Fac ce fac şi încerc să-mi îndoctrinez nepoţeii cu spiritul „stegar”. De asta nu v-am mai scris în ultimele săptămâni, pentru că am fost ocupat cu aceste jocuri ale minţii ale căror rezultate se vor vedea abia peste câţiva ani. Am sunat ca un antrenor de fobal, singura diferenţă e aceea că eu nu pot fi demis din funcţia de unchi dacă copchiii ăştia nu cresc să ţină Steagu’. Dacă, Doamne-fere’ , eşuez, mă upgradaz la funcţia de tată şi acolo fiecare zi cu ăia mici va fi o finală.

Dar să revenim la nepoţei. Alessia, cea mai nouă achiziţie, probabil că încă nu prea distinge ca lumea culorile, da’ tot i-am pus la mânuşiţa stângă o brăţară galben-neagră. Fără a dori să par patetic, dar are un zâmbet fetiţa asta care mă face să mă arunc de pe orice structură, fie ea naturală sau artificială, mai înaltă de 20 de metri.

David, la doi ani şi un pic, e un mic manipulator. Dar i-am găsit leacul folosind cântecele galeriei. L-am scos într-o seară la îngheţată. Doar eu cu el, ca de la bărbat la bărbat. Tăt drumu’ dus-întors l-am dus în cârcă şi i-am cântat cam tot playlist-ul „stegar”. Pentru că are doar doi ani, cel mai mult îi plac alea cu „lololo” şi „lalala”, dar melodia lui preferată s-a dovedit a fi „Noi suntem!”. Adoră faza cu „eee” şi dat din degete, pentru ca apoi să sară şi să se învârtă bătând din palme în dulcele stil ultras când îi cânt restul melodiei.

Voi cum v-aţi petrecut vacanţa/concediul?