Chestia e următoarea: fiind „stegar”, nu vezi cum la finalul fiecărui sezon căpitanul de echipă ridică deasupra capului, în explozia tunurilor cu confetti, al nu-ştiu-câtelea trofeu. Noi avem mai multe vise decât trofee câştigate. Şi unul din aceste vise este ca ăla micu’ sau aia mică să ajungă să ţină cu Steagu’, căci poate ei vor trăi la un moment dat bucuria la care noi doar am sperat, aceea de a fi numărul 1 la finalul sezonului. Cumva, în mintea tatălui microbist, asta ar fi fericirea maximă. Şi ce părinte nu-şi doreşte asta pentru copilul său?