Ploaie sub Tâmpa

Echipa de fotbal a Uzinelor Astra Brașov nu era nici cea mai bună și nici cea mai populară din oraș în primii ani de după al Doilea Război Mondial.

Alb-albaștri UAB-ului continuau să exceleze prin echipele lor de atletism, ciclism și schi, în timp ce la fotbal rămăseseră doar cu amintirile asalturile spre elită din prima jumătate a anilor 1940.

Echipele care câștigau pe-atunci și care aveau un viitor competitiv la orizont erau Metrom, CFR și IAR (viitoarea Tractorul).

Cei de la UAB vor avea, însă, un Silviu Ploeșteanu.

Să plouă, să plouă


Silviu Ploeșteanu se apropia de 35 de ani când a sosit la Brașov, în toamna anului 1947. Câștigase 3 titluri naționale ca jucător, unul cu Uzinele și Domeniile Reșița, două cu Venus București, dar fostul internațional știa și cum e de cealaltă parte a emoțiilor datorită finalelor de Cupă pierdute cu U Cluj și cu Venus.

La Brașov, Ploeșteanu a coborât într-o gară improvizată din barăci și câteva cărămizi, a traversat un cartier unde bombardamentele din urmă cu trei ani și jumătate erau încă vizibile, și a ajuns la o echipă pentru care oameni precum Moraru, Andrei Orghidan, Mihai Gipe și Gavrilă Nichita jucau încă dinainte de trecerea Prutului.

Primii ani au fost poticniți, dar perseverența, tenacitatea și ambiția celui supranumit Ploaie vor face diferența pe termen lung.

Și atunci când celelalte echipe din oraș pierdeau, decădeau și, într-un final, se împăcau să prindă rădăcini în ligile inferioare, Uzinele Astra Brașov, care peste puțină vreme vor fi redenumite Steagul Roșu, ghidate de viziunea lui Silviu Ploeșteanu, vor răzbate prin toate înfrângerile și umilințele. Meci după meci, sezon după sezon înspre marea scenă.

„Copilul sărac ajuns în elita societății prin merite personale”, cum a sintetizat mai târziu jurnalistul sportiv Ioan Chirilă epopeea „stegară” începută sub conducerea lui Silviu Ploeșteanu, de la a cărui naștere astăzi se împlinesc 109 ani.

Primul sezon, primul succes


Cu Silviu Ploeșteanu atât pe teren cât și coordonator al sesiunilor de antrenament, Uzinele Astra Brașov s-au clasat pe primul loc la finalul celor de 22 de etape din ediția 1947/48 a Campionatului Județean – Onoare se numea pe-atunci.

Din cele 67 de goluri marcate de UAB în cursul sezonului, cu siguranță câteva au fost opera lui Silviu Ploeșteanu. Ăsta e un subiect care ne rămâne de descoperit. (sursa: ziarul Sportul Popular, 28 mai 1948)

UAB-iștii lui Ploiae stăteau în fruntea clasamentului cu doar trei puncte peste Indumin Bod, fosta Fabrică de Zahăr, destule pentru a continua sezonul cu barajul de promovare în Divizia C – reînființată după un an de pauză cauzat de diverse probleme logistice. Pe 6 iunie 1948, la Sinaia, în primul tur al barajului, chiar Silviu Ploeșteanu marchează în minutul 47 golul decisiv al victoriei cu 2-1 contra echipei locale Metalochimic.

Cu Ploeșteanu în echipă, de nimeni nu ne e frică. (sursa: Sportul Popular, 13 iunie 1948)

Returul s-a terminat 1-1, iar în semifinalele barajului de promovare brașovenii au trecut de Clubul Atletic Muncitoresc Râmnicu Sărat cu 2-1 în deplasare și 4-0 acasă.

Finala i-a pus pe viitorii „stegari” față-n față cu CFR Constanța, o confruntare care s-a întins pe toată luna iulie.

După 0-0 în deplasare, pe 4 iulie, și după 1-1 la Brașov, pe 11 iulie, a fost nevoie de un al treilea meci. Pe 25 iulie 1948, la București, constănțenii câștigă cu 2-1, având în portarul Regep cel mai bun om.

În vagoanele de clasa a 2-a ale trenului care-i purta înapoi acasă, spre gara schimonosită de bombe, brașovenii trebuiau să se consoleze că dacă n-a fost să fie anul ăsta, vor încerca iar sezonul următor.

Doar că peste câteva zile FRF a decis să mărească în fiecare din cele patru serii ale Diviziei C numărul echipelor de la 12 la 16. Pregătiți sau nu, din toamnă, UAB-iștii vor fi și ei programați la acest nivel.

Cei ce nu renunță


Silviu Ploeșteanu mergea spre 36 de ani, iar lumea din jur se schimba de la o zi la alta. În timp ce noile autorități comuniste, cu sprijinul trupelor sovietice rămase în țară, lucrau la construcția omului nou și la resetarea întregii societăți și chiar a istoriei înseși, oamenii simpli încercau să-și ducă viața post-război așa cum putea și știa fiecare.

Ploeșteanu, care văzuse din iarbă în anii interbelici ce poate însemna o victorie pentru cei din tribune, pentru oamenii simpli, dorea ca echipa lui să nu fie doar o altă echipă de uzină, ci una care să aducă speranță în sufletele brașovenilor, să-i ajute să reziste un pic mai bine greutăților de zi cu zi.

Cu el în continuare în dublul rol de antrenor-jucător, echipa Uzinele Astra Brașov și-a început aventura în ediția 1948/49 a seriei a patra din Divizia C, în care 9 din cele 13 participante veneau din eșalonul secund, în urma reorganizării acestuia.

Prima destinație? Craiova, orașul în care Silviu Ploeșteanu se născuse, copilărise și învățase să joace fotbal. La pauză brașovenii conduceau CFR Craiova cu 2-1 și păreau capabili să realizeze surpriza în fața rutinatei ex-divizionare B. Dar oltenii revin și câștigă cu 4-2.

După prestația onorabilă, până la urmă, din Bănie, presa locală era convinsă că Uzinele Astra Brașov nu vor avea nici o problemă să învingă CFR-ul din Caracal sub Tâmpa, pe 8 septembre 1948. A fost însă un dezastru, iar victoria cu 4-0 oaspeților a sădit pentru prima oară îndoială în sufletul lui Ploieșteanu

În următorul meci, tot acasă, cu CSM Râmnicu Vâlcea, brașovenii s-au reabilitat din punct de vedere al calității jocului, dar deși „UAB a atacat cea mai mare parte a meciului, a pierdut din cauza unui ghinion clar”, 1-0 pentru vâlceni. (Népujság, 22 septembrie 1948).

Trei meciuri, tot atâtea înfrângeri, iar pe 23 septembrie urma derby-ul cu Tractorul (ex-IAR Brașov). Curios lucru, deși pe pe 20 august 1948 toate uzinele din Brașov au fost rebotezate cu nume care să reflecte noua ordine socială, în urma intrării în vigoare a Legii Naționalizării, presa a continuat să folosească o vreme tot UAB în referirile sale la echipa de fotbal a „noii” Uzine Steagul Roșu Brașov.

Datorită celor două sezoane anterioare jucate în eșalonul secund, tractoriștii porneau favoriți în derby-ul început la ora 16:00 pe actualul stadion „Silviu Ploeșteanu”, iar golul lui Bureș confirma asta.

Dar „UAB nu se pierde cu firea și Ploeșteanu egalează săltând mingea peste portarul Călin (Népujság, 29 septembrie 1948). Cine altul, dacă nu chiar Silviu Ploeșteanu, să fie cel care aduce primul punct al sezonului?


După o serie de câteva rezultate inconsistente în campionat (1-1 cu Metalochimic Brașov, 2-4 cu PCA Constanța – actuala Farul, și victorie 4-0 cu CFR Constanța), brașovenii au debutat pe 27 octombrie 1948 și în Cupa României.

În turul întâi, Silviu Ploeșteanu și-a condus băieții spre o victorie cu 6-3 în deplasare la Făgăraș, contra echipei Explosivi (viitoarea Nitramonia), marcând două dintre goluri. Brașovenii au fost apoi cu un pas în turul trei al Cupei, după ce Silviu Ploeșteanu „a adus conducerea echipei gazdă cu un șut de la 18 metri după o acțiune individuală” (Népujság, 3 noiembrie 1948). Divizionara secundă Concordia Ploiești a reușit însă egalarea după pauză, iar faptul că era echipă vizitatoare a calificat-o automat mai departe. Regulamentele vremii…

Silviu Ploeșteanu, care peste doar două luni împlinea 37 de ani, a continuat să fie motorul echipei de sub Tâmpa în meciurile rămase de disputat în seria a patra a Diviziei C.

Duminică, 7 noiembrie 1948, cu ocazia aniversării și în România a zilei revoluției bolșevice, echipa lui Silviu Ploeșteanu apare pentru prima oară în iarbă purtând denumirea Steagul Roșu Brașov – un semn al unor vremuri și mai tulburi care vor veni. Brașovenii le-au făcut viața grea celor de la Danubiana Giurgiu, aflați în luptă cu CFR Târgoviște și Astra Română Câmpina pentru câștigarea seriei. Deși conduși la pauză cu 2-0, „stegarii” revin prin golurile lui Cojocaru și, evident, Silviu Ploeșteanu, ratează și două lovituri de la 11 metri, iar în final pierd cu 3-2. Clasic.


O săptămâna mai târziu, Ploeșteanu a avut parte de o întâlnire cu trecutul său – Venus București venea sub Tâmpa. Negrii din Splai se numeau acum oficial Venus UCB (Uzinele Comunale București), într-o încercare de a salva o istorie care nu era deloc pe placul noului regim comunist. Dar toată lumea îi spunea în continuare doar Venus.

Bucureștenii au condus în două rânduri, cu 1-0 și 2-1. Șutul lui Silviu Ploeșteanu a făcut iarăși plasa să se cutremure, aducând prima egalare, apoi Vlad, Cojocaru și Szántó (dublă) au stabilit scorul final la 5-2 pentru Steagul Roșu Brașov.

A fost ultima victorie reușită de băieții lui Ploeșteanu pe anul 1948.

Se pare că „stegarii” și-au extenuat toate resursele în meciul cu Venus, ultimele două meciuri din turul seriei a patra din Divizia C fiind tot atâtea înfrângeri. Golul lui Tănase Cojocaru și dubla lui Silviu Ploeșteanu au menținut în viață onoarea echipei în înfrângerea cu 6-3 de pe teren propriu cu Astra Română Câmpina, anul terminându-se cu un 0-2 în fața eternilor – pe atunci – rivali de la CFR Brașov.

În februarie 1949 Diviza C era desființată din nou, iar toate echipele reveneau în campionatele județene de care aparțineau. Silviu Ploeșteanu punea în cui ghetele de jucător și făcea din cronometrul agățat la gât un accesoriu permanent.

Restul e istorie.

Silviu Ploeșteanu (sursa foto: arhiva familiei Ploeșteanu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.