Braşovenii Naționalei României | Tokyo

Fiii oraşului de sub Tâmpa au făcut parte din proiectul numit „naţionala de fotbal a României” încă din faza incipientă. Fie că au fost convocaţi în timp ce îmbrăcau tricoul vreunui club braşovean, în special al Steagului (aka FCM/FC Braşov), sau când viaţa i-a purtat pe la alte echipe din ţară sau străinătate, aceasta este cea mai completă sinteză a prezenţei braşovenilor sub tricolor pe care o vei găsi pe internet.

În (aproape) fiecare zi vom acoperi o altă perioadă istorică. Astăzi, Tokyo!

Prima parte, a doua parte, a treia parte.

Tokyo Football


Silviu Ploeşteanu, fostul internaţional din perioada interbelică (11 selecţii şi 1 gol), reuşise să construiască la Braşov o echipă care s-a ridicat din străfundurile Campionatului Judeţean şi a ajuns până pe podiumul Ligii 1 şi printre cele mai bune trupe ale Balcanilor. Oficialii Federaţiei Române de Fotbal sperau că Ploeşteanu, după ce reuşise să câştige cu Steagul Roşu Braşov primul trofeu internaţional al unei echipe de club româneşti, va coordona Naţionala României spre succese asemănătoare.

Şi a fost atât de aproape…

În mandatul său de un an şi cinci luni (12 mai 1963 – 22 octombrie 1964), Silviu Ploeşteanu a avut cu Naţionala un parcurs impresionant – 18 meciuri, 12 victorii, 4 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 34-19 – reuşind în acest interval să califice prima reprezentativă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind prima calificare a României la un turneu final în epoca postbelică.

Debutul lui Ploeşteanu ca antrenor al Naţionalei a însemnat o revenire de la 0-2 în faţa RDG-ului (3-2), fiind prima victorie a României în faţa acestui adversar după şapte ani şi jumătate, timp în care pierdusem de trei ori.

În drumul spre Tokyo, România a întâlnit o pleiadă de naţiuni care aveau performanţa olimpică în ADN. În primul tur preliminar Tricolorii au avut parte de un thriller cu Danemarca, vice-campioană olimpică în ediţia Roma 1960: au câştigat cu 3-2 la Copenhaga, au pierdut cu 2-3 la Bucureşti (după ce oaspeţii cu avut 0-3 după 18 minute!), şi s-au impus cu 2-1 la Torino (egalaţi în minutul 87, gol victorios în minutul 117!). Danezii aveau în echipă patru dintre oamenii care obţinuseră argintul pe Stadio Flaminio, şi cinci din viitorii semifinalişti ai Euro ’64, inclusiv golgeterul competiţiei, Ole Madsen.

Adversarul ultimului tur preliminar a fost Bulgaria, vecinii din sud fiind într-o continuă ascensiune, care începuse cu bronzul olimpic adjudecat la Melbourne (1956). Parcursul lor va include patru calificări consecutive la Cupa Mondială (1962-1974), plus o nouă medalie, argint, la Jocurile Olimpice din Mexico City (1968).

  • stângă: 3 mai 1964, stadionul „23 August”, Bucureşti: Dubla lui Gheorghe Constantin, în faţa a 50.000 de spectatori, asigură României un avantaj minim (2-1) pentru meciul retur. În campania de calificare la precedentele Jocuri Olimpice, bulgarii câştigaseră la mustaţă Grupa a 4-a, din care mai făcea parte şi URSS, după o victorie contra ţării noastre în ultima etapă;
  • dreapta: 31 mai 1964, stadionul „Vasil Levski”, Sofia: Silviu Ploeşteanu câştigase aici Cupa Balcanică cu Steagul Roşu Braşov în 1961. Golul înscris în minutul 71 de Constantin Koszka a asigurat României calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo!
Romania la Jocurile Olimpice de la Tokyo 1964

Tricolorii victorioşi la Sofia. sursa foto

Naţionala de fotbal a României mai bifase participări doar la alte două ediţii ale celei mai mari reunini sportive a planetei, la Paris (1924) şi la Helsinki (1952). Ambele au însemnat ieşiri din cursă după numai un singur meci. Coraborând asta cu calificările ratate la toate Campionatele Mondiale postbelice de până atunci şi cu eşecurile drastice de la Euro ’60 şi ’64, era clar că prima reprezentativă mergea în Asia cu un CV subţire. Prezenţa la cele trei Campionate Mondiale din anii 1930 era singurul aspect care făcea ca numele României să nu fie complet anonim.

Făcând abstracţie de aprecierile pronosticurilor favorabile, care au fost făcute de specialiştii străini în legătură cu echipa noastră, jucători romîni au dreptul să fie optimişti. Şi aceasta, bineînţeles, dacă vor îmbina în toate jocurile eficacitatea de la Copenhaga şi calmul de la Torino cu elanul de la Sofia.”

revista Sport, iunie 1964, sursa

10 octombrie 1964, stadionul Olimpic din Tokyio. Naţiunile participante la primele Jocuri Olimpice organizate vreodată în Asia sunt încolonate pe teren. (Photo by Larry Burrows/The LIFE Picture Collection via Getty Images)

În Japonia, Tricolorii vor reuşi să se claseze pe locul 5 în turneul de fotbal, doar o neşansă teribilă obstrucţionând calificarea în semifinale şi şansa unei medalii.

România ajunsese în ultimele opt echipe ale competiţiei ieşind dintr-o grupă cu Mexic (3-1), Germania de Est (1-1) şi Iran (1-0).

În sferturi, la Yokohama, Tricolorii au întâlnit o Ungarie pentru care succesul era ceva obişnuit. Bene Ferenc, golgeterul vecinilor în campania Euro ’64, unde s-au clasat pe 3, marcase în Japonia deja de şapte ori în trei meciuri. Unul dintre colegii lui Bene din linia ofensivă era Farkas János, cu care va orchestra înfrângerea Braziliei peste doi ani, la Mondialul englez. Căpitanul Novák Dezsö (dublă în finala mică de la Euro) câştigase o medalie de bronz cu patru ani în urmă, şi va purta banderola şi la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, unde ungurii vor cuceri aurul.

  • aspecte din meciul România – RDG. Tricolorii au egalat în minutul 27, prin Cornel Pavlovici, la cinci minute după ce est-germanii au deschis scorul. Ambele echipe europene s-au calificat mai departe, iar nemţii vor cuceri în final bronzul.
  • foto 1: Gheorghe Constantin reia din careu;
  • foto 2: Constanting Koszka într-un duel aerian;
  • foto 3: Ilie Datcu boxează pericolul.
  • ca idee personală, pentru că FRF le dă suporterilor şansa să creeze echipamentul Naţionalei României la Tokyo 2020, cred că ar fi interesantă folosirea unui model asemănător celui de acum 56 de ani.

Revenind…

Drumul României spre medalii a fost stopat de Csernai Tibor, cel care în grupe marcase patru goluri Iugoslaviei (6-5). Csernai a deschis scorul în minutul doi, apoi Tricolorii au reuşit să echilibreze şi chiar să mute presiunea la poarta lui Gelei József.

Tot efortul ofensiv părea că va fi răsplătit de penalty-ul primit în minutul 85.

Nu puteam să-l las pe Creiniceanu. Dacă rata, toată lumea ar fi spus că am fost un laş, că mi-a fost frică să trag eu.”

Gheorghe Constantin, cel care a executat penalty-ul

Şutul nehotârât al căpitanului României a fost respins de Gelei. Peste trei minute, ungurii au beneficiat şi ei de un penalty, pe care Csernai Tibor l-a transformat cu hotărâre.

  • stânga: 18 octombrie 1964, stadionul Mitsuzawa, Yokohama. Silviu Ploeşteanu (în trening) şi jucătorii României părăsesc terenul dezamăgiţi după înfrângerea din sferturi cu Ungaria (0-2), viitoarea campioană olimpică. Locul 5 la Jocurile Olimpice de la Tokyo reprezintă şi azi cea mai bună performanţă din istoria României în această competiţie. sursa foto: arhiva fam. Ploeşteanu
  • dreapta: bilet de acces la meciul România – Ungaria. sursa: ebay.com

Înfrângerea nu a însemnat sfârşitul turneului pentru România. Naţionala lui Silviu Ploeşteanu a intrat în runda de consolare, a echipelor învinse în sferturi, adversar fiindu-i Ghana, care în grupe fusese egala Argentinei (1-1) şi învinsese Japonia revenind de la 1-2.

Prima reprezentativă s-a impus la Kyoto cu 4-2, hattrick-ul lui Cornel Pavlovici (’17, ’19, ’74) fiind însoțit de golul lui Carol Creiniceanu (’41), dubla lui Aggrey Fynn (’25, ’44) completând spectacolul.

Urma duelul pentru locul cinci, cu Iugoslavia – echipa cu cel mai impresionant palmares la Jocurile Olimpice dintre toate participantele. Vecinii au ajuns în finala tuturor ediţiilor postbelice şi după argint la Londra (1948), Helsinki (1952) şi Melbourne (1956), reuşiseră la Roma, în 1960, marea victorie. Echipa prezentă în Japonia făcea însă parte dintr-o perioadă de tranziţie a fotbalului iugoslav, opunând României un prim XI din care Dragan Džajić, Ivica Osim, Slaven Zambata şi Rudolf Belin îşi vor aduce peste patru ani contribuţia la parcursul Iugoslaviei până în finala Euro ’68.

Însă pe 22 octombrie 1964, la Osaka, trei goluri româneşti marcate în a doua repriză de Cornel Pavlovici (’50), Ion Pârcălab (’72) şi Gheorghe Constantin (’78) semnau cea mai drastică înfrângere din istoria participărilor iugoslave în această competiţie, precum şi cea mai categorică victorie reuşită vreodată de România la Jocurile Olimpice!

Dacă acum privim cu admiraţie spre parcursul de atunci al României, oficialii FRF din acea vreme erau încercaţi de alte sentimente. Rezultatul a fost considerat nesatisfăcător, motiv pentru care antrenorului braşovean nu i-a fost prelungit contractul.

Silviu Ploeşteanu revenea din Japonia direct la Braşov, pentru a-şi relua full-time îndatoririle la clubul pe care-l antrena din 1948. Sub conducerea sa, mai mulţi jucători „stegari” vor deveni interesanţi pentru viitorii antrenori ai Naţionalei.


3 gânduri despre “Braşovenii Naționalei României | Tokyo

  1. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Haidu | La Stegaru'

  2. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Destine neîmplinite | La Stegaru'

  3. Pingback: Braşovenii Naționalei României | Foca Africană | La Stegaru'

Lungă şi pe-a doua!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.