Tabela de vineri. foto Dumitu Scarlat „Scamă”

Am trăit şi vremuri când, după victoriile stegarilor, apărea curcubeul pe cerul Braşovului. Acum, proiecţia tabelei peste un oraş cenuşiu şi indiferent, asociată cu nişte peluze goale, ne lasă senzaţia că Marian Constantinescu şi-a strigat bucuria în pustiu. Inimile care mai pulsează pentru galben şi negru s-au aflat, de această dată, la tribuna I. Nevăzuţi pe transmisia tv, ignoraţi şi poate ironizaţi de restul braşovenilor, aceşti suporteri au o nebunie şi o încăpăţânare a lor. Aici arde focul viu, care ţine în viaţă această echipă, nu în clădirile administraţiei locale, şi nici măcar în biroul patronului.

Oraşe importante din România, precum Craiova, Timişoara sau Piteşti şi-au pierdut o parte din identitate prin dispariţia echipelor lor de tradiţie. Când vorbeai despre Craiova gândul îţi zbura către Universitatea. Când venea vorba de Piteşti, asocierea cu numele lui Dobrin şi a echipei FC Argeş apărea de la sine.

Noi încă mai avem Steagul Roşu. Să ţinem cu dinţii de acest brand, de culori, palmares şi istorie. Să ne bucurăm că această echipă există, aşa bună-rea cum e. Este a noastră. Şi uneori câştigă.

Forza Steagu’ !