Cel mai frumos gol

L-am văzut pe Onofraş marcând în minutul 93, după ce Steaua ne egalase în minutul 92.  L-am văzut pe Chipciu sprintând 60 de metri şi apoi construind o scăriţă peste Dani Coman, şi am rămas mut de admiraţie când Piciu, la cei aproape doi metri ai lui, a plutit ca un fluture ca să-i dea gol din foarfecă Olimpiei din Satu Mare. Am lăcrimat de bucurie şi m-am îmbrăţişat cu alţi oameni care lăcrimau şi ei după ce llyeş a dat golul care până în minutul 86 ne calificase în finala Cupei României.

Am văzut atâtea goluri şi atâtea faze. Pe unele încă le mai revăd clar, despre altele mai ţin minte doar cum m-au făcut să mă simt.

Dar vreau să vă spun că toate golurile văzute live, acasă şi în deplasare, din 3 mai 2000 şi până azi, sunt întrecute în topul sentimental de cel marcat sâmbătă la Pucioasa de Carlo Danciu.

Pentru mine, personal, ultimele trei luni au fost printre cele mai stresante din viaţa mea. Împreună cu ceilalţi suporteri am reluat în noiembrie controlul total asupra clubului pe care noi l-am înfiinţat, pentru că era ultima soluţie dacă voiam să terminăm în picioare turul. Apoi am văzut 15 jucători plecând în decembrie, faţă de care mi-a fost atunci şi îmi este în continuare o jenă teribilă, pentru că n-am reuşit să facem mai mult pentru ei, şi am citit şi auzit zeci de păreri despre cum stă treaba şi că e cam gata totul. Cruce, amin!

Mă uitam la cei care au rămas, îi puteai număra pe degete, şi mă întrebam cum naiba o vom scoate la capăt şi în ce fel ne vom prezenta în retur.

Aveam însă în jur oameni care îmi tot spuneau că va fi bine. Îmi ziceau că dacă noi suntem sinceri şi corecţi în tot ce facem, va fi imposibil să nu reuşim.

Cum necum, Stângă şi Toto au reuşit să asambleze începând cu 14 ianuarie o echipă care-şi poate ţine partea. Hold their own, cum zic americanii. Dar în timpul în care laboratorul „stegar” de miracole, minuni şi operaţiuni metafizice lucra intens, vorbele tot circulau, mai pe online, mai pe faţă. Şi vorbelor le-au urmat jignirile, şi jignirilor predicţiile fataliste, şi predicţiilor fataliste minciunile, pe persoană fizică şi insituţionale. Şi a mers tot aşa, un carusel care m-a lăsat cu ochii larg deschişi şi cu inima un pic mai închisă.

Dar i-am dat înainte, ei în iarbă, noi în „birouri”. Şi a venit ziua de 2 martie 2019, când la ora 15:07 Carlo Danciu l-a lobat pe portarul echipei din Pucioasa şi am simţit că îmi va exploda capul de fericire. M-am bucurat ca un copil, la fel ca toţi ceilalţi din tribună. Erau cu noi şi mulţi părinţi de-ai copiilor din teren, şi cred că au fost tare mândri să vadă ce sentimente şi emoţii pot declanşa fiii lor în rândurile unor străini.

Mai avem încă mult de lucru, nu ne amăgim. Urmează încă 14 meciuri şi multe zile în care trebuie să repunem clubul pe picioare. Trebuie! Asta e ultima şansă pentru tot ceea ce înseamnă Steagu’.

 

STEAGUL RENAŞTE PRIN NOI! Iar dacă vrei să contribui la acest vis, te invit pe patreon.com/srbrasov

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.