Nu se aude nimic şi văd prea puţine. Mii de umbre trec pe lângă mine, unele mă îmbrăţişează, altele chiar mă sărută pe obraz. Deschid ochii şi sunt undeva în iarbă, o pajişte imensă de-un verde crud. Văd paşii umbrelor şi aud un ţiuit neîncetat în cap. „Hai sus!”… disting prin valul vâjeitor care goneşte…