„LĂ-CĂ-TUŞ! LĂ-CĂ-TUŞ! LĂ-CĂ-TUŞ!” – cine a mers la meciurile Steagului din sezonul 2002-2003 şi spune că el n-a strigat asta din toţi bojocii e un mincinos. Stadionul trepida de la scandarea asta. „Stegarii” ieşeau din tunel, iar „Fiara” din urma lor răspundea „heeeeeeee”-iului tribunei printr-o pregătire minuţioasă şi cu un elan devastator.

Cum săptămâna trecută, pe 5 aprilie a fost ziua lui de naştere (a împlinit 53 de ani – La Mulţi Ani!), iar ziarele naţionale (cât şi cele locale) i-au dat blană cu stelistul Lăcătuş, eu vreau să vă arăt un pic cam care a fost treaba cu „stegarul” Lăcătuş – care a fost luat la echipa mare în cantonamentul din ianuarie 1982 şi a şi debutat în returul din acel an.

Debutul în Divizia A are loc în chiar prima etapă din returul sezonului 1981-1982, în meciul contra CS Târgovişte de pe „Tineretului”. Era 28 februarie 1982, el avea 18 ani fără o lună şi câteva zile, şi îl înlocuia în minutul 70 pe Vasile Benţa, unul dintre greii echipei. Acela fost primul său meci din viitoarele 45 jucate pentru Steagu’ în prima ligă, Marius Lăcătuş având în total 47 de apariţii pentru club – 45 în Divizia A şi două în Cupa României.

După debutul victorios cu CS Târgovişte (3-0), Marius Lăcătuş a mai jucat în alte zece meciuri pentru „stegari” în returul sezonului 1981-1982. În meciul de acasă cu Chimia Râmnicu Vâlcea (5 mai) i-a pasat decisiv lui Vasile Gherghe pentru golul victoriei, iar pe 29 mai, în etapa a 30-a, a închis tabela meciului cu ASA Tg. Mureş la 3-0. A fost primul său gol în culorile Braşovului. Iată cum a fost descrisă faza în cronica meciului.

Fericiţi că au scăpat cu bine din „clinciurile” adversarilor, braşovenii vor reuşi al treilea gol (min. 89) : la o învălmăşeală în faţa porţii lui Năstase, LĂCĂTUŞU împinge mingea în plasă : 3-0.

Eftimie Ionescu, Sportul Popular din 31 mai 1982

Antrenorul Nicolae Pescaru, cel care l-a adus pe Lăcătuş printre băieţii mari ai clubului, zâmbea satisfăcut – echipa prindea din nou viteză.

Al 2-lea şi ultimul său gol în sezonul de debut pe prima scenă l-a reuşit chiar în etapa următoare, pe 2 iunie, când din nou înscrie ultimul gol al unei victorii cu 3-0, de data asta împotriva echipei FC Olt Scorniceşti.

Ultimul gol e rezultatul unei frumoase acţiuni colective : Boriceanu sprintează lung, centrează, Paraschivescu prelungeşte subtil şi LĂCĂTUŞ (min. 70) înscrie.

Ioan Chirilă, Sportul Popular din 3 iunie 1982

Ţinând cont că de data asta numele lui Lăcătuş a fost corect scris în ziar, putem considera că a reuşit o dublă în acea zi de vară.

Nu putem decât să ne imaginăm care ar fi fost viitorul lui Lăcătuş la Braşov dacă echipa n-ar fi retrogradat la finalul sezonului 1982-1983. În acel campionat, „mereu combativul”** puşti de 19 ani al Steagului a jucat în toate cele 34 de meciuri (titular în 32), înscriind trei goluri – în înfrângerea de acasă cu FC Bihor (1-3), şi în victoriile cu Petrolul (5-1, deschidere de scor şi pasă decisivă pentru golul de 3-1) şi Jiul (3-0, golul al doilea). Contra Jiului, Lăcătuş a înscris al 5-lea şi probabil cel mai frumos gol al său pentru Steagu’, conform cronicii meciului.

În plină dominaţie a Jiului, Şulea (min. 84) îl deschide pe LĂCĂTUŞ, care, din fuleu, şutează fulgerător din colţul careului mare, mingea intrînd în vinclul porţii lui Cavai.”

Gheorghe Nertea, Sportul Popular din 22 noiembrie 1982

**aşa l-a descris Ioan Chirilă pe Marius Lăcătuş în cronica victoriei cu Petrolul.

Pe 3 iulie 1983, Marius Lăcătuş juca pentru ultima oară în tricoul FCM-ului, pasându-i decisiv lui Constantin Manciu în minutul 79 pentru golul de 5-2 în victoria cu ASA Tg. Mureş (6-2) din etapa a 34-a, insuficientă însă pentru o salvare la limită.

Scandalul „banilor negri” scufundă echipa pentru un sezon în Divizia B, iar Marius Lăcătuş, din lipsa coaielor şefilor locali (Dumitru Dragomir încercase să-l împingă pe Lăcătuş spre Dinamo încă de când acesta avea 16 ani, Lăcă replicând prin „să-mi bag pula în toţi generalii de la Dinamo”), deci din cauza asta plus a presiunii autorităţilor centrale ia calea Bucureştilor, fiind transferat la Steaua, devenind în timp cel mai faimos jucător din istoria acelui club.

N-a durat mult până ca simpatia „stegarilor” pentru Marinică (cum îl alintau) să se transforme în dizgraţie. După ce pe 24 noiembrie 1985 contribuie cu un gol la demolarea FCM-ului în Ghencea cu 6-0, pe 30 martie 1988 puştiul adulat cândva de tribuna braşoveană era primit pe „Municipal” cu „cra-cra”-uri de o parte a galeriei „stegare”, acesta răspunzând chemărilor prin singurul mod pe care-l cunoştea: arătându-le fundul. „Aşa, să te futem în cur, ţigane!”, a venit replica. Golanii se cunosc între ei. Acest scurt moment anecdotic v-a fost oferit de Sasu, spectator în primul rând al respectivului episod.

---

Intermezzo Mondial

În minutul 41 al meciului de la Bari contra Uniunii Sovietice, Marius Lăcătuş înscria primul gol al României la Cupa Mondială după 20 de ani de absenţă, şi al 700-lea din istoria naţionalei.

---

Întoarcerea „Fiarei”

Ultima sa apariţie în roşu şi albastru pe „Tineretului” a fost în ziua de 4 august 1999, când 11 mii de braşoveni au sperat într-un rezultat pozitiv până în minutul 79, când „Lăcătuş a despicat apărarea braşoveană, l-a angajat pe Dănciulescu, preluare şi şut fără speranţă pentru Matyas” (ziarul ProSport), steliştii întorcând scorul deschis de Gnadt în prima repriză.

Începutul anilor 2000 a fost o perioadă reuşită din punct de vedere sportiv pentru echipa noastră, comparativ cu degringolada din anii 1990. După clasările pe 3 şi 11 în 2001 şi 2002, „stegarii” se pregăteau să ia startul în ediţia 2002-2003 a Diviziei A sub conducerea unui nou antrenor, Marius Lăcătuş – care probabil considerase că era timpul să dea ceva înapoi echipei şi oraşului care l-au crescut pentru fotbalul mare.

Sînt foarte bucuros să mă întorc acasă la Braşov.”

Marius Lăcătuş pentru ziarul ProSport

Trecuseră 19 ani de când Lăcătuș părăsise orașul.

Debutul pe banca tehnică a Steagului a fost cu suişuri şi coborâşuri. Primelor trei etape fără gol primit (0-0 cu Steaua şi la FC Argeş, şi victorie 2-0 acasă cu Rapid), le-au urmat trei înfrângeri consecutive, la Bistriţa (1-3), acasă cu FC Naţional (0-1) şi la UTA (1-3) – ultima clasată şi fără victorie în campionat până la meciul cu FC Braşov. Era Lăcătuş potrivit pentru Steagu’, sau trebuia echipa să se pregătească pentru un sezon şi mai plin de emoţii decât precedentul?

„Fiara” a fost exact omul de care Braşovul avea nevoie în acel moment! După înfrângerea de pe „Francisc Neuman”, între 5 octombrie şi 2 noiembrie 2002 „stegarii” au reuşit patru victorii consecutive, egalând un record reuşit de numai şase ori în în prima ligă de-a lungul istoriei clubului. Dintre toate succesele s-a detaşat superba revenire de la 0-2 pe teren propriu contra Oţelului, fosta sa echipă în sezonul anterior, pe care o clasase pe locul cinci în urma bucureştenelor Dinamo, FC Naţional, Rapid şi Steaua.

Pentru mine, un puşti de 12 ani, acela a fost unul dintre cele mai frumoase campionate pe care le-am trăit vreodată cu Steagu’. Abuzam teletextul la meciurile din deplasare până toceam butoanele telecomandei, iar la meciurile de acasă îmi ţineam pieptul în frâu ca să nu bubuie de mândrie sub fularul galben-negru. Nu-mi păsa de monumentalitatea stelistă a lui Lăcătuş. Puteam în acelaşi timp să detest Steaua şi să îl ador pe Lăcătuş. „Nu crede în miracole, bazează-te pe ele”, titra cotidianul ProSport după revenirea cu Oţelul, şi „stegarii” Fiarei puneau cărămidă miraculoasă peste cărămidă miraculoasă. Cu el pe bancă, FC Braşov redescoperise ce este acela tupeul – în sensul cel mai pozitiv. La ce mă refer, te întrebi? Mă refer că pe 16 noiembrie 2002 Mugurel Buga şi compania zăpăceau Universitatea Craiova (3-1), reuşind prima victorie împotriva „juveţilor” după, ţine-te bine, zece ani!

Returul a început cu acelaşi aplomb, victorie acasă cu FC Argeş (2-0) şi egaluri în deplasările de la Rapid şi Steaua (1-1), având parte apoi de aceeaşi frână bruscă – Gloria Bistriţa învingându-ne acasă cu 1-0. N-a fost bai. Pe 5 aprilie 2003 (chiar de ziua lui – împlinea 39 de ani), în Cotroceni, „stegarii” de atunci făcea primul pas spre propria lor pagină în istoria clubului, ghidaţi fiind de Marius Lăcătuş.

5 aprilie 2003: FC Naţional 0-2 FC Braşov (Robert Dani şi Mugurel Buga)

12 aprilie 2003: FC Braşov 2-1 UTA (Cosmin Bodea şi Nicolae Iorga)

16 aprilie 2003: Farul 0-1 FC Braşov (Mircea Stan)

19 aprilie 2003: FC Braşov 3-2 Sportul Studenţesc (hattrick Nicolae Iorga)

25 aprilie 2003: Oţelul 0-2 FC Braşov (Mihai Stere şi Romeo Surdu – primul gol al lui Surdu pentru Steagu’)

Aşadar, victoriei cu 2-0 în faţa Naţionalului antrenat de Walter Zenga i-au urmat alte patru succese consecutive, fiind pentru prima dată în istorie (momentan şi singura) când Steagu’ reuşea cinci victorii la rând în prima ligă.

---

FC Braşov a terminat acel sezon pe locul patru, un gol încasat în ultimul minut pe teren propriu cu Dinamo (de la braşoveanul Gabriel Tamaş) şi un penalty ratat de Buga cu FCM Bacău în ultima etapă privând echipa de a doua clasare pe podium în trei ani. Chiar şi aşa, lângă marii antrenori ai clubului, Silviu Ploeşteanu, Valentin Stănescu, Nicolae Proca, Costică Ştefănescu, ori Gabi Stan, stătea acum şi el – Marius „Fiara” Lăcătuş.

Sezonul care a urmat, 2003-2004, a fost carusel de-a dreptul, fiind anunţat de omorul cu 4-0 luat chiar pe Ghencea în etapa inaugurală, şi apoi de victoria cu 4-1 de acasă contra Naţionalului. „Stegarii” lui Lăcătuş suferiseră în Capitală abia prima dintre înfrângerile grele ale acelui campionat 2003-2004. După o perioadă de patru meciuri la rând fără înfrângere între 30 august şi 27 septembrie (două egaluri şi două victorii), umilinţele cu 5-0 de la Petrolul şi 3-0 de acasă cu Poli AEK erau apogeul unui şir de patru înfrângeri consecutive (0-1 la Rapid şi 3-4 acasă cu Dinamo), întrerupt pe 8 noiembrie la Apulum Alba Iulia prin golul lui Buga.

Pe 6 decembrie 2003, Marius Lăcătuş ieşea pe tunelul lui „Silviu Ploeşteanu” pentru ultima dată ca antrenor al Steagului, în meciul câştigat cu 2-1 contra FC Bihor. La momentul respectiv nu ştia lucrul ăsta, despărţirea de club fiind anunţată pe 2 februarie 2004, în urma neînţelegerilor cu patronul Ioan Neculaie.

Karma

Într-o seară ploioasă de joi, 15 aprilie 2010, în măruntaiele Moldovei, la Vaslui, visam visul unor generaţii. FC Braşov câştigase cu 1-0 manşa tur din semifinalele Cupei României, doar 90 de minute mai rămânând între „stegari” şi finala de la Iaşi. Marius Lăcătuş era antrenorul Vasluiului şi dacă ştiam un lucru, acela era că vom avea un meci pe cinste. Și așa a fost în tribune, unde cele două galerii au creat o atmosferă demnă de moment. Pe teren a fost mai puţin un meci, cât o bătaie pe cinste încasată de „stegari”, Dănuţ Coman zburând în zadar după mingile moldovenilor Wesley sau Costly. Marius Lăcătuş califica FC Vaslui în finala Cupei fără ca măcar să clipească la lacrimile celor 500 de braşoveni prezenţi pe „Municipal” şi a miilor din faţa televizoarelor, iar „LĂ-CĂ-TUŞ! LĂ-CĂ-TUŞ!” răzbătea pe voci străine printre stropii de ploaie.

Apoi, într-o seară înşelătoare de primăvară, pe 6 martie 2011, Antonio Conceiçao, antrenorul portughez al Braşovului, trimitea pe dreptunghiul (încă) verde din Ghencea patru fundaşi şi şase mijlocaşi, iar Marian Cristescu, Felipe Teixeira şi Cristian Oros înscriau golurile unei victorii istorice (prima în Capitală după 41 de ani). FC Braşov, clubul care-i făcuse cunoştinţă lui Marius Lăcătuş cu fotbalul mare, încheia cariera acestuia la Steaua în lacrimi şi în huiduielile propriilor suporteri.

---