Motto: „It’s a long way to the top, if you wanna rock and roll” (AC/DC)

Singurii microbişti români care consideră FC Braşov un club ce a însemnat şi înseamnă ceva în fotbalul românec (adică un club mare) sunt cei „stegari”. Pentru toţi ceilalţi, echipa de sub Tâmpa este cel mult una mediocră, cu câteva rare zvâcniri de-a lungul istoriei. În adevăr, nici un trofeu intern în palmares şi doar o Cupă Balcanică pe care mulţi o consideră o glumă nu sunt tocmai coordonatele a ceea ce s-ar numi un „club mare”.

Iar mesajul pe care FC Braşov îl transmite fără să vrea (pentru că PR-ul clubului e prea slab ca să facă asta în mod conştient) este acela că poţi ajunge sus ŞI prin multă muncă. Nu doar pilele care, să zicem, te bagă în prima liga de cum te-ai înfiinţat sunt singura cale spre succes. Desigur, mulţi veţi întreba cu ce succese se laudă echipa asta din Braşov. Bingo! Nici unul! Pentru că dacă definim succesul ca fiind doar colecţia de trofee, Braşovul e zero barat. Dar, tocmai de asta suporterii „stegari” sunt un pic mai excentrici decât ceilalţi şi consideră echipă mare una fără trofee majore. La noi în vitrină stau fotografii cu băieţii săraci care au ajuns în elita societăţii prin merite personale. L-am parafrazat pe Ioan Chirila, înainte să săriţi că torn singur soclul statuii.

ANII ’40

FC Braşov s-a numit la începuturi U.A.B., adică Uzinele „Astra” Braşov, exact după numele „sponsorului” principal. Afiliaţi în Septembrie 1939 la FRF, „tunarii” (uzina fabrica şi piese de artilerie) debutează în competiţiile oficiale odată cu sezonul 1939/40 al Districtului Braşov. Termină la final pe locul 3 în Seria a II-a, după ce turul îl încheiaseră fără înfrângere.

Ultimul sezon înainte de război, 1940/41, aduce primul succes din „istoria” clubului înfiinţat în urmă cu numai 2 ani: câştigarea Districtului şi promovarea în Divizia B. Doar că debutul în „B” se amână din considerente geo-politice.

După ce Armata Română împreună cu Wermacht-ul eliberează Basarabia şi Nordul Bucovinei, se organizează Cupa Basarabiei, o competiţie care înlocuia Campionatul Naţional şi care s-a desfăşurat sub formula de turneu final. „Tunarii” fac parte din Seria a VII-a (au fost 10 în total), cea braşoveană, în care termină la egalitate de puncte -15- cu ACFR Braşov, ratând prezenţa la Turneul Final din cauza golaverajului mai slab (33-13 faţă de 41-14). Iată mai jos clasamentul complet al seriei.

Cupa Basarabiei 1941/42, Seria a VII-a

1. ACFR Braşov               10   7 1 2   41-14   15

2. UA Braşov                    10   7 1 2   33-13   15

3. Metrom                        10   5 1 4   29-17   11

4. Malaxa Tohan             10  5 1 4   20-21   11

5. Bârsa Zărneşti             10  2 1 7   11-35    7

6. Voina Braşov               10  0 3 7     9-44    3

Cu ACFR-ul jucând următorul sezon în sistemul divizionar al primei ligi, Uzinele Astra domină ediţia 1942/43 a Cupei Eroilor (echivalentul Diviziei B), câştigând Seria a III-a fără înfrângere, reuşind pentru al doilea sezon la rând să aibă cea mai bună defensivă. Iată clasamentul final:

1. UA Braşov                             10  6 4 0  20-6    16

2. Prahova Ploietşi                  10  6 1 3  27-14  13

3. FC Brăila                                 10  5 1 4  33-18  11

4. Malaxa Tohan                      10  4 2 4  14-13  10

5. Franco-Română Brăila       10  3 2 5  15-20    8

6. DVA Galaţi                              10  1 0 9    9-47    2

Deşi competiţiile din perioada războiului (cu excepţia Cupei României) nu sunt recunoscute ca fiind oficiale de către FRF, ar fi fost o realizarea frumoasă ca Uzinele Astra să fi reuşit debutul în Divizia A la doar 4 ani de la înfiinţare. Din păcate, Uzinele Metalurgice Cugir îi pun pe braşoveni în aşteptare după categoricul succes obţinut în barajul de promovare: 5-0 la Cugir şi 1-1 la Braşov.

Cu ACFR Braşov reveniţi printre muritori după dezamăgitoarea comportare din primul eşalon, sezonul 1943/44 al Cupei Eroilor urma să le pună din nou faţă-n faţă pe cele două rivale de sub Tâmpa. Dar acel campionat nu avea să mai fie dus la bun sfârşit niciodată, toate competiţiile luând sfârşit după tur şi 1-2 meciuri din retur. Misiunile de bombardament strategic întreprinse de Aliaţi deasupra României nu mai lăsau loc de fotbal. Braşovul, alături de Ploieşti şi Bucureşti, a fost una din ţintele predilecte ale aviatorilor americani.

Când fumul se ridică

După cel de-al Doilea Război Mondial, echipa de fotbal a Uzinelor „Astra” Braşov îşi reia activitatea în District, ediţia 1945/46, încheind Seria I pe locul 4. Fiind primii ani de după măcel şi cum lucrurile erau departe de a funcţiona după anumite reguli, găsim UAB-ul la startul viitoarei ediţii a Diviziei C.

Probabil că v-am dezamăgit până acum cu acest articol. Aţi fi dorit să vedeţi fotografii de epocă şi să citiţi nume de fotbalişti. Ei bine, voi continua să vă dezamăgesc. Nu veţi vedea fotografii, dar măcar o să citiţi nişte nume.

Moraru – Orghidan, Szurd – Nichita, Zelenak, Grosaru – Nagy, Antonescu, Herold, Caceavski, Vlad – primul 11 al UAB în sezonul 1946/47 al Diviziei C, Seria a XII-a, când echipa s-a clasat pe locul 3.

FOTO: Iată, totuşi, şi o fotografie. Mai mult speculez, dar e posibil ca Szurd din apărarea braşoveană să fie Benjamin Szurd, multiplu campion naţional la alergări cu echipa de cros a Uzinelor „Astra” Braşov în anii ’40. Polisportivii erau des întâlniţi în acea perioadă. Înainte de război echipa l-a avut în componenţă pe Nicolae Chicomban, campion la ciclism.

Mai departe, hotărârea de mărire a Diviziei B la 4 serii a câte 16 echipe şi desfiinţarea „C”-ului face ca unul din locurile disponibile în eşalonul secund să fie disputat între ACFR şi UAB. Aşa că s-a pus de un baraj într-o singură manşă. Parte-n parte cum s-ar zice. Pe 3 August 1947, 1500 de spectatori vin pe actualul „Silviu Ploeşteanu” ca să asiste la „matchul pentru calificare în divizia B, între C.F.R. şi U.A.B.” (Sportul Popular din 5 August). „Feroviarii” încep în forţă şi la pauză conduc cu 3-0. „La reluare, U.A.B. îşi revine oarecum, dar nu izbuteşte să reducă handicapul” (idem). Tot ceferiştii au mai marcat, stabilind scorul final la 4-0, câştigându-şi dreptul de a juca în Divizia B. Vlad şi Nichita au impresionat prin jocul lor cronicarul, în vreme ce lista adversarilor evidenţiaţi conţine şi numele lui Grosaru, care cu doar câteva săptămâni în urmă îmbrăcase tricoul UAB-ului.

Ultimul sezon de U.A.B., întâiul sezon cu Ploeşteanu

Silviu Ploeşteanu tocmai îşi încheiase recent socotelile cu fotbalul. Agăţase ghetele în cui la Venus şi urcase la Braşov ca să fie antrenor la o echipă de uzină. Ăsta era planul iniţial, cel puţin. De îndată ce a pus piciorul pe iarba stadionului care peste decenii îi va purta numele, treningul de antrenor îl cam deranja. Aşa că a intrat înapoi în vestiar şi s-a schimbat în echipamentul de joc.

Citeam în „Sportul braşovean pe spirala timpului” că Silviu Ploeşteanu s-a băgat la două jocuri amicale în tricoul UAB-ului şi apoi s-a retras definitiv, dedicându-se exclusiv antrenoratului. Mno, nu e chiar aşa. Domnul Ploeşteanu i-a condus pe foştii „tunari” din dubla postură antrenor-jucător spre primul loc în District, sezonul 1947/48, care asigura participarea la barajul de promovare în Divizia C.

În primul tur din baraj, braşovenii joacă la Sinaia contra echipei Costinescu, pe data de 6 Iunie 1948. „Victoria a revenit echipei UAB din Braşov, care a practicat dela început un joc ferm, învingând cu 2-1 (1-0). Au asistat 1000 spectatori” (Sportul Popular, 13 iunie). Golul decisiv, de fapt majorarea scorului, a fost opera lui Silviu Ploeşteanu, care imediat după pauză, în minutul 47, făcea 2-0. Scorul fusese deschis de Cojocaru tot printr-un gol rapid, în minutul 5. Returul are loc pe 10 Iunie, cu o zi înaintea adoptării Legii Naţionalizării, şi se încheie 1-1.

Mai departe, UAB dispută semifinala barajului contra C.A.M. Râmnicu Sărat, de care dispune destul de lejer în dubla manşă jucată pe 20 şi 27 Iunie, cu scorurile de 2-1 în deplasare şi 4-0 la Braşov.

Finala barajului de promovare în Divizia C a opus echipei conduse de Silviu Ploeşteanu una de pe litoral, CFR Constanţa. Primul meci, jucat la Constanţa pe 4 Iulie, se încheie remiză albă. Constănţenii poposesc pe stadionul din Bartolomeu pe 11 Iulie şi smulg un 1-1 care cere un al treilea meci. Acesta se joacă pe teren netru, la Bucureşti, iar „marinarii” ceferişti bat cu 2-1, dar „nu mult a trebuit ca şi cel de al treilea match dintre CFR Constanţa şi U.A.B să se termine la egalitate” (Sportul Popular din 26 Iulie).

Dar, deşi au ratat promovarea, braşovenii se vor alinia şi ei la startul viitoarei ediţii a Diviziei C, ca urmare a deciziei forurilor conducătoare de a mări de la 12 la 14 numărul echipelor pe fiecare din cele 4 serii.

Se ridică Steagul Roşu

Mai ţineţi minte că returul contra echipei Costinescu Sinaia s-a jucat cu o zi înaintea să se dea Legea Naţionalizării? Ei bine, n-am menţionat treaba asta doar că să vă fac să vă simţiţi ca la ora de istorie. În urma intrării în vigoare a respectivei legi, toate întreprinderile industriale (împreună cu o grămadă de alte bunătăţi) de pe teritoriul României trec în grija statului. Bine, fără a oferi nici o despăgubire vechilor proprietari, dar dacă pui cuvântul „naţionalizare” în titlul unei legi poţi face aproape orice acţiune să nu pară jecmăneală.

Aşa că în spiritul vremilor, Uzinele „Astra” Braşov sunt rebotezate la 20 august 1948 „Steagul Roşu”. De aici şi confuzia pe care am citit-o în unele programe de meci, cum că FC Braşov s-a înfiinţat în ’48. Niet, tovarăşi! 1939 e anul. Şi un fun-fact, apropos de schimbările  de nume. Ultimul meci jucat sub titulatura UAB este pierdut cu 2-1, la fel cum ultimul meci jucat ca Steagul Roşu a fost pierdut cu acelaşi scor, în semifinalele Cupei României, după 120 de minute cu Steaua, în 1979.

Silviu Ploeşteanu intră în al doilea său sezon de antrenorat full-time, doar că după încheierea turului ediţiei 1948/49 de Divizia C, şefii din fotbal zic în Februarie 1949 „stop! toată lumea înapoi în District”. Divizia C se desfiinţează (din nou), iar „stegarii” o iau de la capăt din subsol. De unde oricum puteau promova în Divizia B.

Începutul Steagului a fost destul de mizerabil. În „C”, la finalul turului ocupau penultimul loc, cu numai 7 puncte strânse din 2 victorii şi 3 remize. În District joacă 12 meciuri în primăvara anului 1949, pentru a ocupa la final locul 6 din 7 participante. Schimbările sociale şi politice se pare că au tulburat bine orizontul echipei. Apoi vine decizia FRF de a adopta modelul sovietic, primăvară-toamnă, şi pentru ca toamna lui 1949 să nu rămână inertă până la debutul noului sezon în 1950, se organizează cupe de toamnă pentru toate eşaloanele fotbalistice, dar care nu dădeau dreptul de promovare. „Stegarii” pierd 7 din 7 şi marchează doar 3 goluri. Armata şi CSU şi „eterna” rivală Locmotiva CFR ne făceau cu ochiul de pe podium. Antrenorul Silviu Ploeşteanu folosise în această competiţie ca prilej de rodare a juniorilor, de aici şi linia de clasament submediocară.

Pregătiţi baionetele!

În sezonul 1950 al Campionatul Judeţean Braşov, „stegarii” nu iau prizonieri în Seria a II-a. Termină turul neînvinşi, probabil tot sezonul, iar în finala campionatului îşi iau revanşa în faţa celor de la CFR, pe care îi bat 3-0/0-0 şi se pregătesc de barajul de promovare în Divizia B.

În primul tur, „stegarii” bat cu 3-1 la Câmpulung Muscel echipa locală Armata, care este convinsă de prestaţia braşovenilor că nici n-are rost să se mai prezinte sub Tâmpa pentru retur. Asta se întâmpla pe 1 Octombrie.

Mai departe, în sferturile barajului din Sectorul de Sud, Spartac Curtea de Argeş află pe propriul palmares de ce lui Silviu Ploeşteanu i se spunea „Ploaie” când juca. Formidabilul şuteur interbelic a construit acum o echipă capabilă să spulbere opoziţia, lucru neanticipat de nimeni în toamna lui 1948. „Spartanii” meşterului Manole sunt muraţi de o „ploaie” cu 9 goluri la Braşov, „stegarii” arătând îndurare prin victoria cu numai 2-0 din deplasare.

Prima manşă din sefiminalele barajului a fost programată pentru data de 29 octombrie. La Bucureşti, în faţa echipei Spartac Banca R.P.R. Bucureşti (aka Progresul) braşovenii fac o nouă demonstraţie de forţă şi bat cu 4-1, Bardaţ, Dumitriu şi dubla lui Nicolae Proca punând practic calificarea în finală la loc sigur. „Bancarii”, deşi învinşi la scor, nu adoptă resmnarea muscelenilor şi onorează returul de pe 4 noiembrie, reuşind un 1-1. Pentru că pe teren treburile n-au ieşit cum şi-ar fi dorit ei, bucureştenii apelează la preşedintele onorific al clubului, Dumitru Petrescu, care se întâmpla să fi fost până de curând şi preşedintele Marii Adunări Naţionale şi maior în Divizia „Tudor Vladimirescu”. Şi cum ordinul se execută, nu se discută, meci 3 pe teren neutru, la Buzău. Rezultatul? 3-0 pentru Spartac şi jalea cuprinde tabăra braşoveană. Dar „stegarii” îşi amintesc că şi ei au un pokemon politic la dispoziţie. Gheorghe Rădoi, directorul Uzinei „Steagul Roşu” era nimeni altul decât ginerele conducătorului statului – Gheorghe Gheorghiu Dej. Aţi reţinut treaba cu ordinul, da? No, dublă manşă din nou, tur-retur, pe 3 şi 6 Decembrie.

„Echipa oaspeţilor, cu un joc mai hotărît şi mai eficace şi cu o apărare mai organizată, a câştigat cu 4-2 (2-0) prin punctele marcate de Bardaţ (2), Cojocaru şi Dumitriu” (Sportul Popular). Victoria clară din Capitală şi succesul de Moş Nicolae cu 2-0 nu lăsau loc de dubii: Steagul Roşu a fost echipa mai bună a acestui baraj.

Cârjan – Hornea, Marinescu, Mihalcea – Aron, Zaharia – Vlad, Cojocaru, Proca, Dumitriu, Bardaţ – echipa Steagul Roşu Oraşul Stalin din meciul tur al victoriei cu 4-2 de la Bucureşti. Din toamna lui 1950 Braşovul primise „cinstea” de a purta numele lui Iosif Stalin, conducătorul Uniunii Sovietice.

Dar mai era de jucat finala. Iar Metalul Industria Sârmei Brăila (foarte „inventivi” comuniştii în denumiri) nu voia să piardă locul ăla în „B” nici dacă asta însemna că trebuie să taie pe cineva. Lucru pe care brăilenii erau mai mult decât dispuşi să-l facă, dacă ţinem cont de felul în care lamele cuţitelor luceau în tribune sub lumina soarelui de Decembrie. „Atunci, am vorbit cu băieţii, să stăm cuminţi în apărare, să nu-i provocăm – ceea ce ne-a reuşit până la urmă” (Nicolae Proca via Dan Vintilă). Braşovenii scot un 0-0 pe Dunăre şi bat cu 2-0 sub Tâmpa, calificându-se pentru Divizia B.

Iar de aici încolo e o cu totul altă poveste. Până atunci, mulţumiri sincere lui Cristi Poenaru, prietenul statistician din Bucureşti, care ne-a pus toate aceste date la dispoziţie şi ne-a ajutat să refacem conturul perioadei de început a Fotbal Club Braşov. Cum spuneam câteva pagini mai înainte, chiar dacă nu este un club blindat cu metale preţioase, este unul care transmite un mesaj: poţi ajunge sus şi prin muncă onestă. Da, uneori s-ar putea să mai ai nevoie de un mic ajutor, să ştii pe cineva care te poate ajuta când eşti prins la înghesuială (cum a fost cazul barajului cu Spartac Bucureşti), dar nu te baza doar pe cei sus puşi. Lumea te va ajuta dacă va avea un interes, pentru că nimic nu e gratis. Munca realizată prin puterea muşchilor tăi şi a minţii tale e ceva ce rămâne şi cu greu îţi poate fi luată. Ar mai fi de filosofat pe tema asta, dar mă opresc aici pentru că oricum am depăşit cu mult raportul cuvinte-poze (iar alea care sunt nici măcar nu-s foarte relevante) şi tare mi-e că mulţi n-aţi ajuns până aici cu cititul. Mno, pentru cei care aţi ajuns, ascultaţi mai jos cum sună motto-ul de la început.