Ironia sorţii face să deţin două fotografii cu două calendare înfăţişând echipa FCM-ului la intrarea în nişte ani… mai speciali. E vorba despre calendarele „1988” şi „1989” care, judecând şi după înscrisurile în engleză, în mod cert au luat şi calea exportului. Ca să vadă Americanii şi ăia din Orientul Mijlociu că noi, la Braşov, ne mândrim nu doar cu autocamioanele noastre ci şi cu echipa de fotbal!

Pe ăsta îl am şi eu în format fizic, făcut cadou de domnul Adi Aliman. Fotografia de echipă e făcută înainte de a se porni la drum în ceea ce avea să fie cea mai fierbinte toamnă braşoveană, iar pe chipurilor fotbaliştilor şi a celor din staff-ul tehnic se poate citi un fel de încordare, premonitorie pentru lucrurile care aveau să vină. A fost 7-0-ul aplicat Scorniceştiului, revolta anti-comunistă din 15 Noiembrie, au fost arestările şi evadările din deportări pentru a vedea pe Steagu’ atunci când echipa ajungea în oraşul vreunui „stegar” trimis în exil. Ce toamnă, ce an!

Ăsta stă agăţat pe peretele unui apartament din Capitală şi aparţine unui… bucureştean îndrăgostit de Steagu’ după ce echipa a pierdut (!) contra… Stelei calificarea în semifinalele finala Cupei, în 1979. De necrezut, ştiu, dar de când a fost ceva în fotbal uşor de explicat? Un surâs pe chipul antrenorului principal Costică Ştefănescu şi „La Mulţi Ani, 1989!”. A fost anul în care dictatura comunistă, zice-se, a căzut, doar că există multe dovezi care să ateste că ea a continuat bine merci şi după 1990.

În ziua de azi nu se mai fac frumuseţi de genul ăsta pentru că, cică, n-ar avea cine să le cumpere. Prostii! Dacă mă pun cu 100 de bucăţi la poartă înainte de ultimul meci din tur şi le dau cu 5 lei bucata rămân fără toate.