Steagu’ Retro Braşov în turneu

După meciul contra suporterilor din iunie, echipa de old boys a Braşovului (pe care am botezat-o de la sine putere Steagu’ Retro Braşov pentru că sună bestial) s-a reunit ca-n filmele cu super eroi la Sânzieni, judeţul Covasna, în acest weekend, la chemarea lui Joszeff „Ioji” Gall, fostul fundaş „stegar” din perioada 1992-1994, care acum…

Să fim ceea ce nu vrem să (re)trăim

  Din 750 de mii de euro pe care clubul nostru îi avea de încasat în urma transferului lui Alex Chipciu la Anderlecht Bruxelles, 420 de mii intrau în conturi înaintea sezonului 2016-2017. Dă-te aşa un pic în spate şi zi suma aia cu voce tare: patru sute douăezeci de mii de euro. Dat fiind…

Steagu’ 3-14 Steagu’ | Fotbal pe ploaie

Miercuri seară am învăţat că trebuie să-mi iau naibii o pelerină de ploaie. Adică, io am venit pregătit să fac următorul blockbuster „stegar”, dar ruperea de nori a zis „nah, mai bine hai să vedem cum îţi ies pozele făcute la ghici, hihi”. Strânşi în Sectorul S al Tribunei I, cam 50 de suporteri „stegari”…

Steagu’. Doar Steagu’.

M-a întrebat Radu în ultima etapă la Afumaţi dacă fac ceva fain, o retrospectivă a sezonului. Şi-am făcut una. Dar nu doar a sezonului recent încheiat, ci cam a ultimilor trei-patru ani. Eu zic că a ieşit destul de fain. Şi să mor dacă am considerat pentru o clipă altă piesă şi alt clip mai…

CS Afumaţi 2-1 Steagu’ | Nu-i „adio”, ci „pe curând”

Cursa tiribombei Tripşa din minutul 44 s-a încheiat cu unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului. Desigur, pretenţioşii vor spune că a împinge mingea în poartă cu latul de pe linie nu-i mare şmecherie. Eu le zic c-atunci când se întâmplă după un chase scene de 35 metri şi o alunecare perfectă pusă portarului,…

Steagu’ 1-1 Luceafărul | O seară-n familie

În 1973, un copil plângăcios de vreo cinci ani nu-şi lăsa tatăl să vadă până la capăt unul din meciurile Steagului. Luni seară, 29 mai 2017, acel copil a revenit pe Tineretului ca să vadă cele 90 de minute pe care le-a răpit tatălui său în urmă cu 44 de ani. Am făcut ce-am făcut…

Steagu’ 0-2 Academica Clinceni | O echipă ruptă-n două

Nici după ce Academica s-a uimit pe sine însuşi deschizând scorul în minutul patru nu m-am gândit că nu facem scor cu ei sâmbătă dimineaţă. Mamă, câte negaţii într-o singură frază! Cam cum am tot negat în ultimele şapte meciuri că unii jucători mimează interesul pentru fotbal, şi i-am tot dată blană că nu, că ei…