Suntem galeria echipei brașovene #2

De unde mi-a venit ideea de a scrie despre galeria anilor ’70? Întâmplarea a făcut ca un agent de pază să mă rețină în holul de la intrarea în incinta spitalului Astra, pe motiv că se efectuează obișnuitele vizite de către medici. M-a rugat respectuos să iau loc și să aștept. Am intrat în vorbă cu el și, vrând-nevrând, am deschis subiectul ”Steagu’”. Tipul, la vreo 60 de ani, și-a aprins o țigară și a început să povestească, mărturisindu-mi în final că el mergea la meci ”doar de dragul galeriei!”. 

Dacă ar fi să caracterizez galeria de atunci a Steagului Roșu, m-aș rezuma doar în a enumera câteva trăsături:

  • Loialitate, devotament, entuziasm
  • Severitate vis a vis de propria echipă și antrenori
  • Răutate” față de echipa și galeria adversă, și a arbitrilor 
  • Sportivitate

Evident că aceste însușiri sunt cât se poate de firești și le găsim la mai toate galeriile, nu numai din țară, ci și din întreaga lume, iar în episoadele care urmează le voi dezvolta puțin pe fiecare, aducând argumente scrise și, acolo unde este cazul, mă voi folosi de propriile trăiri și amintiri.

Există câteva materiale video foarte valoroase din acea perioadă. Primul și cel mai impresionant este dintr-un documentar color realizat de studiourile chinezești despre Uzinele Steagul Roșu și care înfățișează și secvențe cu galeria. Înregistrarea a fost făcută la meciul dintre Steagul Roșu și FC Argeș disputat în septembrie 1971 (scor 2-1), și ne prezintă un prim-plan excelent cu galeria galben-negrilor.


Mai avem posibilitatea de a vedea ”la lucru” credincioasa galerie a galben-negrilor în partidele Steagul Roșu – Steaua (3-1) din septembrie 1974, respectiv Steagul Roșu – Beșiktaș Istanbul (3-0) din octombrie 1974.

Dovezile vizuale nu sunt multe, dar nici nu-i de mirare, fiindcă în perioada 1970-1979 doar 12 meciuri ale Steagului Roșu au fost transmise la televizor, și nu toate în direct.

O înregistrare memorabilă este cea a derby-ului Steagul Roșu – FC Constanța (2-0) jucat în toamna anului 1978 în Divizia B, în care se auzea clar galeria cântând imnul.



Dacă există câteva video-uri în care putem vedea suporterii, în schimb nu dețin nicio fotografie din acea perioadă care să ilustreze faimoasa noastră galerie, dar poate acest articol va trezi multora dintre cititori amintiri și, cine știe, poate ne vom alege cu vreo poză din arhiva personală a cuiva.

Din fericire, presa scrisă din perioada 1970 – 1975 a fost destul de generoasă. Am găsit articole interesante publicate în ziarul Sportul, revista Fotbal, dar și în cotidienele Drum Nou și Cuvîntul Nou, semnate de gazetari de pomină ai vremii respective.

Despre meciurile disputate de Steagul Roșu în deplasare în Divizia B în ziua meciului practic n-aveam nici o informație, cu excepția scorului, pe care îl aflam de la Gheorghe Minoiu în cadrul emisiunii de radio ”Fotbal minut cu minut”.

Atât și nimic mai mult.

Apoi lunea cumpăram un Sportul, dacă apucam, și aflam autorii golurilor. Nu exista nici o casetă tehnică, nu cunoșteam formațiile aliniate, numărul de spectatori, cartonașe etc. Foarte rar, atunci când duminică nu era etapă în Divizia A, se mai publicau articole în Sportul referitoare la 2-3 meciuri din fiecare serie.

Am trăit acele clipe, prin 1977, când luni dimineața în fața chioșcului de ziare de la Gemenii așteptam mașina Poștei cu cele câteva exemplare de ziar Sportul care erau distribuite unității de difuzare a presei, și citeam informațiile la fața locului. Parcă simt și acum acea plăcută aromă de ziar proaspăt tipărit. Ei, acolo mai apărea câte un individ care făcuse deplasarea cu Steagul Roșu duminica și mai aflam dacă echipa a fost însoțită sau nu de galerie, care jucător cum a evoluat pe teren.

Dar să revenim la trăsăturile publicului/galeriei echipei Steagul Roșu.

Loialitate, devotament, entuziasm

Prin definiție, loialitatea și devotamentul înseamnă, reducând la cazul nostru, să fii alături de echipa favorită în orice împrejurare, adică și la bine și rău sau atât acasă cât și în deplasare, și pe ploaie și pe vânt.

Dar pe lângă rezultatelele uneori nefavorabile, greutățile deplasărilor sau asprimea vremii, suporterii stegari au trebuit să îndure și aversiunea sau chiar acțiunile violente ale fanilor echipelor gazdă.

Este un lucru cunoscut faptul că la meciurile de acasă spectatorii obișnuiau să umple pînă la refuz stadionul Tineretului, nelipsind activa galerie de la tribuna a II-a. Dar fanii stegari își însoțeau echipa și în deplasări, de la cele mai ușoare (Sibiu, Făgăraș, Câmpulung, București) până la cele mai depărtate (Botoșani, Cluj, Constanța, Giurgiu). Galeria se organiza, de regulă, singură, și suporta toate cheltuielile aferente transportului, intrarea la stadion, masa etc. Mijlocul de transport preferat era trenul. Era locul unde stegarii se simțeau în largul lor, mai negociau cu nașul, puneau mână de la mână să cumpere o sticlă de băutură, și făceau ultimele repetiții pentru spectacolul pe care aveau să-l susțină pe stadion.

Pentru început voi scrie despre meciurile jucate în Divizia A. Am selectat din arhiva personală de ziare câteva cronici din edițiile de campionat 1971-1972, 1972-1973 și mai ales 1974-1975 – care dovedesc devotamentul galeriei stegare.


O primă deplasare cu adevărat grea a suporterilor brașoveni se pare că a fost cea de la Constanța din 12 septembrie 1971, atunci când stegarii cedau în fața Farului cu 0-2. Nu ne-a ajuns în această deplasare obositoare bătaia suferită în teren, a trebuit să suportăm și violențele suporterilor constănțeni.

În articolul ”Există un monopol al galeriei?” Jack Berariu ne relatează: ”Așa s-a întâmplat duminică, la Constanța, unde cei 200 de suporteri ai Steagului Roșu, care făcuseră un drum de aproape 500 de kilometri, au fost pur și simplu bruscați și izgoniți de la o tribună la alta și înapoi, până la urmă fiind reduși, practic, la tăcere.” Tot în cadrul acestui articol putem citi un fragment din raportul suplimentar întocmit de observatorul federal al meciului, Ion Marinescu, în care acesta concluzionează că ”galeria brașoveană n-a avut nici o vină”.

În meciul retur, disputat la 2 aprilie 1972, Steagul Roșu își lua revanșa în fața Farului Constanța, scor 3-0. Ion Cupen, care așa cum vom vedea într-un episod viitor a rostit cele mai frumoase vorbe auzite vreodată despre galeria galben-negrilor, remarca în cronica meciului: ” (…) Farul a servit două lecții de capacitate ofensivă, în stare să arunce neîncredere în rândul zeloasei galerii brașovene (…)”

După un alt meci cu Farul, din august 1972, încheiat 5-0 pentru noi, Constantin Alexe își încheia cronica astfel: ”Meciul este jucat, 7000 de spectatori cântă în tribune”. Știu că la astfel de scoruri galeria mai obișnuia să strige: ”Festival, festival, Steagu dă un recital!”.

La 26 septembrie 1971 stegarii primeau vizita studenților clujeni. Următoarea remarcă apariține aceluiași Ion Cupen, care putem spune fără a exagera că era îndrăgostit de galeria noastră. Așadar, în cronica meciului publicată în revista Fotbal, el scria:

”Admirăm (a cîta oară!) ”galeria” Steagului Roșu, mai dinamică și mai organizată decît pe oricare alt stadion de divizia A”.


După meciul Sportul Studențesc – Steagul Roșu din septembrie 1972, încheiat 0-0, reputatul cronicar sportiv Radu Urziceanu nota: ”Cam atît despre un meci trist, prost, desfășurat într-o atmosferă pe care o sirenă stridentă, cu ton plîngăreț, sfîșietor, a galeriei brașovene, a făcut-o și mai apăsătoare.”

Sirena era un accesoriu preferat al galeriei, scotea un semnal asemănător alarmei de atac aerian din timpul celui de-al doilea război mondial, familiar din filmele cu nemți regizate de Sergiu Nicolaescu. Era acționată cu ajutorul unei manivele. Am avut ocazia s-o văd funcționând chiar la primul meci la care am asistat vreodată pe Tineretului, în mai 1975 contra Politehnicii Iași.

În etapa următoare, după meciul Steagul Roșu – UTA, încheiat cu 3-0 pentru noi, Mircea Tudoran nota în revista Fotbal: ”Goluri frumoase, faze splendide create de echipa din Brașov, purtată spre victorie de o galerie neobosită.”

Ion Cupen evidenția și el capacitatea faimoasei noastre galerii de a-i conduce pe jucătorii stegari spre victorie, scriind după un 1-0 cu Jiul din mai 1973: ”Galeria de la tribuna a doua, așa cum o știm, activă și devotată.”

În august 1974, după o înfrângere cu 1-2 în fața Sportului pe stadionul Steaua, Constantin Alexe menționa că au asistat ”… 800 de spectatori, cu indulgență am spune, printre care câteva sute de militari și un sector de brașoveni”. Probabil numărul mic de spectatori l-a îndemnat pe cronicar să pomenească și de galeria stegară.

Un alt superb exemplu de devotament îl găsim la un CFR Cluj – Steagul Roșu din 23 martie 1975, încheiat cu scor alb. Constantin Firănescu scoate în evidență duelul celor două galerii, astfel: ”După acest prim sfert de oră mai dinamic, care a prilejuit și un intens duel oral între cele două galerii în tribune (…)”.

Pe marginea aceluiași meci, cotidianul brașovean Drum Nou consemnează:

Frumosul recital dat de galeria brașoveană prezentă în tribunele de la Cluj-Napoca a făcut ca jucătorii de la Steagul Roșu să se simtă ca acasă”.


Nici când am evoluat în Divizia B nu au stat altfel lucrurile. Am găsit câteva articole în Cuvîntul Nou, cotidian ce apărea în județul vecin, Covasna, în care se menționează prezența galeriei brașovene în diferite deplasări.

Pe marginea meciului Nitramonia Făgăraș – Steagul Roșu din martie 1976, Ștefan Pervulescu scria: ”Așteptată cu un interes deosebit întîlnirea dintre Nitramonia și Steagul Roșu a atras un număr record de spectatori, din rândul cărora n-au lipsit entuziaștii suporteri ai stegarilor”.

În octombrie 1975, după un meci la Motru, același autor notează: ”Regretul stegarilor, ca și al entuziaștilor suporteri, prezenți la fața locului, a fost cu atît mai mare, cu cît elevii lui Proca au avut ocazii așa de multe și așa de clare încît ar fi putut obține o victorie lejeră”.

În septembrie 1976 galeria stegară s-a confruntat la Giurgiu cu una dintre cele mai dificile deplasări.

Pierdusem la limită în fața FCM-ului din localitate, dar din păcate nu am scăpat de furia fanilor echipei giurgiuvene. Corespondentul Vasile Iordache relata după meci: ”Cu mai bine de două ore înainte de începerea jocului FCM Giurgiu – Steagul Roșu Brașov, câteva zeci de suporteri brașoveni și-au ocupat locurile în tribunele stadionului din Giurgiu pentru a-și încuraja echipa. Odată cu începerea partidei, disputa celor două galerii a devenit și mai pasionantă prin felul în care fiecare a înțeles, în sensul bun al cuvîntului, să-și susțină favoriții. Toate acestea până în minutul 58. Ce s-a întîmplat în acel minut? La o fază disputată la centrul terenului, brașoveanul Niță a intervenit mai decis la minge decât adversarul său, Reti, accidentându-l pe acesta. În acel moment, atît printre spectatori cît și în teren s-a creat o stare de nervozitate. În tribune, cîțiva suporteri brașoveni au fost loviți ( cu ce, oare, erau ei vinovați?), li s-a interzis să-și susțină echipa (…)”.

În etapa următoare am jucat acasă, iar ziarul Tribuna Sibiului consemna într-un număr din septembrie 1976 după victoria Steagului Roșu cu 2-0 în fața echipei Șoimii Sibiu: ”Nu am reușit mai mult și datorită faptului că duminică ”stegarii” (frenetic, dar corect, încurajați de cei aproximativ 8000 de spectatori), au prins una din zilele lor bune”. Da, destui spectatori la un meci de Divizia B pe Tineretului, disputat pe o ploaie mocănească, ce nu a contenit.

Și da, adevărații suporteri, și mai ales cei din galerie, mergeau la meciurile de acasă indiferent de condițiile meteorologice. E adevărat, pe atunci nu se emiteau coduri de nicio culoare, dar nu conta câte grade erau sau dacă ploua cu găleata sau mocănește. Oamenii erau acolo, cu umbrele sau fără, cu pelerine sau cu pături deasupra capului. Uneori răbdau 90 de minute dârdâind de frig, iar împotriva razelor solare își confecționau pălării din ziare.

Spre sfârșitul turului ediției de campionat 1975-1976, primul an de B din cei 5, jucam acasă cu Progresul București. Iarna se instalase de-a binelea în Țara Bârsei, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe suporteri să meargă la meci. În ziarul Drum Nou, Ștefan Pârvulescu menționa: ”Păcat că iarna și-a făcut apariția în pragul acestei importante partide. Dar cei 7000 de spectatori au uitat de frig și ninsoare în speranța revenirii brașovenilor în primul eșalon”.

La următorul meci de pe teren propriu, ultimul din tur, jucat împotriva echipei de la Dunăre, Ș.N. Oltenița, condițiile au fost parcă și mai vitrege. Era ger în toată regula și poate că n-au fost 7000 de spectatori, dar 4-5000 cu siguranță. Galeria era prezentă la tribuna a II-a cu multe steaguri. Eu stăteam cu tata la tribuna oficială și de acolo urmăream frumosul recital oferit de fanii galben-negri. Mi-a rămas întipărit în minte felul în care se legănau, cântând ”Stea-gul Ro-șu, Stea-gul Ro-șu”.

Și asta în condițiile în care ocupam locul 4 al seriei a II-a din Divizia B.

După victoria din 1976 obținută în Capitală în fața echipei Tehnometal, cotidianul covăsnean Cuvîntul Nou, prin Ștefan Pervulescu, face galeriei o descriere cum nu ne-a fost dat să citim prea des:

”Numai simpla enunțare a acestui bilanț i-a obligat pe stegari să se gîndească la suporteri, mai bine zis la fidelitatea lor. Suporterii stegarilor au dat duminică, pe terenul Laromet, din Capitală, un recital emoționant, convingîndu-ne definitiv că galeria brașoveană are un cuvînt hotărîtor prin ambiția și optimismul cu care-și încurajează favoriții, ca să nu mai vorbim de repertoriul ei, pe cît de bogat, pe atît de sugestiv”.


Într-un cotidian argeșean din noiembrie 1978, la începutul cronicii meciului Muscelul Câmpulung – Steagul Roșu (0-1), se menționa: ”Interes major în jurul acestei partide; au fost prezenți peste 8000 de spectatori, dintre care 1000 – brașoveni”.

Devotamentul și entuziasmul publicului brașovean a fost scos în evidență chiar și după meciul cu atâtea întâmplări neplăcute, Steagul Roșu – CS Târgoviște, disputat în noiembrie 1976, asupra căruia voi reveni și în cadrul unui alt episod. Pentru început, Mihai Ionescu relata în ziarul Sportul: „… Şi acum despre cel de-al treilea principal personaj colectiv al derby-ului de la Braşov – publicul -, care merită a fi evidenţiat pentru prezenţa sa masivă în tribunele stadionului, curajul de a înfrunta asprimea vremii şi entuziasmul cu care şi-a susţinut echipa favorită.

Am avut ocazia să văd din primul rând acest entuziasm la un meci din mai 1977 contra dinamoviștilor din Slatina. Eram copil de mingi și fusesem repartizat chiar sub galerie. Odată cu începutul meciului s-a declanșat o ploaie torențială, de nu vedeai la 5 metri. Fenomenul nu a deranjat deloc galeria stegară, care parcă devenise și mai zgomotoasă, iar marea majoritate a acestor devotați suporteri s-a dezbrăcat la bustul gol.

Șef de galerie la acel meci era un tip numit Buză, mult mai autoritar decât regretatul Lătrău, poate și din cauza vocii mai puternice și mai impunătoare.

În anul 1977, când ne duelam cu CS Târgoviște pentru promovare, aveam meci acasă cu FCM Giurgiu. Meciul, jucat pe Municipal, a fost câștigat de noi cu 4-1. La sfârșit galeria striga „Hei, hai, tot asa, la Sibiu vom câștiga!”. Din păcate, stegarii au pierdut la Șoimii cu 2-0.

În acea duminică după-amiază, pe Tineretului juca lotul reprezentativ A cu lotul B (tineret) al României un meci de pregătire. M-am dus și eu la stadion și am ocupat loc imediat în dreapta intrării principale, la începutul peluzei dinspre Bartolomeu. La un moment dat vine un tren dinspre Sibiu și zăresc la mai multe geamuri ale trenului câteva steaguri galben negre. Peste 10-15 minute își fac aparitia pe stadion vreo 20 de inși răgușiti. Printre steagurile pe care le purtau am observat și Zeița. S-au așezat în apropierea mea, unii dintre ei fiind destul de „obosiți”, dar important e că la un moment dat au început să strige „Steagu, orice ar fi, noi mereu te vom iubi!”

Cei mai loiali dintre suporteri mergeau chiar și la antrenamente. Iată ce scrie antrenorul stegarilor Constantin Teașcă în anul 1978, înaintea încă unei ediții de Divizia B: ”La antrenamente, chiar cînd le facem “cu porțile închise”, avem un public mai numeros decît Sportul Studențesc la meciurile sale de “A” spre pildă”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.