiul de Coca-Cola, fie el chiar și de la restaurantul McDonald’s abia deschis în acea vară pe strada Poienelor, nu poate fi un mod de viață sustenabil. Stegarii au încheiat turul sezonului 1996/97 pe antepenultimul loc, cu doar trei puncte deasupra liniei retrogradării. Prima etapă a returului a bătut ultimul cui în cariera lui Romeo Pașcu ca șef al clubului. Înfrângerea de acasă, 1-2, în fața Universității Craiova, i-a determinat pe Viorel Hizo și Mihai Ivăncescu să-și înainteze demisiile, doar Roemo Pașcu având nevoie de o invitație specială. Acesta a fost eliberat din funcție de conducerea Roman SA, apreciindu-se ca total nesatisfăcătoare atît rezultatele echipei FC Brașov, cît și managementul clubului.” (Evenimentul Zilei, 5 martie 1997).

*Evinementul Zilei din 5 martie 1997 anunța veste despărțirii dintre FC Brașov și Romeo Pașcu cu un titu ironic.*

Gura lumii bârfea că Romică Pașcu a primit cu bucurie decizia, el afirmând: „Să moară mama, am scăpat de pârnaie! Mandoca (n. Nicolae Mandoca, noul director general al SC FC Brașov SA și fost jucător stegar) habar nu are în ce se bagă!” (Ziua, 24 aprilie 1997).

Destinele lui Pașcu și FC Brașov se vor mai intercala în anii următori.