Steagu’ 0-2 Academica Clinceni | O echipă ruptă-n două

Nici după ce Academica s-a uimit pe sine însuşi deschizând scorul în minutul patru nu m-am gândit că nu facem scor cu ei sâmbătă dimineaţă.

Mamă, câte negaţii într-o singură frază! Cam cum am tot negat în ultimele şapte meciuri că unii jucători mimează interesul pentru fotbal, şi i-am tot dată blană că nu, că ei ar vrea, că se străduiesc, că una, că alta, doar că situaţia îi trage în jos, la stânga, la dreapta, oriunde numai nu spre o prestaţie onorabilă.

După ce a pus capul inoportun la primul şut al meciului, deviindu-l în propria poartă, Ioan „Piciu” Şerban (în galben cu spatele) a scuturat şocul făcând un meci bun – unul dintre „stegarii” onorabili.

Meciul de sâmbătă a tăiat ca un cuţit fierbinte prin unt, separându-i clar pe cei care chiar vor ceva mai bun de la acest final de cei care doar îl aşteaptă şi în timpul ăsta contribuie la pătarea blazonului echipei.

Baiul îi că astfel îşi bat joc de oamenii care contează – suporteri, Vasile Dochiţa şi, evident, de ei înşişi – pe când târfele din fosta conducere şi din jur care au adus clubul în pragul falimentului şi au stricat atmosfera din club n-au nici o durere.

Ce putea fi mai frumos decât un final cu o muie glorioasă dată acelor jigodii, de la Brescan pângă la Becali? Îmi pare rău băieţi, dar după prea puţine goluri contra echipei cu cea mai slabă apărare din ligă (66 de goluri încasate), aş fi regele penibilului încercând să explic seceta asta prin nu ştiu ce psihanalize.

Nu doar pasiunea pentru Steagu’ s-a transmis în această familie din generaţie în generaţie.

O echipă de Răchişani, Munteni, Şerbani sau Iacobi ar fi măturat şi gazonul şi vestiarul cu Academica. Braşoveni de-ai noştri, cu efort şi atitudine, care ştiu cum se simte Steagu’ şi cum trebuie purtat tricoul ăla.

În ansamblu, asta i-a lipsit echipei: atitudinea şi respectul de sine. Iar la finalul celui de-al şaptelea meci la rând fără victorie, jucătorii care s-au grăbit spre vestiare au ieşit pe aplauze. Aplauze pe bune, nu la mişto, care chiar m-au surprins plăcut. Am văzut cele trei minute de prelungiri tolănit într-unul din fotoliile sectorului VIP (mai goală de când s-a pus bir), şi când m-am ridicat chiar înaintea ultimului fluier ca să merg în cabina de sunet am fost lovit direct la corazon de sunetul palmelor care transmiteau un mesaj simplu: vă înţelegem.

Naiba să fiu dacă există în lumea asta suporteri mai înţelegători decât „stegarii”. Nu s-a făcut inventarul mamelor jucătorilor şi aerul n-a fost zgâriat de fluierăturui şi huiduieli. Pentru că, deşi ne vine greu să suportăm umilinţă după umilinţă, îi înţelegem. Rezultatele penibile, prestaţiile fără vlagă, înţelegem tot.

Dar, dragi jucători „stegari”, încercaţi măcar în astea ultime două meciuri să ne înţelegeţi şi voi: fiecare om din tribună visa să joace în tricoul Steagului când era mic (unii, mai nebuni, încă se ţin agăţaţi de visul ăla), şi îl doare când vede cum unii dintre voi vă chinuiţi, păreţi chiar deranjaţi, să purtaţi tricoul galben.

Ioan „Piciu” Şerban şi Daniel „Ciobi” Ciobanu, cuplul de fundaşi centrali în meciul de sâmbătă, au fost printre puţinii care au mers la gardul T2-ului să schimbe două vorbe cu suporterii. Majoritatea jucătorilor, ruşinaţi de lipsa implicării totale, au virat direct spre vestiare.

Daniel Ciobanu (23 de ani) a fost pentru prima dată titular în acest retur. Mie mi s-a părut că a făcut un meci defensiv decent, câştigând toate duelurile aeriene şi respingând precis majoritatea mingilor. Timiditatea pe partea ofensivă o putem pune pe seama meciurilor puţine în care a jucat până acum.

De departe cele mai multe aplauze le-a cules puştiul Ştefan Răchişan. Din păcate, mecanismele fotbalului modern şi haosul din propriul club nu ne vor da şansa să avem un nou Pescaru în persoana sa, însă oricare va fi drumul lui după acest campionat, Răchişan va ocupa mereu un colţişor special în inimile „stegarilor”.

După meci, planificând viitorul naţiunii Steagomane la un şah. Dacă ştci cum zîc.

Luni, 29 mai, de la 6 seara, Steagu’ joacă ultimul meci al sezonului pe propriul teren, contra Luceafărului Oradea, şi, după cum se prezintă situaţia, probabil va fi ultimul acasă din istoria de 78 de ani a clubului. Unde naiba altundeva să fim dacă nu pe „Silviu Ploeşteanu”?

Mami şi tati: „haaaide, haide, Steaaa-gu-le, duuune laaa victooo-ri-e!”

2 gânduri despre “Steagu’ 0-2 Academica Clinceni | O echipă ruptă-n două

  1. Si totusi ,Vlad Munteanu a fost peste toti ,singurul care a stiut sa faca o alunecare, s-a vazut ca e implicat 200%.Si a fost cam singurul in returul asta de cacao .Stegar adevarat .Tot respectul pentru el.

    • Dacă ar fi şi la noi cu premii ale suporterilor pentru cel mai bun jucător şi din astea, Vlad Munteanu sigur l-ar lua pe cel pentru retur, în vreme ce Răchişan pe cel pt debut.

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s