Recunoaște personajele

No, două portrete. Da’-s caricaturizate. Ca să nu fie aşa de uşor. Băiat fain fiind, vă voi da şi câteva indicii. Prima caricatură este a unui „stegar” al anilor ’60-’70, iar a doua a unui „stegar” ’70-’80. Câştigătorul va primi felicitări sincere şi admiraţie nemărginită. Şi asta nu e tot! Va mai primi şi o…

Recordurile de asistență ale Stadionului „Tineretului”

Tribunele bătrânului stadion din Bartolomeu n-au fost solicitate la maximum de presiunea fanilor la vreun meci cu o echipă din București. A avut tribunele pline și cu acea ocazia, dar recordul absolut a fost atins în fața unui adversar cu totul și cu totul surprinzător. Era un meci de „A”, primul după cei 5 ani…

Zâmbăreții anilor ’60

E ceva la băieţii ăştia. Nu sunt în stare să stea serioşi la fotografia oficială de grup. Chiar înainte să se declanşeze aparatul foto, cineva spune o glumă. Ploeşteanu şi Proca nu-şi ascund zâmbetele. În rândul de jos, Adamache pune capul în piept pentru a-şi stăpâni hohotele. Lângă el, în dreapta, Necula se ţine tare.…

Anii

Poză găsită întâmplător în galeria foto de pe site-ul Peluza.info. Cam neclară, dar ne putem da uşor seama care sunt anii reprezentativi pentru această persoană. 1918, 1936, 1987. Frumoasă caligrafia. Dacă „stegarul” în cauză citeşte pe-aici, îl rog să trimită pe adresa blogului (lastegaru@yahoo.com) o fotografie mai clară, ca s-o băgăm la colecţie. Hai Steagu’…

„Ultima repriză pe scena primei divizii”

„Fascinantul burg al Braşovului, care conferă o privelişte certamente sublimă, atrage, magnetic, în permanenţă”. Aşa începe Ilie Dobre capitolul din cartea „Cornel Pavlovici sau fascinaţia golului” (2004, Paralela 45) dedicat perioadei în care fostul mare fotbalist român Cornel Pavlovici a jucat sub Tâmpa, în ceea ce a fost „ultima repriză pe scena primei divizii”. Pavlovici…

Primul „stegar” ajuns la majorat

Când a debutat în tricoul uneia din multele, la acea vreme, echipe de fotbal din orașul său, Mihai I era Rege și România se afla în al doilea an de război. A fost la un pas să ajungă de atunci în prima divizie a țării, dar el și colegii săi au călcat strâmb. Singurele lucruri…