Sunetul tribunelor în 2001

În ultima parte din seria „Stegari”, a cincea mai exact, v-am oferit aproximativ 10 minute de imagini de acum mai bine de un deceniu cu atmosfera de pe „Silviu Ploeşteanu” în zi de meci, însă şi cu fundal muzical. A venit momentul să vă ofer întreg tortul, fără alte brizbrizuri care să-i altereze gustul. Stimaţi…

O idee: Turneul „Legendele Oraşului”

No, faza-i în felu’ următor: iniţial m-am gândit să organizăm un turneu de fotbal (un fel de ediţie de primăvară, iarna aparţinând Turneului „Ibrahim Dossey”), tot cu scop caritabil, şi care să-i comemoreze pe toţi acei „stegari”, fotbalişti, antrenori, suporteri, care nu se mai află astăzi printre noi. Să fie un eveniment frumos, cu japoneze…

Îi înveți de mici

Am mai zis-o și mă repet: cu Steagu’ nu ţii pentru că e o echipă de succes. Pentru că nu e o echipă de succes. Ţii cu Steagu’ pentru că îţi dă o anumită stare de spirit. E pur şi simplu frumos să ştim că echipa asta există. Ce minune că eşti, ce mirare că…

Acţiune de conştientizare împotriva Legii 4

Roşu, verde, galben, violet, albastru, vişiniu sau negru. Sunt culori pe care le urmăm cu toţii, culori pentru care facem sacrificii, culori ale căror nume le strigăm în orice condiţii şi în care credem indiferent de ce ar spune ceilalţi. Deşi suntem despărţiţi de aceste culori, în momentele astea ar trebui să lăsăm la o…

Din deplasarea la Cluj | + FOTO

Ideea iniţială era de a pune doar o anumită poză cu Ovi întrucât faţa lui exprima foarte bine toate trăirile acestei deplasări. Dar apoi am convenit ca acea poză să rămână doar între noi. N-am fost mulţi. Fix 35 de persoane am plecat din Braşov cu trenul, iar la meci am fost în total vreo…