După ce a părăsit pe Venus Bucureşti în 1940 şi a revenit la Oradea, oraş aflat acum sub administraţie maghiară, Iuliu Bodola părăsea practic România pentru totdeauana, neavând să se mai întoarcă vreodată acasă la Braşov. A murit pe 10 septembrie 1992 la Budapesta, însă moştenirea lăsată de acest mare jucător echipei noastre Naţionale va fi mereu luată ca un punct de reper.

TOP 3 braşoveni la Naţională

Dacă ar fi să alcătuim un astfel de top pe baza numărului de selecţii, Iuliu Bodola ar închide topul cu ale sale 48 de prezenţe, primele două poziţii fiind ocupate de Marius Lăcătuş (84 de selecţii) şi… Gabriel Tamaş ( 57 de selecţii).

Teodor Anghelini primeşte şi el un wild card pentru cele 21 de prezenţe, întregind astfel tabloul celor mai selecţionaţi tricolori născuţi la Braşov.

După numărul de goluri, aceiaşi fotbalişti ar compune topul, doar că ordinea ar fi alta şi ar conţine şi un nume în plus: 1. Bodola – 31; 2. Lăcătuş – 13; 3. Tamaş şi Vasile Szeredai – 3. Despre „stegarul” Szeredai o să citiţi în articolul de mâine.

Din punct de vedere sportiv, cei mai titraţi fotbalişti din istoria Braşovului sunt Iuliu Bodola şi Marius Lăcătuş, amândoi fiind printre cei mai buni atacanţi ce au îmbrăcat vreodată tricoul Naţionalei, fiecare contribuind în epoca sa la un mare moment tricolor. Vă prezint în continiuare o punere în oglindă a celor doi mari foşti jucători.

Iuliu Bodola / Marius Lăcătuş

Debut la Naţională

10 mai 1931: 5-2 cu Bulgaria, marchează două goluri  (Cupa Balcanică) / 22 ianuarie 1984: 1-3 Ecuador-România (amical)

Ultimul meci la Naţională

20 octombrie 1939: România-Ungaria 1-1 (amical) / 26 iunie 1998: România-Tunisia 1-1 (CM Franţa ’98)

Selecţii şi goluri la Naţională

48 şi 31 / 84 şi13

Adversari şi goluri

7 goluri cu Iugoslavia şi Grecia, 4 goluri cu Bulgaria şi Lituania, 2 goluri cu Franţa, Cehoslovacia şi Letonia, 1 gol cu Austria, Polonia şi Estonia / 3 goluri cu Uniunea Sovietică şi Israel, 2 goluri cu Portugalia, 1 gol cu Austria, Belgia, Insulele Feroe, Franţa şi Georgia.

Bodola deţine recordul de duble şi hattrick-uri reuşite pentru Naţională. A reuşit şapte duble în victoriile 5-2 cu Bulgaria, 4-2 cu Iugoslavia, 6-3 cu Franţa, 5-0 cu Iugoslavia, 3-2 cu Bulgaria, 5-2 cu Grecia şi 4-0 cu Letonia. Hattrick-urlie au fost realizate în victoriile 4-2 cu Lituania,  4-2 cu Grecia şi 3-2 cu Iugoslavia.

Lăcătuş a reuşit şi el două duble sub tricolor, în amicalul din 1985 de la Lisabona, când România a învins Portugalia cu 3-2 şi în meciul cu URSS de la Cupa Mondială din 1990.

Două din cele 13 goluri ale lui Lăcătuş au fost marcate din lovituri de la 11 metri (cu URSS în Italia ’90, golul de 2-0, şi tot cu URSS şi tot în 1990 dar într-un amical jucat la Moscova şi câştigat cu 2-1 de ai noştri). Bodola, în schimb, a marcate toate cele 31 de goluri din acţiune.

Turnee finale la care au participat

CM Italia ’34 şiFranţa ’38/ CM Italia ’90, Euro ’96 şi Franţa ’98

Trofee câştigate cu Naţionala

Cupa Balcanică 1931, 1933 şi 1936 / –

Cluburi

Braşovia, C.A.O., I.A.R., Venus, Ferrar Cluj, MTK Budapesta / FCM Braşov, Steaua, Fiorentina, Real Oviedo, FC Naţional

Trofee câştigate la nivel de club

Titlul cu Venus Bucureşti în 1939 şi 1940, titlul cu C.A.O în campionatul Ungariei în 1944 / 10 titluri, 6 Cupe ale României, 3 Supercupe ale României, o Cupă a Campionilor Europeni şi o Supercupă a Europei – toate cu Steaua Bucureşti.

Pe plan intern e clar că Lăcătuş deţine supremaţia, însă trebuie ţinut cont şi de faptul că în a doua jumătate a anilor ’80 şi în prima jumătate a anilor ’90 din secolul trecut, Steaua impusese o dominaţie fără precedent pe scena fotbalistică românească, alergând practic singură în cursa pentru laurii campionatului naţional. Metodele prin care a reuşit această supremaţie se cunosc, nu le mai reamintesc. De cealaltă parte, existau mai multe centre valorile în perioada interbelică, după căderea Chinezului Ripensia, Venus, U. Cluj, Juventus sau Rapid disputându-şi an de an trofeele interne.

Nu e mai puţin adevărat faptul că Bodola are un palmares mai bogat la Naţională prin prisma faptului că în anii interbelici se organiza Cupa Balcanică, o competiţie la care participau echipele naţionale ale României, Greciei, Iugoslaviei, Turciei, Poloniei, Bulgariei sau Albaniei. Personal, consider că în afară de Albania şi puţin Grecia, toate celelalte Naţionale erau adversari destuli de solicitanţi, Iugoslavia şi Polonia fiind chiar două dintre echipele bune ale fotbalului din această parte a Europei. Trebuie avut în vedere şi faptul că valorile fotbalistice pe Bătrânul Continent erau atunci altele, cu Anglia auto-exilată de la sindrofiile continentalilor şi cu Cehia, Austria sau Iugoslavia printre titanii jocului acelei perioade. În condiţiile în care, odată cu trecerea anilor, această competiţie s-a diluat şi treptat s-a stins, pentru Lăcătuş şi colegii săi a devenit foarte greu adjudecarea unui trofeu internaţional, singurele cupe rămase disponibile fiind cea Mondială, cea Europeană şi cea Olimpică.

În articolul de mâine intră în scenă „stegarii”. Veţi putea citi despre aventura lui Adamache la Mondialul din 1970, în ce meciuri a reuşit Vasile Szeredai să marcheze pentru Naţională şi o grămadă de alte chestii.