În septembrie 1966, după doar două etape din noul campionat, „stegarii” lui Silviu Ploeşteanu onorau invitaţia echipei italiene FC Bologna de a participa la prima ediţie a Trofeului Renato Dall’Ara.

Competiţia desfăşurată între 3 şi 7 septembrie 1966 a reunit patru echipe: Spartak Moscova, Atlético Madrid, FC Bologna şi, bienînţeles, Steagul Roşu Braşov.

---

Cine-i Renato Dall’Ara?

Sub preşedenţia de 30 de ani a lui Renato Dall’Ara (1934-1964), echipa rossoblu a câştigat cinci titluri naţionale (dintr-un total de şapte în toată istoria clubului).

Dall’Ara a murit în 1964, cu puţin timp înainte de a-şi vedea echipa ridicând al 5-lea scudetto. Doi ani mai târziu, clubul bolognes a instituit acest trofeu omagial.

„Stegarii” spre Italia

Alb-albaştri (încă nu se schimbase culorile) plecau spre Bologna după un început total anapoda de campionat, înfrângerile la Jiul Petroşani (0-7) şi acasă cu Farul Constanţa (1-3) plasându-i pe ultimul loc. Echipa care în februarie acelaşi an a fost aproape de sferturile de finală în Cupa Oraşelor Târguri (Europa League de azi) nu prea ştia acum ce-i cu ea.

Benvenuti!

Nici schimbarea aerului nu a fost mai benefică, braşovenii fiind învinşi de Bologna în meciul de debut al Trofeului Renato Dall’Ara cu 7-1, în faţa a circa 20 de mii de spectatori. Indubitabil, unul dintre cele mai proaste starturi de sezon din istoria clubului.

Iată echipa noastră: Adamache – Zaharia, Nagy – Pescaru, Jenei, Alecu – Selymesi, Năftănăilă, Goran, Szigety şi Györffy

La pauză meciului din 3 septembrie 1966, vice-campionii Italiei conduceau doar cu 1-0, internaţionalul danez Harald Nielsen deschizând scorul spre finalul reprizei, în minutul 34.  Din minicronica meciului publicată în numărul 9 al revistei Forza Bologna! reiese că băieţii noştri au avut nişte contacte mai dure cu adversarii, Pescaru provocându-i lui Tumburus „una frattura al perone sinistro” (o fractură la peroneul stâng) în minutul 17, jucătorul rossoblu trebuind să fie schimbat. Apoi, cu un minut înainte de gol, Györffy îl buimăceşte pe Furlanis, fiind necesară o nouă modificare.

Nielsen a mai marcat trei goluri după pauză, pentru „stegari” înscriind golul de onoare Pescaru în minutul 59, la scorul de 0-4. Tabela a fost închisă de internaţionalul german Helmut Haller, care pe 30 iulie 1966, pe stadionul Wembley, deschidea scorul în finala Cupei Mondiale.

---

Forza Steagu’!

Cum în celălalt meci Spartak Moscova învinsese pe Atlético Madrid cu 5-3, partida dintre „stegari” şi „plăpumari” de pe 7 septembrie 1966 avea statut de finală mică.

Atlético Madrid alinia în primul XI patru jucători care în 1962 câştigaseră Cupa Cupelor (3-0 în finală cu Fiorentina) – Collar, Glaria, Calleja şi Cardona, şi trei jucători – Ufarte, Gárate şi Aragonés – care în 1974 vor juca finala Cupei Campionilor Europeni contra celor de la Bayern München (1-1 după prelungiri şi 0-4 la rejucare).

Am menţionat toate astea ca să avem o viziune mai clară asupra frumuseţii victoriei obţinută de „stegari” în acea zi. Golurile succesului cu 2-0 repurtat în faţa campionilor Spaniei (a, da, Atléti cucerise şi al 5-lea său titlu în vara lui 1966) au fost semnate de Dorin Necula (min. 34) şi Csaba Györffy (min. 49).

În ce priveşte echipa de start a Steagului, în ea se regăseau patru dintre oamenii care în 1961 contribuiseră la cucerirea Cupei Balcanice. I-am marcat cu bold mai jos.

Steagu’ vs. Atlético, 7 septembrie 1966, stadion „Comunale”, Bologna: Pîlcă – Ivăncescu, Nagy – Pescaru, Jenei, Campo – Selymesi, Năftănăilă, Alecu, Necula şi Györffy, antrenor Silviu Ploeşteanu

Prima ediţie a Trofeului Renato Dall’Ara a fost câştigată de Spartak Moscova, care a învins pe FC Bologna cu două goluri marcate în ultimele două minute ale „finalei”.

---