Recunoaște personajele

No, două portrete. Da’-s caricaturizate. Ca să nu fie aşa de uşor. Băiat fain fiind, vă voi da şi câteva indicii. Prima caricatură este a unui „stegar” al anilor ’60-’70, iar a doua a unui „stegar” ’70-’80. Câştigătorul va primi felicitări sincere şi admiraţie nemărginită. Şi asta nu e tot! Va mai primi şi o…

1979 / Proiectul FCM Braşov (III)

Şi acum, în partea a treia, să ne delectăm cu nişte poze ! Într-o revistă editată de clubul FCM Braşov la începutul anului 1980, înaintea returului de campionat, sunt publicate o serie de fotografii inedite, înfăţişându-i pe stegari în ipostaze „civile”. Vi le prezint, cum s-ar zice la TV, „cu comentariul de atunci” :

Recordurile de asistență ale Stadionului „Tineretului”

Tribunele bătrânului stadion din Bartolomeu n-au fost solicitate la maximum de presiunea fanilor la vreun meci cu o echipă din București. A avut tribunele pline și cu acea ocazia, dar recordul absolut a fost atins în fața unui adversar cu totul și cu totul surprinzător. Era un meci de „A”, primul după cei 5 ani…

1979 / Proiectul FCM Braşov (II)

În prima parte a articolului, aţi putut citi despre iniţiativa organelor locale de a crea la Braşov, în vara anului 1979,  o echipă competitivă, care să atace cu succes promovarea în prima divizie. Astăzi, în partea a doua, voi trece în revistă antrenorii şi jucătorii care au pornit la drum în noua ediţie de campionat.…

1979 / Proiectul F.C.M. Braşov (I)

Retrogradarea stegarilor din 1975 a însemnat şi încheierea unui ciclu de succes în istoria echipei. Hăţişurile diviziei B se dovediseră foarte stufoase, iar revenirea în primul eşalon se amâna an după an. Plecarea unor jucători valoroşi ca Purcaru, Anghelini, Şerbănoiu, Gherghely, Anghel a diminuat considerabil forţa echipei, iar reconstruirea unei trupe competitive se făcea anevoios. În…

Fundașul golgeter

În articolul de aici scriam despre cei mai buni marcatori ai Brașovului în meciurile cu Steaua București dintre 1957 și 1983, perioadă în care clubul nostru a avut palmares pozitiv în faţa bucureştenilor. Acel top este compus în exclusivitate din jucători ofensivi, Proca, Fusulan, David și Meszaroș – atacanți, Gyorffy – extremă, iar Pescaru, la vremea…

Fanaticul

Pentru a-și exprima dragostea pentru echipă într-un mod dincolo de cuvinte, unii suporterii își tatuează pe mână, pe picior, pe spate sau pe ceafă stema echipei. Să fie acolo, parte din ei pentru tot restul vieţii. Alții își botează copiii cu numele unei glorii a clubului, jucându-şi astfel şi ei rolul în făurirea legendelor. E…

„Noi nu avem nici timp, nici loc…”

„… Şi nu cunoaştem moarte”. Pentru că noi suntem stegari! Când hârtia devine una cu suprafaţa pe care este aşezată. Când amintirile devin captive unui singur loc. Întunecat, cu aer de fier, rece, cu ecouri tăioase. Părăsit. Amintirile unei imagini. Ale chipurilor şi numelui de pe o hârtie. Care a devenit una cu suprafaţa pe…