Pe 19 noiembrie 1973, Phoenix cânta pentru prima dată melodia „Andrii Popa”. Evenimentul avea loc la Sala Palatului (Bucureşti), în faţa a trei mii de spectatori. Anul anul următor, Pheonix-ul scoate LP-ul intitulat „Mugur de fluier”. Partea A, poziţia a 4-a, „Andrii Popa”. Linia melodică a fost realizată de Mircea Baniciu, versurile (uşor modificate), ar aparţine lui Vasile Alecsandri.
În primăvara lui 1974 Steagul Roşu din Braşov îşi lua elanul pentru atacarea şi menţinerea pe podiumul Diviziei A, lucru echivalent cu calificarea în Cupa UEFA. Trecuseră 9 ani de la ultima participare în această competiţie.
Când Tâmpa punea în scenă simfonia culorilor după vara braşoveană, Steagul se pregătea de returul cu Beşiktaş Istanbul din Cupa UEFA. Povestea o ştim cu toţii: după 0-2 pe Bosfor, „stegarii” realizează minunea cu trei goluri marcate în ultimele cinci minute ale meciului. Delirul a luat în braţe oraşul. După ce-au invadat terenul la sfârşitul meciului, suporterii au luat cu asalt şi străzile, într-o sărbătoare galben-neagră în miez de toamnă.
Sub această beţie a fericirii, doi tineri, Ioan Bara (17 ani) şi Viorel Morari (19 ani), transformă „Cine trece-n valea seacă / Cu hamgerul fără teacă” în celebrul „În oraşul de sub Tâmpa / Este o echipă mare”. În apusul acelui 2 octombrie 1974 cântecul, transormat repede în imn, se auzea deja pe străzile Braşovului. Mii de suporteri „stegari” făceau turul oraşului pentru a-şi cânta fericirea eroilor acelei după-amieze de legendă.
Pe 19 octombrie 1974 (3-1 cu Olimpia Satu Mare), la un an fără o lună de când Phoenix îl prezenta lumii pe „Andrii Popa” la Sala Palatului, un „Tineretului” arhiplin îşi începea pentru prima dată recitalul cu „În oraşul de sub Tâmpa”. Din 1974 şi până-n prezent (timp de 37 de ani şi numărătoatea continuă), „În oraşul de sub Tâmpa” s-a auzit la toate meciurile Braşovului. Acasă, deplasare, murmurat de o mână de oameni sau intonat de zeci de mii de suflete.
Pe stadion se cântă doar primele două strofe. Mai jos aveţi imnul în versiunea completă.
În oraşul de sub Tâmpa
Strofa 1: În oraşul de sub Tâmpa,
Este o echipă mare,
Steagul Roşu este ea
Şi noi ne mândrim cu ea!
Şi noi ne mândrim cu ea!
Refren
Haide, haide, Steagule!
Du-ne la victorie!
Haide, haide, Steagule!
Du-ne la victorie!
Strofa 2: Cu Pescaru în echipă,
De nimeni nu ne e frică.
Şi cu Gyorffy pe extremă,
Rezolvăm orice problemă!
Rezolvăm orice problemă!
Refrenul
Strofa 3: În orice împrejurare,
Braşovenii sunt cu voi.
Şi acas’ şi-n deplasare
Galben-negri suntem noi!
Galben-negri suntem noi!
Refrenul
Strofa 4: Suntem fiii munţilor,
Vulturii Carpaţilor.
Din Ţara Bârsei venim,
Şi pentru Braşov trăim!
Şi pentru Braşov trăim!
Refrenul
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
La Stegaru' 
Era vorba o data sa-l iregistram cu cei de la Phoenix ,am auzit ca au fost niste discuti din cate stiu ,si andi moisescu zicea ca o sa ne ajute cand e cazul ,atunci cand am filmat pentru puma in piata sfatului,nu sa mai discutat de loc pe subiectul asta ?
Nu s-a mai ales nimic de ideea aia. C’est la vie…
La ultima strofa exista unele inexactitati, fii dragut si corecteaza-le:
Suntem fiii muntilor,
VULTURII (nu „Haiducii”!!!) Carpatilor,
Din Tara Barsei venim (fara „noi”!!!)
Si pentru Brasov traim…
Despre Nelu Bara iti pot povesti o multime de lucruri, l-am cunoscut personal. Si aici nu ma refer la T2-ul de pe „Tineretului”. Am scris adesa de e-mail acum pe bune, imi poti scrie acolo. Si mai e ceva, Razvan, eu sunt un tip ingust, limitat, orgolios, tipul ardeleanului clasic. Dar daca iti vei reactiva contul la FB, fii sigur ca vei avea OK-ul meu. Tu esti la fel ca mine acum 100 de ani… Naiv, frumos, iubitor de bere, fete, Steagu’… Or fi fost si altii ca mine acum 100 de ani, or exista si altii ca tine azi. Totul tine de perceptie.
Mulţam de atenţionări, Ovidiu, am corectat.
Legat de FB, nu cred că-mi mai reactivez contul de acolo. Pur şi simplu, am observat că îmi cam mânca destul timp (nu mereu în mod util) şi am decis să renunţ la FB de tot.
Altfel, mulţam pt caracterizare, cred că nici taică-miu nu reuşea una atât de exactă, haha. Iar despre Nelu Bara, chiar te voi ruga să-mi scrii pe mail nişte poveşti. Vreau să adun pe site-ul/blogul ăsta toţi eroii „stegari”, de pe teren şi din tribune.
Mai, tu esti un tip care scoate ce-i mai rau din oameni. Sinucide-te! 🙂 Meciul cu Olimpa SM s-a jucat intr-o sambata si a fost televizat. Pe vremea aia, din noua meciuri ale etapei, 8 se jucau duminica si erau netelevizate, doar cel de sambata se vedea pe TVR. Aveam niste sasi vecini, ei aveau niste steaguri uriase si am mers la acel meci cu ei. Ulterior ei au ajuns in Germania si ne-au adus fulare galben-negre, de la magazinele din Dortmund.
Sa revin. Aveam cativa anisori, Razvan, dar memoria nu-mi joaca feste. In drum spre stadion ne-am oprit la „Ghimbasel” (pe 13 Dec.), apoi la o bodega-terasa pe Mihai Viteazu’ (un pic mai jos de Sc. Generala 15 veche), iar ultima oprire a fost ACASA!
Da, tre’ sa-mi fac mea culpa. Eu am prins apropo-ul, dar am facut pe imbecilul. In iunie 2010 am fost (si) la Brasov. Desigur, te-as fi putut cauta intr-o seara / noapte. Vorba lui Goga, zilele-s pentru negustori, noptile pentru poeti. 🙂 Razvan, nu-mi caut scuze, nu vreau sa ma justific in nici un fel. Atunci am considerat ca prioritatile mele sunt altele. Ca regret acum, e alta treaba…
Despre Nelu Bara, altadata… A fost extrem de inteligent, un informatician fantastic pentru acele vremuri in care 99% dintre oameni habar n-aveau ce inseamna un computer, un om modest, fara „fite”, un OM! Daca va vrea Carmen, prima lui sotie, voi incerca sa te pun in legatura cu ea.
Hai aloha! 🙂
Nu mă sinucid pt că altfel nu are cine să scrie p-aici, haha.
Oi fi având tu câţiva anişori, da’ e memoria e de elefant. Noua, gură-cască pe Republicii, o bere cu tata în spate la Cerbu’ şi apoi ACASĂ. Ăsta e „traseul” primului meu meci, un 4-0 cu Reşiţa în 2000.
Altfel, nici un bai, Ovidiu, mon cher. Una din devizele mele zice că „mereu e timp”. Aşa că timp va fi să ne şi întâlnim odată, aşa că fără regrete, rogu-te.
Mda, acum am recitit, de data asta ceva mai atent. 🙂 E adevarat, asa se canta refrenul imnului in anii ’80, probabil la fel se canta si acum. Dar in versiunea originala el era asa:
„Haide-hai, Hai Steagule,
Du-ne la victorie!” Cred ca ai prins nuanta.
Saptezecistii au fost generatia flower-power, aia au avut scoala cat am avut noi vacanta, aia ascultau muzica, noi eram niste bieti epigoni. In ale muzicii, galeriei, in toate. Stii ceva, nu exagerez cu nimic si nici nu fac pe modestul, pe bune!
Back OT, acest imn TREBUIE inregistrat intr-un studio. In versiunea originala! Sa-ti fac o confidenta, daca-mi permiti o paranteza… Eu va admir ca astazi cantati „Cu Pescaru…. Si cu Györfy…” Noi, chiar daca eram mai multi in galerie decat sunteti voi astazi, cantam „Cu Sulea si cu Benta”, ” Cu Moldovan si cu Sisca” etc. Fanii Nottingham Forest canta si astazi versiunea originala a faimosului lor imn. Cinste voua, Razvan, ca faceti acelasi lucru cand cantati imnul nostru! Pentru stegarii adevarati, numarul 10 = Nae Pescaru, numarul 11 = Csaba Györfi. We’ve got the whole word in our hand, nu-i asa?… Si pase, si suturi, si goluri noi vrem, din cupa victoriei astazi sa bem… Gresesc? Steagu’, o galerie de barosani, Steagu’, o galerie de golani! Gasesti tu ceva peiorativ? Eu nu!
It’s nani time…