Între ideea propriu-zisă de a evoca trăsăturile publicului brașovean, în general, și a galeriei în special și până la a mă apuca de scris a trecut ceva vreme. Mai întâi a trebuit să adun niște materiale, dar am avut și momente de ezitare, întrucât nu eram sigur că ar interesa pe multă lume cum era pe stadion în anii 70.

Poate nu eu aș fi cel mai în măsură să scriu despre această galerie minunată, fiindcă am fost pentru prima dată la un meci de fotbal pe Tineretului abia în 1975. Eram copil și nu înțelegeam pe deplin fenomenul fotbal, dar am fost atât de impresionat de galerie, de public, încât aș putea spune că a fost dragoste la prima vedere.

Cei care alcătuiau pe atunci nucleul galeriei trebuie să aibă acum vârste cuprinse între 60 și 80 de ani. Cu siguranță puțini dintre ei mai merg astăzi la meci, și din păcate o parte dintre ei au plecat dintre noi pentru totdeauna. 

Apoi, amintindu-mi de diferite întâmplări, mă întrebam dacă merită să acord atâta atenție unui grup care întotdeauna avea în rândurile sale tot felul de derbedei, bețivi sau bătăuși. În decursul timpului mi-a fost dat să văd multe, care nu știu cât de pozitiv mi-au influențat personalitatea.

La vârsta de 10-11 ani galeria era un refugiu pentru mine, unde puteam fuma liniștit fiindcă nimeni nu-mi atrăgea atenția. Eram copil și am fost uneori martorul unor bătăi între membrii galeriei, acestea bineînțeles ca efect al consumului de alcool, ca să nu mai vorbesc de injurii sau limbajul de cea mai joasă speță, și nu o dată am văzut indivizi scuturându-și bărbăția. Apropo, ce mândru eram când le redam colegilor de școală ce auzisem în galerie: ”Să ne pupe-n pulă muții din tribună!”. 

Scopul final al acestei descrieri este unul informativ, adică de a face cunoscut oamenilor pasiunea pentru fotbal și atașamentul față de culorile galben-negru care îi caracteriza pe suporterii brașoveni în perioada respectivă. Desigur, erau alte vremuri, stadioanele se umpleau în toată țara, dar consider că despre puține galerii din țară s-a scris atât de mult cât despre cea a stegarilor brașoveni.

Era renumită galeria Rapidului, apoi cea a studenților timișoreni sau a celor din Cluj, s-a mai scris despre înflăcăratul public din Bănie și cel din Ploiești sau Iași. Bineînțeles că și Dinamo sau Steaua aveau galerie, dar în anii 70 nu excelau la acest capitol.

Dacă cineva, fan al oricărei echipe românești, se simte nedreptățit pentru cele scrise mai sus, n-are decât să infirme acest lucru.

În tot acest articol n-am făcut altceva decât să reproduc anumite texte din presa scrisă a vremii, adăugând din când în când câte o amintire personală. Singurul regret al meu este că n-am avut posibilitatea (cel puțin până acum) de a culege povestirile foștilor membri din galeriile acelor ani, și sunt ferm convins că există mulți oameni, care ar mai avea de povestit.

Cine își aduce aminte de cronicile meciurilor din acea vreme sau a avut ocazia să le citească din arhive, poate constata cu ușurință faptul că pe atunci gazetarii se rezumau strict la cele întâmplate pe teren. Spațiul era destul de limitat, așa că nu prea divagau.

Despre public scriau foarte rar și puțin, atribuiau un calificativ acestuia la caseta tehnică (Trofeul Petschovschi) și cam atât. Eventual se mai consemnau evenimente deosebite, cum ar fi aruncarea de obiecte pe teren sau îmbrâncirea vreunui arbitru.

Poate unii se miră de ce fac atâta caz cu aceste articole. Dar erau vremuri în care televiziunea transmitea doar un meci dintr-o etapă, nu vedeai rezumate și nu aveai posibilitatea să citești păreri legate de un meci sau altul. Rar vedeai câte un prim-plan realizat cu galeria. Mai mult decât atât, erau meciuri transmise la televizor în care uneori nu se făcea auzită nici măcar galeria echipei gazdă.

În zilele noastre se scrie mult despre galerii, se publică poze cu bannere și videoclipuri cu diferite scandări.

Din anii 70 însă am rămas doar cu amintirile și aceste mici pasaje din articolele de ziar. Dacă tot am amintit de scandări și bannere, vreau să știți că în toată arhiva (1970-1979) am găsit puține articole în care jurnalistul reproduce exact ceea ce a strigat o galerie sau ce anume era scris pe un banner. Iată două dintre acestea, cu referire la publicul brașovean. La un Steagul Roșu – FC Argeș 3-2 din ediția 1969-1970, Jack Berariu menționează: ”Pe o pancartă, la tribuna a doua, un spectator șugubăț (sau poate un …….vizionar!) scrisese: «Betonul lui Teașcă nu va rezista la Brașov»”. În revista Fotbal din 25 august 1971, după meciul Steagul Roșu – Petrolul 3-0, Radu Urziceanu nota: ”… ce urât au răsunat, la intrarea echipei Petrolul în teren, acele scandări stupide ”Huo, găzarii!”.

---

Un episod nou din seria „Suntem galeria echipei brașovene” va fi publicat în fiecare vineri.