În aşteptarea confruntării de azi cu Petrolul Ploieşti, aş vrea să vă povestesc despre un alt meci cu  găzarii, disputat acum 30 de ani.

 Toamna anului 1982. Eram la Liceul Industrial Tractorul ( azi  Colegiul Nicolae Titulescu) şi începusem clasa a XI-a. După examenul de treaptă, clasele se reorganizaseră, venind şi elevi de la alte licee. Printre colegii noi, descoperisem, în sfârşit, şi un suporter stegar adevărat. Andrei Vereş, asa se numea, jucase la piticii Steagului, unde-l avusese coleg pe băiatul lui Gyorfi. Primul lucru pe care  ni-l propusesem a fost, ca la următorul meci al stegarilor, să mergem împreună. Proxima ocazie s-a ivit pe 2 octombrie, într-o sâmbătă, când FCM Braşov juca acasă cu Petrolul. Pe vremea aceea, primele săptămâni din anul şcolar erau alocate practicii agricole. Adică elevii participau cu entuziasm la strângerea recoltei de pe ogoarele patriei. În cazul nostru se mergea la cartofi. În sâmbăta aceea ne-au dus pe undeva, dincolo de Bod. Munca nu era uşoară, dar atmosfera era frumoasă. Trăgeam cântări pe tarla, ne mai şi bronzam,mai ne luam la ţintă cu câte-un cartof sau speriam fetele cu şoareci de câmp, care apăreau cu zecile din pământ în urma tractorului. Dar peste toate eram foarte solidari, ne ajutam unii pe alţii , ca fiecare să-şi termine rândul repartizat. Fiind ultima zi lucrătoare a săptămânii, am tot sperat că vom pleca mai repede decât de obicei. Dar inginerul de la CAP, până nu s-a văzut cu toţi sacii în căruţă, nu a chemat autobuzele. Autobuzele erau nişte „râme” din acelea cu burduf, împrumutate de la transportul local. Partea cea mai hard a întregii zile era, practic, acest drum de întoarcere. Nucleul dur al băieţilor ocupam partea din spate a maşinii. Aici cântam şi săream de mama focului ( „Gaşca-n Centru când coboară,/ Felinarele se sting… „). Nici în acea zi nu am facut excepţie, iar de la atâta agitaţie autobuzul căpătase, în mers, un balans periculos. Disperat, şoferul s-a văzut nevoit să oprească. Iar diriga a luat o măsură extremă:  recalcitranţii au fost daţi jos din autobuz. Şi uite aşa, de pe la serele Sânpetru a trebuit să o luăm la pas spre oraş. Eu şi cu Andrei am călcat-o mai iute.

   Plini de praf, cu cizme de cauciuc în picioare, iar pe cap cu un clop mioritic înţesat cu insigne, iată-ne ajunşi la timp pe Tineretului, chiar când echipele îşi terminau încălzirea. Stadionul era plin dar, cum-necum, ne-am strecurat şi noi la tribuna a II-a. Deşi după opt etape, Steagu era pe ultimul loc, cu doar 4 puncte, suporterii veniseră în număr neaşteptat de mare. Toată lumea aştepta să-l vadă din nou la lucru pe puştiul minune al braşovenilor, băiatul acela subţirel, cu plete şi care făcea ravagii pe extremă. Se numea Marius Lăcătuş. Chiar el a deschis şi scorul, după o cursă de-a lungul tribunei noastre, în timpul căreia adversarul direct a făcut otită, iar tuşierului era să-i ia vântul fanionul ! Ploieştenii au replicat rapid egalând prin Simaciu, după numai câteva minute. Iar când jocul nu decurgea tocmai bine pentru noi, centralul Mircea Neşu s-a gândit să ne dea o mâna de ajutor. În penultimul minut al reprizei, fluieră din senin o indirectă în careul oaspeţilor. Zidul ploieştean, la doi metrii de linia porţii, reuşeşte să blocheze primele doua şuturi,dar al treilea, cel al lui Boriceanu, scutură plasa şi…2-1 pentru Steagu la pauză. A fost momentul-cheie al meciului, căci repriza a doua a fost la discreţia stegarilor. Purtaţi în atac şi de numeroasa galerie a lui Lătrău, braşovenii mai marcheaza de trei ori la poarta dinspre Autogară. Paraschivescu, de două ori şi Batacliu duc scorul la 5-1. Un rezultat frumos ca o bogată recoltă la hectar şi Steagu urca patru locuri în clasament.

  Între atâtea amintiri frumoase din perioada liceului, colegi, profesori, emoţii la teze, petreceri, iubiri, baluri, excursii, cenacluri, iată că aceste victorii ale stegarilor au şi ele un loc aparte.

  În acea perioadă, aveam caiete unde, cu o meticulozitate de arhivist, înregistram, etapă de etapă, rezultatele, clasamentul, iar la ai noştrii treceam şi autorii golurilor. Pentru ediţia 1982-1983 a Diviziei A alocasem un caiet cu pătrăţele de doua sute de pagini, cu o capacitate de stocare de vreo 4 GB ( sic!, )în care am regăsit şi însemnările de la acel meci din 2 octombrie. Scorul de 6-1 scris mai mic reprezintă rezultatul din meciul echipelor de tineret( deci un total de 11-2 ! ).Iar cifra de 20.000 de spectatori poate un pic exagerată, din prea multă euforie şi patriotism local, este absolut remarcabilă, în condiţiile în care, în aceeaşi etapă, se transmitea la TV meciul Steaua-Dinamo.