Goool Vasckooo !!! [VIDEO]

Fotbalul e probabil cel mai frumos sport din lumea asta pentru că e simplu şi pentru că poate lega oameni care în mod normal n-ar interacţiona niciodată. Emerich Vascko, jucător la Steagu’ în perioada de glorie a echipei de la începutul anilor 2000, bate mingea în prezent doar de plăcere la FC Bazoş, Liga a…

Video-ul neoficial al Imnului

Mi-a luat ceva mai mult timp decât era preconizat pentru a-l publica, dar acum el aşteaptă să se desfăşoare în toată splendoarea sa puţin mai jos. Nu mai scriu mult pentru că nu de asta ai dat click pe articolul de faţă. Dacă-ţi place clipul, dă-i like, share şi ce-o mai fi până facem 10…

Despre imn şi întâmplări din spatele scenei

Mi-am încheiat seara legăndându-mă într-un hamac, bând o bere cu Mircea Baniciu şi înconjurat de cei cu care 90 de minute am răguşit atât de tare încât acum vorbesc şoptit. Despre meci n-o să scriu foarte multe, găsiţi informaţiile cu marcatori, echipe şi alte chestii tehnice pe site-urile specializate. Vreau să spun doar atât: tinere…

Mircea Baniciu te invită la meci

Pe 6 august Braşovul va deveni Hollywood, iar stadionul „Tineretului” se va transforma într-un imens studio în aer liber, aici urmându-se a se înregistra varianta live a imnului, cu videoclipul aferent unei astfel de acţiuni. Dacă meciul cu Dinamo de luni începe la 21.30, tu vino la stadion la ora 20.30 pentru a asculta în…

În oraşul de sub Tâmpa…

Dacă vreodată vreţi să aduceţi cuiva argumente practice care să demonstreze prejudecata aceea că ardelenii sunt ai naibii de lenţi, povestiţi-le despre echipa de fotbal din Transilvania care şi-a înregistrat imnul după 38 de ani. Ooo, dar cât de mult a meritat aşteptarea! Lenţi fără doar şi poate, însă ce a ieşit după ce Steagu’…

Stegari fără frontiere | Steagul de Aur

Avem un nou episod din serialul „Stegari fără frontiere”. De această dată, spiritul bătrânei echipe de la poalele Tâmpei şi ale Carpaţilor, prin suporterii ei, a ajuns pe Nisipurile de Aur ale vecinilor din Sud. Steagu’ Roşu Braşov, Steagu’ Roşu Braşov… Steagu’ Roşu Braşov e viaţa mea!

Steagu’ suntem noi!

Da, tu! Uită-te bine la tine. Uită-te bine la cel de lângă tine, care poartă o eşarfă, o şapcă, un tricou sau un fular galben-negru. Şi el e Steagu’. Steagu’ sunteţi voi, toţi cei care vineri seară, din puţinul vostru, aţi contribuit la acest ambiţios proiect al realizării imnului. Întreaga acţiune va intra cât de…

Să-nceapă!

După luni care au părut a fi ani, azi mergem din nou pe „Tineretului”. Bătrânul nostru stadion, care nu e cel mai frumos din ţară dar poate ajunge astfel dacă aşa şi mai departe, ne va fi iarăşi gazdă. Meci cu o nou-promovată în care, personal, mă aştept să batem lejer. Ar fi mare păcat…