O deplasare specială

Stăteam cu băieţii în mașină, într-o parcare undeva la ieșirea din București, şi în timp ce căutam prin pungile de hârtie mâncarea luată de la McDonalds, ne gândeam cum ne-am putea explica în faţa cuiva, mai ales că nu ne putem explica nici măcar în fața noastră? Există argumente logice pentru tot ceea ce facem?…

Fularele anilor ’80

No, dacă ne-am amintit/am văzut cum arătau fanioanele pe care suporterii şi le puteau procura în anii ’80, zic să aruncăm ochi şi asupra fularelor din acea perioadă. Cum „stegarii” se pot lăuda cu una dintre cele mai vechi galerii din ţară, fularele, steagurile, goarnele şi alte materiale tipice arsenalului de suporter al anilor ’70-’80…

Din colecția unui mare suporter „stegar”

Migala şi răbdarea sunt caracteristici din ce în ce mai absente din repertoriul omului mileniului trei care, trăind în epoca informaţiei şi a vitezei, nu-şi mai prea permite să aibe răbdare sau să-şi dedice ore întregi (zile sau chiar săptămâni!) pentru a finisa în cele mai mici detalii un lucru. „Pe vremuri”, timpul încă mai…

Duminicile noastre de altădată | Niște melodii vechi de tot

Motto: „Toţi românii noştri au un suflet mare, când e zi de fotbal, este sărbătoare!” Mărin Cornea Am găsit o casetă audio de prin 1998 cu niște melodii despre prezentul (de atunci) și trecutul fotbalului românesc. Melodiile sunt populare iar versurile surprind foarte bine efervescenţa unor ani care, acum, au cam dispărut din păcate. Anii…

Sentimentalism cronic

M-a fascinat mereu atmosfera de pe Câmpului, o stradă aflată printre casele şi blocurile după care se ascunde stadionul nostru. Pe la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, un parfum puternic de struguri negri care abia aşteptau să devină must, şi mai apoi vin, bântuia la fiecare colţ al acelei străzi. Când mirosul strugurilor a…

Sunteţi siguri că Lătrău a murit?

Mi-am desfăcut Ciucaşul şi la clinchetul cheiţei de la doză, l-am văzut pe Lătrău, în faţa stadionului, târând după el piciorul ăla care îl supără de ani şi ani de zile. E îmbrăcat cu pantaloni de stofă şi pantofi, are o cămaşă pe sub puloverul tricotat şi un sacou peste, o eşarfă cu Steagu’ la…

Un 15 Noiembrie de acum 50 de ani

Scriam în articolul dedicat zilei de 15 Noiembrie 1987 că sunt mai multe motive pentru care data respectivă ar putea fi numită ziua oficială de sărbătorire a oraşului de sub Tâmpa. Despre unul dintre acele motive am tot scris în ultimele zile, revolta anti-comunistă a braşovenilor, despre celălalt urmează să citiţi. Braşovul nu e doar…