FC Braşov a avut prezenţe meteorice în cupele europene, însă unele dintre acestea au fost foarte intense. Espanyol (1966) şi Beşiktaş (1974), sunt cele mai celebre (şi singurele) victorii de prestigiu reuşite de „stegari” în Europa League. Poveştile acelor meciuri sunt arhicunoscute. În „tripla” cu Espanyol „stegarii” recuperează deficitul de două goluri din Spania, bat cu 4-2 la Braşov, dar pierd calificarea în sferturi, unde ar fi jucat contra Barcelona CF, după un 0-1 în meciul de baraj. Calificarea în faţa turcilor a venit în ultimele patru minute ale returului, „stegarii” marcând trei goluri cu care au întors înfrângerea 0-2 de la Istanbul.

Ciocnirea germană

Când în turul 2 al sezonului 1974/75 sorţii au scos în faţa Steagului echipa vest-germană Hamburger SV, zeiţa Fortuna a devenit duşmana numărul 1 a fotbaliştilor braşoveni. Şi asupra meciului ăsta vreau să ne oprim. Dubla cu HSV a însemnat cea mai severă înfrângere internaţională din istoria clubului, partea asta o ştim cu toţii. Iar eu o să fac acuma ce fac de obicei: o să vă prezint ce nu prea ştim despre confruntarea cu nemţii din toamna lui 1974. În mod clar, vest-germanii erau favoriţi. Câştigaseră trei titluri naţionale şi o cupă până la ora meciului cu noi, iar în sezonul precedent fuseseră finalişti în Cupa Germaniei de Vest. Noi aveam o Cupa Balcanică şi un loc 2, ambele realizări aparţinând începutului deceniului şase, iar sezonul în curs ne mergea tare prost, mai ales că plecaseră de sub Tâmpa foarte mulţi titulari. După acest extrem de succint profil creat ambelor echipe, înfrângerea de pe „Volkparkstadion” pare una cât se poate de normală. Înfrângerea, zic, nu şi scorul. 0-8, cam aspru, nu? Pentru că forma sportivă de la ora meciului nu satisface pe deplin curiozităţile cu privire la înfrângerea atât de umilitoare, zice-se că nemţii i-au tratat pe ai noştri cu oareşce chestii înainte de meci. O altă explicaţiune extra-sportivă ar fi că băieţii noştri au fost într-atât de furaţi de mirajul ieşirii în Occident, încât au lăsat meciul să cadă în planul secund, shopping-ul şi aprovizionările pentru întoarcerea în ţară fiind principalul scop al vizitei în Germania Federală.

Cum se puteau recupera 8 goluri?

Bun, deci 0-8 în Germania după 0-2 la pauză, 3 goluri încasate de Adamache şi 5 de Clipa, un autogol „reuşit” de Nagy. În primul sfert de oră, „stegarii”, cu Pescaru în frunte, ratează două mari ocazii de gol. Şi vine returul…

Când a venit vremea returului cu Inter Milano, în 2001, credeam sincer că băieţii noştri pot reface 0-3-ul din prima manşă. Ba chiar am fost extrem de supărat pe ei când, ajuns acasă de la şcoală, am aflat nu doar că n-au întors scorul, dar că au luat iar bătaie. Astfel, îmi închipui că trebuie să fi existat şi în ziua de 6 noiembrie 1974 măcar un nebun care să creadă că Steagu’ poate reface înfrângerea la 8 goluri din tur. La urma urmei, de ce nu? Eliminasem în primul tur pe Beşiktaş marcând 3 goluri în 4 minute, acum aveam la dispoziţie 90 de minute pentru a marca… 9 goluri.

Ce ştim noi despre meciul retur? Ştim că am luat (iar) bătaie, dar doar cu 1-2 acum, după ce am condus cu 1-0. Şerbănoiu a transformat în minutul 14 penalty-ul scos de Gyorffy, şi cei 15 mii de spectatori din tribunele „Tineretului” socoteau că mai trebuie încă 7. „Da, bine, vezi să nu”, îţi spui acum. Chestia e că în minutul 14 suporterii „stegari” ar fi putut număra că mai trebuie „doar” încă 3. Dar „Kargus a respins în corner şuturile lui Şerbănoiu (min. 2) şi Mateescu (min. 4)”. Unde mai pui că „Gergely a şutat în bară (min. 8)” şi că un nou şut al lui Mateescu a fost respins in extremis de Kargus (min. 13)? În minutele 18 şi 19 Pescaru intră şi el duel cu portarul german, dar tot fără noroc. Kargus îl blochează şi pe Papuc în minutul 22, apoi Gergely, în încercarea de a face mingea să treacă într-un final de portarul neamţ, o trimite şi pe lângă poartă. Jumătatea de oră de asalt se încheie cu încercarea disperată a căpitanului Nicolae Pescaru de a redirecţiona spre poarta adversă şutul-centrare al lui Mateescu. Aţi numărat ocaziile? Da, suficiente pentru ca diferenţa să fie remontată încă din prima repriză. Pentru ca speranţele nebunului să se împlinească! Dar primele 45 de minute s-au încheiat cu o nouă mare ratare braşoveană – Şerbănoiu (min. 43), apoi legenda germană Manfred Kaltz a egalat în ultimul minut al reprizei. Eficacitate nemţească! La 10 minute de la reluare luăm şi golul 2, iar dintre numeroasele ratări pe care „stegarii” le-au avut şi-n partea a doua, „amintim doar barele lui Cadar (min. 73) şi Gyorffy (min. 90)”. Ştefan Pervulescu, de la localul Drum Nou, a scris întru veşnica zgâriere pe ochi ocaziile şi minutele în care istoria s-ar fi putut întâmpla altfel.

După ani și ani

Trecut-au aproape 40 de ani de la cea mai umilitoare înfrângere internațională a clubului. Ar putut fi aproape 40 de ani de la cea mai incredibilă, colosală, senzațională și nemaivăzută răsturnare de scor din istoria fotbalului. Dar, în vreme ce la Hamburg orice minge pe poartă a germanilor a fost gol, la Braşov noi am reuşit să scriem două pagini de ratări şi s-o băgăm în poartă doar dintr-un penalty, oaspeţii noştri rămânând cumpătaţi după asaltul din prima jumătate de oră. Mai experimentaţi, mai maturi şi mai egali în joc de toată durata jocului, cum îi numea în cronica de după meci Ion Cupen, nemţii ne-au bătut cu calm şi sânge rece. Nici măcar un scriitor nu s-ar încumeta să scrie o ficţiune despre cum o echipă a întors un 0-8. Dar, ce chestie ciudată, s-ar fi putut întâmpla în realitate.