„Hai sus în maşină !” le ordon celor doi micşunei, nepoţii mei de vârsta gimnaziului. Ţâncii se conformează, dar pun şi ei o condiţie: „ Vrem să mergem cu geamurile lăsate să putem flutura steagurile”. Le dau ok, deşi la vârsta mea am devenit foarte sensibil la curent. Pe Saturn depăşim un 22 electric înţesat cu suporteri stegari, iar în aer se simte  deja frenezia care cuprinde oraşul în zi de meci. Radioul din maşină l-am setat de dimineaţă pe Super FM, care astăzi a renunţat la manele şi difuzează încontinuu cântecele galeriei, înregistrate recent de băieţi în studiourile Conexiuni. Se lasă seara, iar luminile de la My Place colorează cerul. La un moment dat tresar şi am tendinţa de a mă face mic. Încă nu m-am obişnuit cu telecabina care duce turiştii de la gară direct în Poiană. Pe la Unirea coloana de maşini direcţionate spre Bartolomeu începe să se îngroaşe. Giratoriul de la Făget e aproape sufocat. Poliţistul de la rutieră îşi face bine treaba şi cu mişcări de balerin decongestioneză intersecţia. Când trecem pe lângă el, are timp să ne zâmbească şi să ne arate două degete depărtate în formă de V. Altădată, asta ar fi însemnat două puncte de penalizare, dar astăzi este doar semnul victoriei.

Inima începe să îmi bată mai tare când trecem pe lângă bătrânul „Tineretului”. Sutele de meciuri trăite aici nu se pot uita uşor. Încă este forfotă.. Toată săptămâna, Porumboiu jr. a filmat pentru producţia biografică „Tata Ucu, stegarul etern”.

E sfârşit de octombrie. Pe dreapta, coroanele de flori străjuiesc încă monumentul eroilor.

În sfîrşit, în faţă apare Arena. Vîzută din exterior, îmi aminteşte de ozn-ul gigant din filmul „Întâlnire de gradul trei”. Cu parcarea nu îmi fac probleme. Becul verde de la intrare îmi indică faptul că în sectorul suprateran mai sunt locuri libere. De-acum mă despart de nepoţi. Ei se duc la peluză, că acolo e mai cool. Batem cuba şi conform ritualului nostru, strigăm în cor „Forza Steagu !”. Pleacă fluturând steagurile. Înainte să se alăture unui grup de prieteni, apuc să le mai spun: „dacă vreţi să vă distraţi bine, staţi pe lângă Horică !”.

În drum spre tribuna a doua, trec pe lăngă intrarea la oficială. Recunosc personalităţile oraşului stând la coadă pentru a-şi plăti biletul la zona vip. Apoi, din mers, arunc o privire către detectorul tip „recunoaştere retină” şi pătrund în incinta stadionului. Un stewart îmi oferă programul de meci şi un ceai cald că deh, e o seară destul de răcoroasă. Apar şi două fete frumoase, îmbrăcate în galben, care îmi înmânează un pliant cu sponsorul principal al echipei, nimeni altul decât concernul „Familia Braşoveanu”, cel mai mare producător european de lactate.

Tribuna a doua e pe jumătate plină, dar se va umple în curând. Mă întâmpină Nae cu aceeaşi mustaţă neagră zburlită şi cu întrebarea devenită clasică: „câte dăm azi ?”. Şi nea Cercel e pe locul lui. De când ne-am mutat pe Arena, a încetat războiul cu tuşierii şi acum e primul care dă tonul la cântece. Văd că întârzie băieţii de la Făgăraş. Garnitura de tren cu cei trei mii de suporteri ajunge un pic mai târziu, deoarece tranzitează rezervaţia de zimbrii de la Şercaia. Îl sun pe Narcis. „salut meştere, veniţi ?” „Bineînţeles. Suntem în tren, le povesteam copiilor din Arpaş cum a marcat Benţa golul ăla direct din corner.”

Mai sunt două ore până la meci şi stadionul e aproape plin. Cum ne-au obişnuit organizatorii, până la începerea partidei avem parte de muzică. Pentru azi, l-au convins pe Marius Dragomir să-şi reia apariţiile publice şi să ne cânte hitul anilor 90, „Derby in Transylvania”. După care se va produce legendara trupă QuantiQ, tocmai revenită de la ediţia din acest an a festivalului de la Woodstock. Până atunci, pe gazon evoluează sexi-majoretele de la Liceul cu program sportiv „Mihai Covaliu”.

Faţă în faţă cu T2 se află tribuna oficială. Neculaie şi Scripcaru stau unul lângă celălalt, cu fularele la gât şi discută amical ca doi vechi prieteni. De când a cedat suporterilor 51 la sută din acţiunile clubului, patronul a devenit mult mai relaxat şi mai jovial. În sectorul rezervat fostelor glorii , Pele, Naşul şi Robert sunt asaltaţi de copiii doritori de autografe.

Peluza este full, ca de obicei. În dreapta văd un banner pe care scrie „Brigada Avantgarden 5”. Sunt mai noi şi vor să se bage şi ei în seamă, dar se vor integra curând. Am aflat, pe surse, că băieţii de la LSS pregătesc pentru astăzi o coregrafie specială. E vorba de o hologramă cu celebra foarfecă a lui Vascko dintr-un meci cu o fostă campioană, actualmente divizionară secundă. Sper să iasă fain.

Victor, crainicul stadionului face şi el un anunţ interesant .La pauza şi la finalul meciului, doritorii se pot fotografia cu trofeul Cupa Balcanică, expus în sala de protocol de sub tribuna 1. Of course, de o viaţă aştept poza asta !

Meciul stă să înceapă. Deodată pe stadion se face linişte. Ca la un semn, cei 25.000 de suporteri se ridică în picioare,şi cu fularele ridicate deasupra capului încep să cânte: „În oraşul de sub Tâmpaaaa, este o echipă mareee…”

Jucătorii, aflaţi la ieşirea din tunel, aşteaptă încheierea imnului, după care pătrund pe teren într-o mare de confetii şi fumigene. Hai Steagu’ !.

După meci, ne vom reîntâlni cu toţii, ca de obicei, în Piaţa Sfatului. Cei care nu aţi ajuns la stadion, veţi putea vedea înregistrarea meciului pe canalul FC Braşov TV.

#

Să fim optimişti. Şi previziunile lui Isaac Asimov s-au îndeplinit.