Preţul de a fi „stegar”

Acum multă vreme mă uitam la televizor la un meci din străinătate şi, printre altele, comentatorii spuneau că o cercetarea făcuta atunci a arătat că fanii echipei Chelsea Londra sunt cei mai scumpi din Anglia. Cei mai scumpi în sensul preţului plătit pe bilete şi a preţurilor articolelor promoţionale cu „The Blues”. Nu ştiu care…

Amintiri armene

Pe 9 august 2001, adică ieri, dar acum 9 ani, redebutam în Europa după 27 de ani în care sub Tâmpa a fost liniște și pace. Cine erau armenii la vremea respectivă? O echipă necunoscută, niște anonimi pe care trebuia să-i batem bine și să ne calificăm mai departe. Nu ne puteam permite ca după…

Amintindu-ne de Baicu

Masiv, carismatic, luptător. Aceste trei cuvinte îl descriu cel mai bine pe Mihai Baicu. Cel puţin pe acel Baicu pe care suporterii echipei FC Braşov au avut plăcerea să-l vadă în iarba de pe stadionul „Silviu Ploeşteanu” croşetând adversari, şutând imparabil sau „murind” cu ei de gât pentru orice minge. Sosit la Braşov în vara…

Un sezon într-o frază

O frază care ar putea reprezenta motto-ul Steagului pentru acest sezon. Pe mine sigur mă va ține bine dispus tot campionatul. În liniştea Tâmpei, FC Braşov creşte iarăşi frumos, departe de poluarea dâmboviţeană în care se bălăcesc interesele meschine ale granzilor Steaua, Dinamo şi Rapid. Din Transilvania Expres de azi.

A fost bine

Păi cum altfel să fie? A fost aşa de fain că nu prea ştiu cum să povestesc. O să apelez la varianta pe care i-am povestit-o Deliei la telefon. Lume multă, da? Plin ochi stadionul. Mulţi de-ai noştri, mulţi şi ăia. Şi îi cam dominăm aşa. Îmi dau seama de lucrul ăsta. Era să le…

Onoarea de a fi Brașovean

Curios numele ăsta de „braşovean”. Când se apropie meciuri de genul celui cu Steaua de mâine întregul univers îi testează adevărata conotaţie. „Braşovean”. Ce înseamnă a a fi „braşovean”. Într-o lume a globalizării, în care oamenii se mută dintr-un loc în altul pentru un serviciu mai bun sau pentru alte avantaje, mai are vreo semnficaţie…

O stare de bine

Aseară am visat că eram într-un cazinou din Las Vegas. Și pentru că era vis și nu coșmar, nu m-am văzut undeva într-un subsol luându-mi omorul. M-am văzut câștigând niște bani. O sută unșpe mii de euro parcă. Tare, nu? Euro într-un cazinou din SUA. Dar cum e visul meu, se putea la fel de…

Braşov Junior’s Cup

Între 9 şi 14 august 2010 Braşovul va fi capitala fotbalului la nivel de copii şi juniori. Cea de-a doua ediţie a Braşov Junior’s Cup va regăsi la start academii şi cluburi de fotbal nu doar din România ci şi din Europa. Anglia, Spania sau Bulgaria fiind doar trei din cele şapte ţări străine ce…