Cred că am fost prea aspru cu stegarii noștri după înfrângerea din weekend cu Chiț. Am dat scroll prin meci, am văzut și rezumatul, și la final am rămas cu un lung șir de dacă.

Șirul începe cu faultul în urma căruia Chiț a deschis scorul. Va rămâne un mister până la infinitul timpurilor cum talpa pe tendonul ahilian a lui Răchișan a rezultat în lovitură liberă pentru gazde. Și normal că atunci când iei gol în minutul 3 începi să răsfoiești mai devreme decât sperai prin caietul tactic. Până la urmă, golul nostru egalizator a fost o mică operă de artă într-o seară înecată în frustrare și cuvinte grele. Am numărat vreo cinci pase din prima ale băieților noștri și te provoc să rememorezi ultimul astfel de gol marcat de Steagu’.

Dacă Danciu îi întorcea lui Răchișan serviciul din meciul cu Râșnovul, altfel stătea treaba la 2-1 pentru noi încă de la începutul reprizei a doua. Tot așa de adevărat este că dacă șutul lui Danciu la colțul scurt prindea spațiul porții, nimeni nu l-ar fi judecat că n-a fost altruist. Așa, mingea aia care a atins plasa laterală i-a lăsat loc lui Savu să strălucească din nou, doar că transversala s-a opus desăvârșirii sonetului. Și cum altfel, dacă nu chiar la faza următoare, Chiț să facă 2-1, după ce Căucă a respins cum scrie la manual, mult în lateral, doar că dintre toți jucătorii posibili la care putea ajunge mingea, s-a nimerit ca el să fie îmbrăcat în alb și albastru.

Dacă Laurențiu Căpățână nu era prea sigur pe el cu pasa aia acasă, Căucă n-ar fi scos mingea din plasă pentru a 3-a oară, iar ultimele zece minute nu s-ar fi desfășurat sub privirile consternate ale galeriei stegare. O galerie la datorie, ca de obicei, dar care nu l-a impresionat pe cameramanul celor de la Chiț în nici un moment. Desigur, se știe că pe ICIM este o mică Maracana etapă de etapă. O galerie care, însă, înșelată de iluziile optice create de peluză, care nu le-a dezvăluit jocul bun făcut de stegari în multe momente, și cu chinuiala sezonului trecut încă fresh în amintire, s-a revărsat la final meciului peste jucători ca un duș rece, cam ca atunci când erai ferm convins să robinetul era dat pe apa caldă.

Ca om care a văzut aproape toate meciurile jucate pe Silviu Ploeșteanu în ultimii 15 ani, pot număra pe degetele de la o singură mână momentele când echipa a ieșit de pe teren însoțită de dezaprobarea suporterilor. Și chiar și sâmbătă, după torentul verbal venit din peluză, tot s-au găsit câteva aplauze în drumul spre vestiar. Suporterii vor fi mereu alături de jucători și, chiar dacă meciul de sâmbătă nu era cel mai potrivit, probabil că jucătorii, mă refer la cei care sunt de ceva timp cu noi, aveau nevoie de un reminder că doar înfrângerile în care lupta se duce până în ultima secundă sunt acceptate.

Sâmbătă, însă, dacă arbitrul dădea fault invers, dacă Danciu sau dacă Savu făcea 2-1 pentru noi, dacă n-ar fi debordat de siguranță de sine Căpățână, probabil că acel gol advers din minutul 80 n-ar fi turnat plumb în ghetele stegarilor pentru restul timpului de joc. Fotbalul e un sport făcut din dacă, iar dacă meciul cu Chiț a fost doar un accident rămâne de văzut în meciurile următoare.