Lupta pentru întâietatea în inimile microbiştilor braşoveni dată între „ceferişti” şi „aviatori” putea fi tranşată de cei din urmă dacă reuşeau o comportare mai bună în barajul de promovare din 1936, unde obţin dreptul de participare ca urmare a câştigării Seriei a IV-a în „B”. Nu se ridică la nivelul provocării, astfel că după numai încă un sezon în liga secundă, prilej de măsurare a forţelor în două meciuri directe cu concitadină „ceferistă”, IAR (Industria Aeronautică Română) ajunge în District, urmând a mai reveni în eşalonul secund abia după al Doilea Război Mondial şi sub numele de… Tractorul. Uzinele I.A.R., la „recomandarea” „prietenilor” sovietici, s-au reorientat după 1946 spre producţia de Tractoare. C-aşa-i în tenis. Oricum, dacă aveaţi impresia că defuncta echipă de fotbal Tractorul era vreo invenţie comunistă, aflaţi că ea exista din 1927.

ACFR Braşov, club fondat în 1920, a stat în umbra Braşoviei şi a Colţei până la mijlocul anilor ’30. Apoi, câştigarea unei competiţii la care au partcipat toate echipele ceferiste din România în 1932 şi înfiinţarea Ligii a 2-a le-au dat şansa „feroviarilor” braşoveni să iasă din anonimat şi să-şi facă un nume. Asta plus dispariţia Colţei în 1931 şi continua scufundare financiară a Braşoviei. ACFR era noua primadonă a oraşului şi îşi merita pe deplin statutul.

ACFR – primii chiriaşi ai „Tineretului”

„Ceferiştii” braşoveni în 1932, pe vremea când încă jucau în District, dar aveau o cupă cu care să se laude la Continental sau în grădina de vară de la Corona. sursa: 7sport.ro

Pentru sezonul 1937/38 al Diviziei „A” se are în vedere o reorganizare a competiţiei. Astfel, liga de 12 echipe urmează să fie extinsă la una de 20, echipele fiind împărţite în două serii. Clasându-se pentru al 3-lea sezon consecutiv pe locul 2, la numai 2 puncte în spatele Sportului Studenţesc Bucureşti, ACFR-ul s-a numărat între cele 8 echipe care au promovat în primul eşalon.

CUPA ROMÂNIEI – ACFR a fost prima echipă braşoveană care a trecut de şaisprezecimile competiţiei, fapt realizat chiar la prima ediţie – 1933/34. Ajunşi din District (nu exista Liga a 3-a încă) până pe panoul principal, „ceferiştii” bat la Petroşani, pe Jiul, cu 1-0, fiind la rândul lor învinşi în optimi de fosta campioană UD Reşiţa, în deplasare, cu 3-0. În sezonul următor, braşovenii obţin după 120 de minute de joc un 1-1 de senzaţie în faţa deţinătoarei trofeului şi a campioanei în exerciţiu, Ripensia Timişoara, trebuind să se recunoască învinşi (1-4) la rejucarea din Banat.

Practic, întreaga ascensiune a ACFR Braşov poartă semnătura unui mare jucător interbelic, Ştefan Strock, care a evoluat ca atacant şi… portar pentru clubul de sub Tâmpa din 1934 până în 1938. Da, era epoca romantică a fotbalului, când un fotbalist putea marca un gol o repriză şi apăra un penalty în a doua. Cu Strock lider de orchestră, ACFR Braşov devine a doua echipă braşoveană care ajunge să joace în Divizia A. După un 1-1 în prima etapă pe terenul Gloriei CFR Arad, braşovenii bat cu 5-0 acasă pe Crişana Oradea, „acasă” însemnând Stadionul „Tineretului” de azi, „Regele Carol al II-lea” în buletin pe acea oră.

12 Septembrie 1937 – primul meci oficial jucat pe Stadionul „Tineretului” din Braşov. Construcţia arenei a început în august 1933, iar acoperişul de lemn era cel mai mare din România la vremea respectivă.

În ciuda unui start bun de sezon, „ceferiştii” vor pierde tot mai mult teren în lupta pentru supravieţuire, terminând sezonul pe locul 9 (4 victorii, 3 egaluri, 11 înfrângeri, golaveraj 26-45), luând drumul „B”-ului şi, imediat după aceea, al „C”-ului. Aşa-s braşovenii, când cad, cad tare. „Ceferiştii” mai prind un sezon în eltiă, 1942/43 – neoficial din cauza războiului, şi în ciuda unor victorii de prestigiu (4-3 pe terenul Venusului sau 1-0 pe „Tineretului” cu Carmen) termină pe locul 12, ultimul, şi spun adio pentru totdeauna primei ligi.

Erau ultimele zile regaliste, comunismul se pregătea să ciocăne cu bocancii în uşă.