O copertă mai clasică decât o pereche de teneşi chinezeşti sugrumaţi de praf. Dumitru „Nicky” Dumitriu este unul dintre puţinii „stegari” ce au prins coperta revistei lunare „Sport” – aici e în numărul din februarie 1971.

„Nicky” făcuse carieră la Rapid, pusese umărul la primul titlu giuleştean din istorie (1967), dar apoi a fost lovit de lipsa inspiraţiei. Jocul artistului nu mai funcţiona cum trebuie şi, cred, a avut şi necazul unei accidentări, altfel nu-mi explic de ce în sezonul 1969/70 joacă doar două meciuri pentru Steagu’.

Venise la Braşov graţie lui Valentin Stănescu (alături de care luase titlul în ’67). Era o înţelegere win-win: Emil Dumitriu trage în plămâni nişte aer tare de munte ca să-şi recapete forma de odinioară şi, în acelaşi timp, îl ajută şi pe Stănescu să ridice Steagu’. Dar, cum ziceam, primul sezon este complet ratat. În următorul campionat, 1970/71, autorul butadei „decât un gol urât, mai bine o bară frumoasă” marchează în 25 de meciuri sub galben-negru 5 goluri foarte frumoase. Trebuie să fi fost frumoase, altfel „Nicky” Dumitriu s-ar fi străduit să nimerească bara, nu? Le-a luat la rând pe cele trei mai bucureştene – Steaua (2-1), Rapid (3-1) şi Dinamo (4-4) – toate golurile fiind reuşite în deplasări din care „stegarii” au revenit neînvinşi. A câştigat şi duelul enunţat pe copertă, contribuind cu un gol în poarta unui FC Argeş aflat în apogeul istoriei sale. Cea de-a cincea reuşită a venit într-un 2-3 la CFR. Steagu’ încheia ediţia aceea pe locul 5, o poziţie respectabilă dat fiind că era al 2-lea an de la revenirea în „A” şi, aşa cum remarca Ioan Chirilă, „stegarii” erau „fără investiţii spectaculoase”. Principalul Stănescu şi secundul Proca au mers pe ideea de a obţine maximum cu puţinele resurse pe care le au la dispoziţie. Fără doar şi poate, dribleure-ul desăvârşit care era Dumitriu i-a ajutat în atingerea acestui scop. La cele 32 de goluri marcate de Steagu’ în acel campionat (din care 5 erau proprietate personală) „Nicky” a avut o contribuţie majoră, acelaşi ziarist Ioan Chirilă numindu-l „singurul  constructor” în care îşi pune baza ofensiva braşoveană.

În vara lui 1971 s-a încheiat şi contractul de trei sezoane al lui Valentin Stănescu, astfel că plecarea acestuia de sub Tâmpa a făcut ca nici „Nicky” Dumitriu să nu mai continue cu noi. A mai jucat un sezon pentru Dinamo (locul 7), unul şi jumătate pentru Rapid (locurile 13 şi 16), petrecându-şi ultimii doi ani în Cotroceni, reuşind la finalul sezonului 1975/76 să promoveze în prima ligă cu Progresul. În dauna… Steagului.