Dacă n-a fost să vedem Cupa României prezentată de „stegari” în Piaţa Sfatului, i-am văzut în duminica ce tocmai a trecut chiar pe… „stegari”. Frumoşi, aranjaţi şi vădit emoţionaţi, jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei de sub Tâmpa au făcut cunoştinţă cu publicul ce va umple tribunele stadionului „Tineretului” în viitorul sezon, iar braşovenii veniţi în Piaţă i-au văzut îndeaproape pe ce cei care le vor aduce bucurii şi, sperăm cu toţii, dezamăgiri cât mai puţine.

Eu am ajuns în Piaţa de pe la ora 16, trebuind să mă asigur că toate pregătirile merg cum trebuie şi că la ora 18, când evenimentul era programat să înceapă, totul o să funcţioneze şnur. M-am cam copt niţel sub sacou, dar am zis că e un sacrificiu ce trebuie să-l fac, dat fiind că a fost prima mea ieşire în public ca oficial al Steagului. Mi-am prins insigna metalică SR Braşov marca 1966 la reverul sacoului şi am înfruntat multele grade cu stoicism. Recunosc, fără puţin ajutor de la berea mea preferată probabil că n-aş fi putut rezista.

Cu Adi Grecu, unul dintre prezentatori, încercând să facem un dialog. Toxic voia să mă întrebe dacă-i dau şi lui o gură de Ciucaş. Şi cămaşa să nu credeţi că n-am avut-o băgată în pantaloni. Am avut-o, doar că interminabila agitaţie pentru ca totul să meargă cum trebuie mi-a scos cămaşa din panataloni.

DJ Le Thall a asigurat fondul muzical în timp ce numărătoarea inversă până la concertul celor de la QuantiQ începuse. Când s-a făcut 18.20 (pe ceas!), primele acorduri de chitară şi contacte între beţe şi tobe au răsunat în Piaţa Sfatului, publicul întâmpinându-i cu urale pe cei cinci „stegari” muzicieni care compun formaţia. Rock şi fotbal, ce combinaţia tâmpită o mai fi şi asta? probabil s-au întrebat mulţi. Îndoielile că această combinaţie ar fi una ratată au fost repede spulberate. Şi când zic repede, adică după primele 30 de secunde din prima piesă a quanticilor. Un pariu câştigat aşadar, şi nu vă mint că zâmbeam larg în timp ce coboram pe Apollonia Hirscher şi auzeam urale în Piaţa Sfatului. Probabil cei aciuaţi pe la terasele din zonă se uitau ciudat neştiind ce-i cu mine. Aiurea! Problema era la ei, pierdeau un spectacol pe cinste.

Ce căutam pe Apollonia Hirscher, ziceţi? Verificam în ce stadiu sunt lucrările de construcţie la noul stadion al echipei. În atelierul de la Gott Pub, meşterii trasau de zor contururile unui „Tineretului” în totalitate galben-negru, pregătind de asemenea şi foaia de joc.

Patronul restaurantului, Roberto (în dreapta), veghează la ultimele finisaje aduse delicatesei galben-negre. Pe 15 iulie, Braşovul nu a avut doar cel mai bătrân stadion din Liga 1 (ok, bine, al doilea cel mai vechi după Gloria Bistriţa), a avut şi cel mai delicios tort din România.

Dom’le, când fanaticii fotbalului (Roberto e napoletan sadea) sunt implicaţi în astfel de acţiuni, treaba n-are cum să iasă decât de la excelent în sus. Jos pălăria pentru Roberto şi băieţii lui de la Gott Pub pentru capodopera culinară ce au realizat-o.

Aşadar, am fost într-un continuu du-te, vino. Îmi cer scuze pe această cale şi celor din SM Braşov pe care i-am cam neglijat deşi au fost invitaţii mei la eveniment, dar sper ca imaginile de colecţie cu echipa Steagului şi vinul personalizat galben-negru să-mi aducă iertarea. În timp ce în „frontline” QuantiQ dedulcea urechile publicului, în „backline” se întâmpla o chestie foarte mişto, pusă la cale împreună cu cei de la Depoul de Artă Urbană. Domnule Dan Oprea (ştiu că mi-aţi zis să vă zic doar Dan, dar nu pot), mulţam tare fain pentru tot sprijinul acordat! Personal aveam nişte rezerve în ceea ce priveşte un graff-show cu tematica „FC Braşov”, dar mi-am zis că dacă nu risc, nu pot oferi oamenilor lucruri faine. Aşa că al doilea meu pariu pentru seara de 15 iulie, după cel cu rock-ul, a fost iarăşi în favoarea mea. Opere îndrăzneţe, numai bune de a oferi fundal celor dornici să se fotografieze cu ceva „mai altfel”.

La ora 19.20, lotul de jucători şi staff-ul tehnic al echipei şi-au făcut apariţia în Piaţa Sfatului, electrizând publicul şi urcând pe scenă prezentaţi fiind de Marian Olaianos, „stegarul” nostru din TVR şi realizatorul emisiunii Replay. Rând pe rând, jucătorii, în ordinea posturilor din echipă, au urcat pe scenă şi au salutat mulţimea care i-a întâmpinat pe fiecare în parte cu multă căldură, cu un plus pentru fiii oraşului Iacob, Damian, Enceanu, Potecu, Ţuţu, David, Buga şi Mateiu, cel din urmă părându-mi a fi cel mai emoţionat dintre toţi. Are şi motive din moment ce numele său e cântat pe o linie melodică foarte dragă fanilor „stegari”. Madrileanul Velayos s-a simţit cel mai în largul său dintre toţi jucătorii, apropierea de public şi statutul de a fi în centrul atenţiei fiind pe gustul spaniolului.

Veteranul Cristi Ionescu, la Braşov din 2007, semnează carneţelul unei distinse sporteriţe „stegare”.

Nuno Viveiros este unul dintre favoriţii suporterilor de toate vârstele. Aici, cu arcada afectată după meciul cu Tărlungeni, fotografiindu-se cu două tinere „stegare”.

E mai simplu să te fotografiezi cu trei fotbalişti deodată, mai ales când toţi trei sunt nou-veniţi sub Tâmpa. Hai Steagu’ !

Rareş Enceanu, braşovean de-al nostru şi „stegar” veritabil, salută mulţimea din Piaţa Sfatului.

Suporterii au întâmpinat evenimentul aşa cum ştiu ei mai bine.

Ellie White a cântat în închiderea evenimentului, apoi toată lumea a căutat adăpost la terasele şi aşa aglomerate, pentru a se răcori după câteva ore la înaltă tensiune.

Una peste alta, evenimentul a fost reuşit. Braşovenii au cunoscut dincolo de gardul ce separă gazonul de tribună pe reprezentanţii echipei locale, iar comuniunea asta creată duminică seara în Piaţa Sfatului poate însemna că dezamăgirile despre care scriam la început că le vrem cât mai puţine, să fie întâmpinate şi ele cu aplauze pentru că jucătorii au lăsat într-adevăr în iarbă tot ce au avut ei mai bun de oferit. E un început iar lucrurile în nici un caz nu trebuie să se oprească aici. Pentru mine, însă, acesta a fost finish-ul. Sunt fericit că am putut contribui într-o mică măsură la buna-dispoziţie a mii de confraţi de-ai mei. Am decis să pun punct colaborării cu echipa mea de suflet dar, fiţi fără griji, lucruri frumoase pot face şi de pe partea astalaltă a baricadei. Sau a gardului, depinde cum preferaţi să-i spuneţi.

Nu în ultimul rând, în încheiere aş vrea să le mulţumesc din suflet, din inimă, din adâncul fiinţei mele lui Adi, pentru că a adus steagul pe care basistul QuantiQ-ului l-a fluturat pe scenă şi pentru că m-a ajutat cu montarea standului şi toate cele; fetelor de la magazin pentru că au făcut faţă cu brio asaltului din faţa standului cu magazine promoţionale; lui Gabi Mirceoiu pentru că s-a copt cu mine în Piaţă; lui Radu Păduraru pentru CD-ul cu primul album QuantiQ; doamnei Cami pentru că mereu mi-a printat tot ceea ce i-am cerut; stegarilor.

Să fie pace în lume!

credite foto: Horaţiu Stoica, Adrian Aliman, eu