Stăteam cu băieţii în mașină, într-o parcare undeva la ieșirea din București, şi în timp ce căutam prin pungile de hârtie mâncarea luată de la McDonalds, ne gândeam cum ne-am putea explica în faţa cuiva, mai ales că nu ne putem explica nici măcar în fața noastră? Există argumente logice pentru tot ceea ce facem?

Eram în Centrul Vechi al Bucureştilor, la etajul al doilea al unui bar, mult după terminarea meciului. Pe partea cealaltă a mesei statea S. cu V., în capătul mesei era L., iar de partea astalaltă, eram eu cu H. şi cu A. Prin fum de ţigară, miros de ceai, de cafea şi bere nefiltrată, amintirile despre cum era „pe vremuri” au început să cadă precum o ploaie de început de mai. Nu mai conta că arbitrul ne bătuse, conta că  înainte mergem de la 500 în sus în fiecare deplasare. Nici faptul că „presa sportivă” vorbeşte despre noi despruţitor nu mai conta, noi am fost şi suntem parte a ceva minunat. Sentimente! Să încercăm să explicăm sentimentele? În niciun caz! S-o facă experţii în sociologie, psihologe sau chiar psihiatrie. Noi ne ocupăm cu trăirea sentimentelor, nu cu explicarea lor.

Noiembrie. Undeva în Prahova, în drum spre Bucureşti. O potaie hămesită, dar plină de chef de joacă, ţinându-ne companie la popas. L-am botezat Grivei pe câinele ăsta, dacă memoria nu mă înşeală.

Ştiţi de ce vedeţi mereu suporterii ţinând pumnul strâns atunci când zic o scandare sau cântă un cântec? Pentru că au praf stelar în interiorul pumnilor, pe care îl eliberază mai apoi când vine momentul să bată din palme. Iată o nouă teorie a „Bing Bang-ului”. Praf stelar şi tunetele bătăilor din palme pentru a ţine vie pasiunea bătrânului şi frumosului joc. Da, noi încă îl mai vedem frumos.

La naiba, o să ziceţi că am băgat prea mult „paie” sau că am luat-o pe ceva şi mai rău. Îmi asum orice părere, nu-i bai. Oricum, mai „aiurea” decât dinozaurul văzut de N. pe marginea şoselei când ne întorceam acasă n-are cum să fie tot ceea ce am scris mai sus.

P.S.: nu am prea multe fotografii de la meci pentru că nu m-am simţit în elementul meu pe Arena „N-ai voie”. Cu siguranţă găsiţi pe facebook poze de la meciul ăsta. Au fost destui care au pozat şi s-au pozat pe stadion. Totuşi, o fotografie de ansamblu, nu foarte reuşită, cu „stegarii” care au însoţit echipa. Am fost puţini peste 70, şi nu „circa 30”, aşa cum aprecia, evident, un „jurnalist sportiv” într-un „ziar de sport”.