Ultima partidă a echipei m-a făcut să-mi reamintesc de un alt 6-4 celebru. Cum golul este sarea şi piperul fotbalului, o partidă cu 10 goluri este un spectacol. Mulţi o să mă condamne pentru această afirmaţie poate, dar cu Petrolul ,Steagu a jucat fără presiunea unui obiectiv, şi îl înţeleg pe Adrian Szabo cănd la final şi-a felicitat jucătorii.
S-a întâmplat acum 57 de ani :
„Lider autoritar în divizia B (având 13 puncte avans atunci când “Steagul Roşu” Braşov a intrat prima oară în prima divizie) echipa constructorilor de autocamioane cîştiga la scor şi meciurile din deplasare : 4-0 cu Dinamo Obor, 5-0 cu Poiana Cîmpina, 5-1 cu Locomotiva Constanţa etc. Era echipa “de aur” care în 4 ani avea să “meargă” triumfal, din divizia “B” pînă în finala Cupei Balcanice, pe care a şi căştigat-o , fără înfrângere. Cu atât mai surprinzător a fost însă meciul care îl vom povesti în continuare.
Flamura roşie Bacău – Metalul Steagul Roşu Braşov 4 – 6 (4 – 0!)
Un meci cu “cântec” ! Se spune că jucătorii braşoveni, având asigurată intrarea în prima divizie, au “acceptat” să fie … amabili cu gazdele, care pierzând două puncte pe teren propriu, ar fi ajuns în zona retrogradării. Şi astfel, la pauză, gazdele conduceau liderul cu incredibilul scor de 4 – 0 !. Când şi-a dat seama despre ce era vorba, antrenorul Silviu Ploieşteanu, la cabine i-a anunţat scurt pe jucători ca dacă ei sunt în stare de o asemenea ruşine, el nu-i va mai antrena. “Ori victorie, ori vă las !”, se povesteşte că le-ar fi zis la pauză acest antrenor şi pedagog fără egal.
Şi au urmat 45 de minute incredibile, în care formaţia “stegarilor” a făcut poate cea mai bună repriză din istoria acestei echipe, cu acţiuni uluitoare, cu şase goluri de senzaţie şi încă trei bare (!!) în faţa unui stadion, arhiplin, care privea mut de uimire, o mare echipă, cum nu mai fusese la Bacău. Aplauzele nesfârşite de la încheierea partidei răsplăteau nu numai unsprezece jucători de fotbal, dar totodată unsprezece artişti ai gazonului, care îi încântaseră !”
Sursa: Programul de meci F.C.M.Brasov – Flacara Moreni, din 31 mai 1987.
Concluzia aceste partide de acum 57 de ani : Caracterul acestui mare antrenor şi mustrarea de conştiinţă a jucătorilor, care nu au putut simula până la sfârşit umilirea.
La Stegaru' 
Regretatul Campo, participant la acel meci, a povestit odată despre culisele acelei partide. Povestea, care ulterior s-a transmis prin viu grai, suna cam aşa. Gazdele, echipa unei fabrici de confecţii, promiseseră stegarilor, în schimbul unei „bunăvoinţe” arătate pe teren, stofe de cea mai bună calitate pentru costumele lor şi ale soţiilor. Înaintea partidei, valurile de tergal apăruseră la vedere, undeva la marginea terenului. Însă spre finalul primei reprize, când moldovenii conduceau cu 4-0 şi se credeau cu sacii în căruţă, materialul a fost făcut nevăzut. La pauză, stegarii contrariaţi s-au vorbit între ei: „Ce mă, ăştia ne iau de fraieri ? Hai să le arătăm noi ce putem !” .Pe deasupra, a venit şi muştruluiala de la antrenorul Ploeşteanu. În partea a doua, braşovenii au jucat cu ambiţie maxima. Când scorul ajunsese la 4-3, gazdele, speriate, au adus din nou stofa la marginea terenului. Dar era prea târziu. Stegarii nu s-au mai oprit până nu au întors rezultatul. Cred că a fost singurul compromis pe care l-a făcut acea generaţie. De fapt, jumătate de compromis.