„Când am fost prima oară la meci la Steagu’ ” variază de la stegar la stegar. Cu Reşiţa, cu Astra, cu Dinamo, cu Craiova, cu… Mioveni – cum s-a scris cea mai recentă istorioară de acest fel.

Meciul de sâmbătă cu UTA s-ar putea să ne lege pe toţi cei care vom fi pe stadion pentru totdeauna, ca fiind ultima oară când am fost la meci la Steagu’. Ce va fi după ora unu sâmbătă nimeni nu ştie. Putem doar spera că în iunie nu va fi pronunţat falimentul şi că echipa va participa şi în sezonul următor de B. Şansele, însă, sunt minime. Mereu am privit destinele celorlalte echipe din campionatul nostru care au luat drumul inexistenţei şi mi-am zis că nouă nu ni se poate întâmpla. Jucam două semifinale de Cupă la rând, reuşeam sezonul cu cele mai multe răsturnări de scor şi chiar dacă nu ne băteam pentru cine ştie ce lauri, eram, existam.

Însă nu e suficient doar să exişti, îţi mai trebuie şi un scop. Toate scopurile au fost stinse de oameni care au avut doar interesul venitului imediat în buzunarul propriu, iar acum nu vedem decât efectul: sâmbătă, de la 11, pe Tineretului, este posibil să cântăm la ultimul meci din istoria Braşovului. Şi nu condamn pe nimeni, nici autorităţile oraşului, nici braşovenii care ziceau că ei nu mai vin la meciuri din cauza lui Nicolaie, dar care şi după ieşirea din schemă a acestuia tot nu ştiu unde este stadionul. Nu are rost să înşirăm cauzele, le ştim prea bine. Ideea este ca atunci când vom reveni să nu le pierdem din vedere şi să facem totul de aşa natură încât să nu mai repetăm erorile trecutului.

Da, când vom reveni. Ce credeai? Steagu’ nu moare!