POVESTEA UNUI BILET DE MECI

Iarna anului 1971. Copiii de la clasa a VIII-a A de la Şcoala Generalӑ nr. 5 din Braşov aşteaptӑ cu nerabdare vacanţa de iarnӑ, cu venirea lui Moş Gerilӑ şi a carnetului de note cu mediile trimestriale (de care depindea şi conţinutul sacului sus-numitului Moş).

Diriga noastrӑ, tovarӑşa profesoarӑ Victoria Toma, e bolnavӑ de ceva vreme, de noi se ocupӑ, din ce în ce mai oficial, profa de sport, tovarӑşa Hulubei. Şi efectul e vizibil şi azi!

Cu puţine zile înainte de vacanţӑ, profa de sport vine în clasӑ cu un teanc de cartonaşe, care se dovedesc a fi bilete de meci. Cine vrea, cine vrea? Sincer sӑ fiu, nu îmi amintesc cât de mult mi-am dorit eu sӑ merg atunci la meci, era foarte frig, ca în orice decembrie braşovean din anii ӑia (cӑ nici iernile nu mai sunt cum au fost …), dar am cumpӑrat, cu cinci lei un bilet tare frumos.

Meciul a fost Steagu Roşu vs Rapid, pe Tineretului, in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1971.Impreunӑ cu nu mai ştiu care colegi de clasӑ, ne-am înfiinţat în peluza de sub plopi, aia care încӑ mai existӑ şi în 2019. Steagu a atacat în prima reprizӑ înspre FARTEC, la o poartӑ apӑratӑ, surprinzӑtor, nu de marele (la propriu şi la figurat, pe vremea aia) Rӑducanu, ci de quasi-anonimul (din motive de Rӑducanu, binenţeles) Rӑmureanu. Nu intenţionez sӑ scriu o cronicӑ, nici nu aş putea, dupӑ aproape 50 de ani, dar îmi pot permite sӑ descriu nişte amintiri.

În primul rând, jucӑtorii din teren. Mulţumitӑ (şi mulţumesc!) lui Rӑvan Dobricӑ, acum cunosc exact echipa care i-a fӑcut pe rapidişti sitӑ în dupӑ amiaza aia, dar atunci, cu biletul în mânӑ, încercam, împreunӑ cu ceilalţi copii, sӑ identificӑm mutrele din teren, înaintea crainicului stadionului, care nu apucase sӑ citeascӑ lista; dar, deja, tribuna a doua sӑrea în aer : 1-0 pentru noi! (in istorie scrie cӑ a marcat Pescaru, în memorie nu scrie nimic, eram departe şi încӑ ne uitam la pozӑ …)

Meciul s-a isprӑvit cu 5-1 pentru noi. Îmi mai amintesc şi cu câtӑ bucurie şi mândrie ne-am amestecat şi noi, “Aiştii” (ӑia de la VIII A) printre stegomanii care s-au îndreptat, pe Mihai Viteazu, spre centru (am povestit de prea multe ori cum treceau stegomanii pe la geamul meu, nu o sӑ reiau ideea, dar acum mӑ gândesc ce mult mi-ar fi plӑcut sӑ mӑ întrebe şi pe mine cineva de scor … chiar aveam cu ce sӑ ne lӑudӑm).

Revenind la biletul de meci, cӑ aici despre biletul ӑsta e vorba, revendic dreptul sӑ mӑ laud şi azi, 11 septembrie, cu el. La momentul acela, 1971, aveam multe alte preocupӑri, specifice unui copil de clasa a opta care se pregӑtea pentru un examen de admitere la un liceu cu pretenţii, nu sӑ fac colecţii de bilete. Totuşi, frumuseţea de bilet a rӑmas ascuns într-o carte, probabil mӑmica mea l-a pus semn. L-am regӑsit dupӑ nişte ani, l-am pus eu mai bine, în altӑ carte şi binenţeles cӑ am uitat în care. Zilele trecute l-am gӑsit din nou şi, de data asta l-am pus acolo unde stau toate biletele de la meciuri pe care am reuşit sӑ le pӑstrez de-a lungul anilor.

Binenţeles cӑ m-am simţit obligat sӑ impart bucuria regӑsirii unui astfel de artefact cu toţi prietenii mei susţinӑtori dintotdeauna ai Steagului, ca dovadӑ cӑ Steagu e nu doar o echipӑ de fotbal, ci o stare de spirit!