În România, când vine vorba de fenomenul suporterilor organizaţi, mulţi au impresia că totul începe cu anii ’90, când prin ţară grupurile „mai radicale” în ceea ce priveşte încurajare favoriţilor îşi scriu pe steaguri cuvântul „ultras”.

Aici La Stegaru’ aţi mai citit de multe ori felul în care galeria braşoveană se consolidase în anii ’70 şi ’80, încurajând echipa atât în luptele pentru locurile de frunte în prima divizie, cât şi în purgatoriul de 5 ani în liga secundă, fiind una dintre cele mai respectate galerii din ţară la acea vreme. Şi, de ce nu, şi una dintre cele mai bine organizate, dacă e să ne gândim că suporterii „stegari” se organizaseră începând cu prima jumătate a anilor ’70 în grupuri, în funcţie de zona de provenienţă a fiecăruia. Cu alte cuvinte, proximitatea a fost cea care dădea naştere formării unui nucleu de fani la T2, locul unde s-a născut galeria braşoveană, sau, cum îi mai spunem noi azi, a unei brigăzi. Nae, unul din veterani şi veşnic abonat la T2 povestea tot aici pe blog cum fiecare grup avea propriul său steag (de gard sau de fluturat) cu un desen distinctiv, cunoscut de membrii celorlalte, hai să le spunem, facţiuni. Ultras? Nu ştiu câţi din ei cunoşteau termenul şi nu ştiu în ce măsură pot fi consideraţi astfel, în accepţiunea prezentă a termenului, chiar dacă deplăsările le făceau pe banii lor, îşi plăteau biletul la meci, cântau cât îi ţineau plămânii şi, la nevoie, nu ezitau să dea cu pumnul. Ei erau, pur şi simplu. suporteri. Suporteri „stegari”!

Tot cercetând împreună cu colegul Aliman (aka MicşunicaZone) prin arhive (apropos Adi, când mai dăm o tură?), am dat peste un ziar care anunţa pregătirea unei mari deplasări a suporterilor „stegari” la Ploieşti, pentru meciul cu Petrolul (că tot se apropie „dubla” cu petroliştii). Ziarul e, atenţie, din 1961! După ce-n prima etapă a returului 1960/61 am spulberat Progresul cu 5-0, mergeam în ruda următoare la Ploieşti, pentru duelul de maximă atracţie cu trupa lui Ilie Oană. Astfel, profitând de distanţa mică dintre cele două oraşe, „meciul cu Petrolul este aşteptat cu un deosebit interes de suporterii Steagului roşu, dintre care mulţi vor însoţi echipa la Ploieşti”. Ziarul „Sportul Popular” nu ne spune nici în cronica meciului câţi suporteri braşoveni au ajuns la meci, menţionându-se doar faptul că „un tren cu 15 vagoane adusese şi un mare număr de suporteri ai echipei de la poalele Tîmpei”. Din nefericire pentru „stegari”, meciul este pierdut cu 1-3, chiar dacă în repriza a doua Zoltan David a egalat a unu şi Braşovul a dominat categoric primele 20 de minute din partea a doua. „Găzarii” au câştigat în urma unei erori a portarului Ghiţă, care a primit golul de 2-1 direct din corner, nereuşind să boxeze suficient de puternic mingea, Dridea închizând tabela la 3-1, ai noştri cerând off-side la acea fază.

Au fost 100? Au fost 200? Poate 500? N-avem de unde şti. Dar au fost mulţi. Ca să folosesc un limbaj istoric, cert este că aceasta este cea mai veche cunoscută menţiune cu privire la deplasarea unui număr consistent de braşoveni pentru a susţine echipa locală la un meci pe teren străin. Şi mă amuză puţin gândul că braşovenii de atunci au coborât pe peronul gării din Ploieşti la palton, cu pălărioare elegante, după cum era moda vremii, unii cu fulare de lână împletite în alb-albastrul îmbrăcat atunci de „stegarii” din teren.

În încheiere, vreau să vă prezint un extras din cronica etapei, pentru a vă face o impresie asupra normalului de atunci, considerat ştire şoc şi eveniment în prezent.

„Şi dacă duminică stadioanele au fost din nou pline, dacă numeroşi pasionaţi ai fotbalului din Braşov, Cluj şi Arad şi-au urmat echipele favorite în oraşele unde jucau (n. ardelenii se ştie că au o lungă tradiţie a susţinerii echipelor), în sfârşit, dacă la Bucureşti au fost 55.000 de spectatori, la Constanţa 25.000, la Ploieşti, Hunedoara şi Iaşi câte 20.000 şi la Timişoara 15.000 (n. „Poli” juca în acei ani pe un stadion mai mic) – toate acestea constituie fapte obşinuite. Meciurile sînt din ce în ce mai importante şi, deci, mai atractive şi ne aşteptăm chiar la o afluenţă şi mai mare în viitoarele etape.”

Ghiţă este cel din stânga barei, aflat în săritură. Ai noştri sunt cei cu triocurile închise. De altfel, la fotbalistul din prim-plan se pot citi pe piept iniţialele „SR” – Steagul Roşu.