Din Ghencea | Reportaj foto (o să urmeze şi video imediat)

Cu ce să încep? Aş putea pune placa „românului fatalist”, adică acela care vede mai mult parte negativă. Dar pentru că un cântec foarte drag mie, şi pe care adesea îl leg de echipa noastră, se numeşte „Tari ca Munţii”, o să vă spun partea rea în aşa fel încât să vă simţiţi bine. Deşi…

Toată lumea-n Ghencea pe 21 aprilie !

„Stegari” din Steagu’ , Tractoru’, Craiter şi Triaj. „Stegari” din Noua, Răcădău, Bartolomeu, Şchei şi Tocile. „Stegari” din Braşov şi din ţară, pe 21 aprilie 2011, la Bucureşti, Steagu’ are nevoie de noi pentru a se califica în finala Cupei României. Să mergem mulţi, cu autocarele, maşinile personale sau trenurile, să fim acolo pentru a…

Viaţa şi moartea lui Stere Adamache -IV-

Cel mai mare jucător al Braşovului a fost, totuşi, Adamache! „În toamna anului 1968, la Braşov se petrece însă o schimbare care va avea o importanţă covârşitoare pentru viaţa lui Stere Adamache. Soseşte ca antrenor al Steagului Roşu „bătrânul lup” Valentin Stănescu, care promite reveneirea în prima divizie. „Când am ajuns la Braşov – ni…

[Match-ul] O zi frumoasă

Cu o seară înainte de meciul cu CFR Cluj, norii negri ce acopereau de zile bune Braşovul s-au risipit şi albastrul cerului se arăta iarăşi oraşului de sub Tâmpa. Am perceput acest lucru ca pe un semn. Acum, iertat să-mi fie dacă scrisul o să pară confuz, dar alcoolul acumulat de-a lungul zilei de duminică…

FC Braşov – Steaua, război psihologic la Carrefour Braşov

Am fost în cursul zilei de sâmbătă la Carrefour să fac oareşce cumpărături pentru sărbători. O aglomeraţie de te făcea să te întrebi „ce este, de fapt, criza?” şi un şoc încă de cum am intrat printre raioane. Văd nişte zorzoane roş-albastre într-un raft şi-mi zic în gând: „p!?a mea, şi bomboane cu Barcelona acuma?”.…

15 aprilie 2010…

Hehe, frumos ar fi fost dacă realitatea s-ar fi petrecut precum în prima parte a filmuleţului. Au mai rămas 6 zile până la încercarea de sfidare a realităţii, calculelor hârtiei şi planurilor mass-media, pentru că, în condiţiile în care „microbiştii” neutri, presa, televiziunea şi sponsorii doresc o finală bucureşteană la Braşov, confruntările Braşovului cu Steaua…

Deplasare în Ghencea – Cupa României

Cu mai puţin de-o săptămână înainte de turul cu Steaua din Cupa României (21 aprilie 2011) , Liga Suporterilor Stegari s-a pus pe treabă şi a „deschis” listele pentru cei doritori să însoţească echipa în cea mai importantă deplasare a sezonului. Deplasarea se va face cu autocarele (costul drumului nu va fi foarte ridicat, în…