Haha, ce naiba aș putea zice acuma? De fapt, băieții cu care am făcut deplasarea au auzit ce aveam de zis. Filosofii fine, nu vrăjeli. Nu prea simt nevoia să mă repet și nici nu prea îmi aduc bine aminte ce le-am zis.
La Stegaru’ nu-i loc de doliu ci de amintiri frumoase, caterincă şi ironii. Şi ce dacă mi-au scăpat aseară câteva lacrimi ce s-au confundat cu ploaia ce cădea peste noi? (fie vorba între noi, parcă pe noi ne ploua mai tare). Azi e o zi însorită şi prefer ca din tot ce a însemnat returul semifinalei să reţin drumul spre Vaslui, magicul „minut 10” (o să vedeţi mai jos care-i treaba cu asta) şi drumul de întoarcere. De fapt, partea aia când am înviat toţi din morţi şi pentru două ore jumate am uitat de unde venim. Acuma, fiecare poa’ să-nţeleagă ce vrea.
„Minutul 10”
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
La Stegaru' 
dobrica…mi-as dori ca toti stegarii sa fie macar jumate cum esti tu pentru echipa asta! si atat!!! fiecare intelege ce vrea…
inclusiv soferul
in special soferu’ :))
:)))))))))))))) lasa soferu ca se supara
mache si brigada lui…:))
„soferu-i baiat de treaba, voi ramaneti tot la l….”:))
băi, ia, gata cu glumiţele :))))
bine nenea de la jandarmerie:D
inclusiv boul din dreapta soferului
drumul de intoarcere prea frumos :)))macar atat..