Nu ştim încă dacă e şi prima participare „stegară” din istorie în Cupa României, dar ştim sigur că e pentru prima oară când băieţii noştri, sub denumirea UAB (Uzinele Astra Braşov), ajungeau până pe panoul prinicipal al competiţiei: în şaisprezecimi, coane!

Echipa uzinelor de armament a fost a 24-a care s-a înscris în competiţia pe anul 1942 – prima Cupă a României desfăşurată integral în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

UAB-ul, Steagu’ de mai târziu, nu a fost prima echipă braşoveană din istorie ajunsă în faza şaisprezecimilor, însă fiind a noastră îi dăm atenţie cu extra-afecţiune. Şi sos picant.

Consolidarea unei reputaţii

Echipa de fotbal a clubului polisportiv UAB era descrisă în Gazeta Transilvaniei din 15 martie 1942 ca fiind „onoarea Braşovului”, astfel că şi aşteptările de la trupa alb-albastră erau pe măsură. Deşi abia din 1939 a început să participe în competiţiile oficiale organizate de FRF, echipa uzinelor de armament îşi făcuse un anumit renume, în special prin succesele repurtate în 1941 – câştigarea Campionatului Districtual Braşov (echivalent cu promovarea în Divizia B), şi lupta până în ultima etapă cu ACFR pentru calificarea la Turneu Final al Cupei Basarabiei (vezii detalii)

UAB-iştii priveau acum spre o nouă provocare: a 9-a ediţie a Cupei României, prima din istorie desfăşurată integral în timpul războiului.

Adversari regionali

 

Pe 19 aprilie 1942, într-o zi de duminică, 300 de spectatori au asistat în tribunele stadionului „Metrom” la confruntarea dintre UAB şi Izvorul Satulung. Probabil că publicul ar fi fost mai numeros dacă schimbarea locului de desfăşurare a meciului nu survenea în ultimul moment. Iniţial, jocul trebuia să aibă loc la Satulung, însă „un domn conducător de la Izvorul şi numai el s’a găsit în a sa mentalitate de sportiv să aranjeze ca acel match să se dispute la Braşov” (Gazeta Transilvaniei, nr. 31 din 23 aprilie 1942). Chestia asta, pe lângă faptul că i-a privat pe săceleni de un eveniment, l-a bulversat niţel şi pe arbitrul Gheorghe Ionescu, care a făcut un drum dus-întors Satulung – Braşov cu trenul interurban. Nu se explică motivul pentru care săcelenii au renunţat la avantajul terenului propriu, putem doar specula că a fost vorba de dorinţa de a-şi etala priceperea fotbalistică în faţa publicului braşovean.

Şi au reuşit. Deşi UAB a învins cu 5-2, „surpriza acestui match, a fost că tinerii seceleni fără niciun fel de antrenament au putut rezista onorabil puternicei grupări U.A.B.” (idem), demonstrând, printre altele, şi o disciplină atipică echipelor Districtuale. Victoria braşovenilor a fost semnată de golurile lui Gipe (x2), Brătuc, Morariu şi Bârlea, alţi UAB-işti remarcaţi fiind Mureşan, Nichita şi Costea II.

---

Turul următor a prilejuit un nou episod din rivalitatea UAB – Malaxa. Cele mai recente pasiuni se consumaseră în toamna lui 1941, când în Seria a 7-a a Cupei Basarabiei UAB-iştii s-au impus în ambele meciuri fără să primească gol: 2-0 la Braşov şi 4-0 la Tohanul Vechi. Mai mult, cele două echipe urmau să fie adversare şi în Cupa Eroilor, competiţie care substituia cumva Diviziei B.

Meciul de Cupă din 3 mai 1942, disputat pe stadionul „Municipal” (actualul „Silviu Ploeşteanu”) în faţa a 400 de spectatori, a consemnat o nouă victorie braşoveană la zero. „Punctele au fost marcate de Gipe, Lotter şi Brătuc” (Gazeta Transilvaniei, nr. 35 din 7 mai 1942), Bunuşiu şi Puiu Cociuban fiind alţi doi UAB-işti care s-au evidenţiat.

UAB-ul pe scena naţională

De Ziua Independenţei, 10 mai 1942, braşovenii ieşeau pentru prima dată din oraşul de sub Tâmpa în această campanie de Cupă. Destinaţia: Turda.

Adversar a fost echipa locală Victoria Cimentul, a cărei eliminare din competiţie a fost văzută ca o surpriză dat fiind că aceasta beneficia de serviciile unor jucători de la fosta prim-divizionară Victoria Cluj. Cei de la Victoria s-au refugiat din Cluj împreună cu Universitatea Cluj în urma Dictatului de la Viena din vara lui 1940, când oraşul şi o parte din nord-vestul Transilvaniei au intrat sub stăpânire maghiară. Dacă „studenţii” au reuşit să-şi facă o a doua casă la Sibiu, o parte din jucătorii Victoriei au mers la Turda, fuzionând cu echipa Cimentul, ceilalţi împrăştiindu-se pe la alte echipe din ţară.

Etapa de eri a Cupei României n’a fost lipsită de suprize. Începând cu înfrângerea U.D.R.ului la Turnu Severin şi terminând cu victoria U.A.B.-ului la Turda, aceste rezultate au făcut ca etapa să fie agitată.”

GSP-ul din 12 mai 1942

Cociuban II (unul din foştii jucători ai Victoriei Cluj), Bârlea şi Drăgoescu au marcat golurile victoriei braşovene cu 3-1. Băieţii de la munte „puteau câştiga la un scor mai ridicat, dar în majoritatea timpului au jucat în 10 oameni, Bârlea fiind rănit” (idem). În acei ani, înlocuirea jucătorilor nu era permisă. Pe lângă marcatori, portarul Moraru împreună cu Bunuşiu şi Mureşan au fost alţi jucători braşoveni evidenţiaţi de cronicarul Gazetei.

---

În urma acestei victorii, pentru braşoveni urma, obiectiv vorbind, cel mai tare şi mai dificil meci oficial din istoria clubului: cu Universitatea Cluj, în şaisprezecimile Cupei României!

Universitarii clujeni nu aveau doar istoria şi cartea de vizită de partea lor (o finală de Cupă şi una de Campionat Naţional), ci si simpatia unei ţări întregi după ce au ales refugiul la Sibiu în vara lui 1940, refuzând astfel să joace în campionatul de fotbal maghiar.

Această ediţie a Cupei României le-a permis studenţilor să devină extrem de familiari cu fotbalul braşovean. Pentru a ajunge pe panoul principal al competiţiei, alb-negri au eliminat pe Metrom (4-2) şi ACFR (3-1). (sursa: Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I Cluj-Sibiu, în al doilea an refugiu 1941-1942, via). „Studenţii” au transpirat generos în ambele partide. Contra Metromului, la Sibiu, în faţa a 1500 de spectatori, au avut nevoie de 120 de minute pentru a se impune (2-2 după timpul regulamentar de 90 de minute), în timp ce la Braşov, cu ACFR-ul, au revenit după pauză.

În drumul lor spre o nouă şansă la trofeu apărea acum UAB-ul. Ziua: joi, 21 mai 1942.

În faţa celor 1000 de spectatori veniţi pe „Municipal” (actualul „Silviu Ploeşteanu”) şi care au îndurat ploaia pe tot parcursul reprizei a doua, braşovenii au aliniat următoarea echipă: Moraru – Costea, Vârtea, Nichita, Bunuşiu, Mureşan, Bârlea, Lotter, Cociuban II, Gipe, Costea V.

Din păcate n-a fost nici pe departe ziua băieţilor de sub Tâmpa. În minutul 71, clujeanul Hulea marca pentru 4-0, completând hattrick-ul lui Dascălu din minutele 35, 37 şi 49.

Onoarea UAB-ului a fost salvată în minutul 80 de Bârlea, „care trecuse centru half în locul lui Bunuşiu, ia o acţiune pe cont propriu şi dela 16m înscrie în colţ, stabilind rezultatul la 4-1” (GSP-ul din 23 mai 1942).

Portarul Moraru, în ciuda celor patru goluri încasate s-a numărut printre evidenţiaţii cronicarului, împreună cu Costea şi Cociuban.

---

Peste trei zile, la Sibiu, U Cluj elimina Juventus Bucureşti (2-0), şi îşi continua drumul spre a doua finală de Cupă din istorie, trecând în sferturi de Chinezul Timişoara, în deplasare, cu 5-2, şi în semifinale de Mica Brad cu 4-1. Mult aşteptatul ultim act s-a încheiat cu o dureroasă şi neaşteptat de grea înfrângere, 1-7 cu Rapid Bucureşti, pe 9 august 1942.

În ce-i priveşte pe-ai noştri, aveau să revină pe panoul principal al Cupei României abia peste zece ani, când deja regimul politic devenise altul, la fel şi numele echipelor. Adversarul se numea Avântul Topliţa, iar noi Metalul Steagul Roşu Braşov.

---