Steagu’ Braşovului

Speranţa şi rezistenţa sunt elementele care constituie ADN-ul Steagului. Un club care de aproape 80 de ani a luat multiplele forme ale oraşului, contopindu-se în cele din urmă cu străzile şi zidurile sale, cu munţii şi cetăţenii săi. Practic, s-a ajuns în acel moment al istoriei în care privind imaginea de ansamblu, de sus de la Belvedere sau de la Panoramic, Braşovul cu greu poate fi imaginat fără Steagu’.

„Echipa Steagul Roşu are o condiţie aparte în fotbalul nostru, care o detaşează de masă, îi conferă un statut special”, scria presa sportivă a anilor 1970. „Este băiatul sărac care a ajuns rapid în elita societăţii prin merite personale”.

N-a fost însă un drum lipsit de încercări. La puţin peste două luni de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, echipa Uzinelor „Astra” Braşov strângea din secţiile grav lovite de bombardamentele americane unsprezece jucători pentru ca viaţa să-şi reia mersul normal şi echipa să revină pe drumul spre înalta societate. Peste alţi trei ani, cel mai crunt regim politic din istoria României transforma Uzinele „Astra” în „Steagul Roşu”, iar în deceniile următoare simbolul unei ideologii totalitare s-a transformat în simbolul unui oraş. Steagul Roşu devenise Steagu’ Braşovului şi a fluturat pe cele mai celebre dar şi obscure stadioane ale ţării, iar în ’61 a fost înfipt şi în vârful Balcanilor. Fotografia cu căpitanul Gheorghe Fusulan ridicând Cupa şi „SR”-ul brodat pe pieptul tricoului său este pentru fiecare „stegar” abţibildul acela care nu se dă la schimb pe nimic.

Şi braşovenii au urmat Steagu’ peste tot, „oriunde şi oricând”, indiferent de FCM-ul sau FC-ul din nume, purtând în inimi simfonia lor preferată, „În oraşul de sub Tâmpa, este o echipă mare…”, sau sfidând autoritatea statului statului pe străzile oraşului în noiembrie ’87, dar şi în tribune la Sibiu, toamna următoare, pentru că „suntem fiii munţilor, vulturii Carpaţilor” nu e doar versul unui cântec.

Dar au fost şi ani, prea mulţi din păcate, în care clubul, prin oamenii care l-au administrat, s-a îndepărtat de valorile fondatorilor săi, ale suporterilor, ale celor care i-au udat tricoul cu sudoare şi, uneori, chiar cu sânge, ani în care clubul părea că devine tot mai străin de propriul oraş. Şi atunci singura constantă care mai putea fi găsită în acest univers era reprezentată de suporteri. „Steagu’ străbun” şi spiritul oraşului se găseau acolo în tribune, „şi acas’ şi-n deplasare”, printre cei care aveau speranţa tatuată pe neuroni şi în suflet, printre cei pentru care rezistenţa devenise un mod de viaţă.

Astăzi acei oameni sunt reuniţi în Liga Suporterilor Stegari. Sunt bunicii  care au sperat  în revenirea cu Rapid, de pe Republicii, în ’57, sunt taţii care au rezistat emoţiilor ultimelor patru minute cu Beşiktaş din ’74, sunt puştii care mai voiau să zbiere un ultim gol cu Steaua în 2001, sunt toţi cei care şi-au ţinut respiraţia în secunda finală a meciului cu UTA din toamna lui 2016. Sperăm şi acum într-o nouă revenire a Steagului şi, cel mai important lucru, de data aceasta putem fi implicaţi direct în răsturnarea de scor.

Misiunea asumată este clară: Steagu’ să redevină al Braşovului şi al tututor cetăţenilor săi. Steagu’ Renaşte prin noi!

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s