Chindia 4-0 Steagu’ | Sfârşitu’ nu-i aici!

Nu-mi amintesc să fi cântat imnul în vreo deplasare cu atâta inimă ca joi seară la Târgovişte. Containerul-tabelă de pe „Eugen Popescu” arăta 4-0 pentru Chindia dar noi, vreo 40 de „stegari”, am băgat o cântare de parcă tocmai se marcase golul de 4-5. Zi-mi tu, ce poţi face la 4-0 pentru adversar? Să pleci acasă? Du-te acas’! Să înjurii jucătorii? Taci naibii de prost! Să zici că nu mai calci pe stadion? Nu mai veni, dă-te-n căcat! Ridică-ţi fularul şi arată-le că eşti cu ei până la capăt, indiferent de orice, că d-aia de numeşti suporter – să-i susţii şi să suporţi, să-ţi juri că nu mai calci pe stadion, că nu mai poţi, şi etapa viitoare să fii din nou acolo unde trebuie.


Târgoviştea nu ne va lăsa vreodată să uităm 7-0-ul ăla din ’77. O pagina din programul de meci era dedicată acelui moment, şi nici pentru meciul de ieri nu aveam un sentiment prea bun. Am încercat, însă, să-l suprim prin diverse combinaţii de blonde şi radlere şi alte alea-alea. Mă uitam la cerul semi-senin prin trapa maşinii lui Mitel şi mi-l imaginam plin de stele la întoarcerea după o victorie pe malul mării, contra Farului, într-o seară în care s-a decis finalista Cupei României. Un şofer de Dâmboviţa care a ales să ţâşnească din contrasens de după un camion mi-a rupt filmul – 1-0 deja pentru localnici.

Apoi ne-am revenit cât de cât.

Fosta capitală a Ţării Româneşti ne-a primit cu adieri calde şi amintiri din Braşovul anilor 1990 la chişocul de lângă Muzeul de Istorie, care e lângă stadionul „Eugen Popescu”, care e lângă Curtea Domnească, care e lângă chioşc. „Eu am făcut şcoala de şoferi la Codreanu, în 1993”. „Eu veneam mereu la soră-mea, stătea undeva în Steagu’. Frumos cartier!”. „Eu încă mai am rude în Noua”. Omu’ era mândru că rudele sale au supravieţuit cartierului anilor ’90.

Printr-o crăpătură în două plăci de beton, i-am surprins pe „stegari” lecturând programul de meci, cel cu pagina despre 7-0-ul din ’77. 2-0 pentru localnici.

Dacă n-ai văzut meciul la TV, află că cei de la Chindia au deschis scorul pe dominarea noastră şi au făcut 2-0 după ce Cherchez, lansat în dribling, a fost oprit la marginea careului de şaipe metri printr-un dublu fault comis de Piciu, Pove grăbind căderea târgovişteanului cu un brânci. Tot Cherchez a transformat penalty-ul. Golul trei al Chindiei a fost elegant cu draci, gazdele finalizând cu calm contraatacul plecat din careul lor. Cherchez, mâhnit poate de anemia tribunei proprii, şi-a zis c-ar fi o idee bună să-şi umfle pieptul în faţa sectorului nostru.

Copiii clubului ce mai trompetau din când în când de pe terasa din mijlocul tribunei. Peluza din plan îndepărtat face valuri de la sine, dacă fanii proprii sunt prea comozi.

Nici golul patru n-a făcut prea multă gălăgie printre suporterii gazdelor, jucătorii Chindiei alegând din nou să-l sărbătorească alături de noi, dar de data asta la o distanţă mai sigură de gard. Dacă la 0-2 ne mai încurajam unul pe altul cu „dacă Baloteşti a putut cu noi, hai că putem şi noi aici”. După 0-3, durerea de cap, fularul galben-negru şi cântecul au fost tot ce ne-a mai rămas.

La plecare, am comandat la o patiserie din oraş „doi covridogi, o brânzoaică şi numărul dumneavoastră”. „Sună ocupat”, a venit răspunsul. 7-0 pentru localnici. Fiecare generaţie are 7-0-ul ei.

Indiferent dacă după meciul ăsta ţi-a apărut primul rid pe faţă sau doar ai mai adăugat unul la colecţie, să nu uiţi că tot ăştia sunt şi băieţii care ne-au adus în situaţia de a spera la mai bine, asta după ce în vară ne gândeam ce bine ar fi să nu ne facem prea tare de râs.

Momentul acela în care meciul merge atât de prost pentru echipa ta că până şi cameramanul de la DigiSport suferă alături de tine…

Uneori, o înfrângere la timpul potrivit poate să aibă efecte mai benefice decât cinci victorii la rând. La fel şi o galerie care cântă de parcă scorul ar fi invers pe tabelă e mai de ajutor unor fotbalişti cu moralul franjuri. Din tribună şi cu bani în portofel sau pe card ni se par uşor de aplicat concepte precum mândrie, onoare etc., dar când eşti pe partea cealaltă şi picioarele îţi zic că trebuie să dai totul dar mintea fuge spre datorii şi alte probleme, totul nu mai pare aşa de simplu. Şi viaţa asta nu e doar cu mâhnire şi supărare. Vorbeam după un meci în parcare cu un puştiulică de vreo 7-8 ani, ceva verişor cu „stegarul” Robert Moldoveanu am înţeles, mândru că ţine cu Steagu’ şi că n-a ratat nici un meci „de când m-am născut”. Aia-i, meşterică, bravo! E despre a a fi acolo alături de ei, oricând şi oricum!

Ne scuturăm de întâmplarea de la Târgovişte, batem la Suceva şi ce-a mai rămas până la finalul campionatului şi-apoi îl vom întreba noi pe Cherchez dacă ne aude cât de frumos cântăm din Liga 1.

PS: Da, s-a făcut şi islandeza la final, pentru că #SteaguNuMoare !

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s