Public eterogen, public omogen

Lansarea romanului "" Eroi locali "Majoritatea celor care au publicat impresii despre lansarea de carte, petrecută joi la Librăria St.O. Iosif, au remarcat un lucru. Este vorba despre întâlnirea, în alte circumstanţe de neimaginat, dintre lumea suporterilor de fotbal şi cea a literaţilor. Aparent sunt două categorii socio-culturale situate pe extreme diametral opuse. Numai aparent.
Haideţi să demontăm o prejudecată ! La un momentdat, una din respectabilele domnişoare masterand la Litere, văzând un ultras ( vorba-vine) care tocmai răsfoia romanul lui Dobrică, îi adresează, cu ironie fină şi cu uşoară tentă de dispreţ, întrebarea: ” Este prima carte pe care o citeşti ?”
Pardon ? Stop joc ! Avem o problemă. Trebuie să se ştie că, în marea lor majoritate, aceşti băieţi, reuniţi sub titulatura de Liga Suporterilor Stegari, sunt studenţi, cursanţi de master, iar cei care au absolvit au diplome de  ingineri, economişti, jurişti etc. La viaţa lor au citit zeci de cărţi de specialitate, necesare dezvoltării profesionale, plus beletristica cea de zi cu zi. Au personalitate, au opinii pe care şi le asumă şi le exprimă cu curaj. Pentru ei, a fi suporter este un mod de viaţă. Dar pănă la urmă tot un hobby, colateral profesiilor diverse pe care le au. Cum de altfel, pasiune pentru fotbal au făcut şi mari scriitori români precum Camil Petrescu, Eugen Barbu, Fănuş Neagu sau Adrian Păunescu. Chiar şi profesorul Andrei Bodiu s-a dovedit un bun cunoscător al fenomenului şi un suporter declarat al echipei Steagul Roşu. Vă recomand să răsfoiţi blogul lui Dobrică,  „La Stegaru’  „, pentru a vedea cum, în jurul unei idei, a unei echipe, se poate dezvolta un anumit tip de cultură. Şi nu este vorba de o cultură tocmai marginală.
Imaginea aceea prefabricată, a suporterului huligan, veşnic căutând bătaia şi scandând trivialităţi, nu prea stă în picioare. Cel puţin la Braşov.
Simţul artistic şi fiorul creaţiei se regăseşte din plin şi în tribune. Fiecare meci, fiecare întâlnire a suporterilor este unică. Este ca o şedinţă de cenaclu unde se compune şi se interpretează. Aşa se naşte folclorul stadioanelor. „Scriere creatoare” poate fi şi atunci când compui textul inteligent şi ironic al unui banner. Cât despre latura emoţională, paralela este şi mai relevantă. Aşa cum fetele au lăcrimat abundent când, la sfârşitul piesei, Shakespeare  i-a „ucis” la pachet pe Romeo şi Julieta, şi băieţii noştrii au vărsat lacrimi amare când Nicolae Dică le-a spulberat cel mai frumos vis. Sau când fetele s-au înfiorat de justificată emoţie feministă, atunci când au aflat de ce iubeşte Cărtărescu femeile, băieţii au tresărit şi ei , admirativ, la un dribling a lui Pele Buga sau o deposedare a lui Cristi Ionescu. Răzvan Dobrică a demonstrat că cele două „lumi” pot interacţiona şi au destule lucruri în comun. Precum un DJ iscusit, a reuşit să „mixeze” publicul prezent la lansarea romanului său.
În final, îi urez lui Răzvan să devină un scriitor exponenţial al „generaţiei Y”, o generaţie care să conteze în literatura română.

Lectură plăcută !

Lectură plăcută !

2 gânduri despre “Public eterogen, public omogen

  1. In primul rand, remarca acelei fete poate era o intepatura (semi)amicala, cine stie.
    In al doilea, intersectia descrisa aici, cu nume si prenume, intre lumea suporterilor si cea a scriitorilor, e relevanta. Nimeni nu poate pune semnul hiatului intre iubitorii fotbalului si creatorii si consumatorii de carte. Ala care face asa ceva greseste, pentru ca nu cunoaste cel putin una dintre aceste doua grupuri de oameni. Iar intersectia poate fi descrisa si cu alte nume, scriitori cu mai multe sau mai putine randuri in dictionarele literare (daca masteranda cu pricina o fi auzit de ele).
    Insa, Adrian, cu scuzele de rigoare pentru cei care s-ar putea simti tachinati, experienta mea de profesor de literatura si (dupa cateva carti publicate, m-as putea numi si) scriitor imi spune ca oamenii din ziua de azi au abandonat si uitat gustul lecturii. Rautatea fetei aceleia cred ca poate fi intoarsa usor impotriva ei, chiar daca e masteranda in literatura, pentru ca nici macar specialistii nu mai citesc azi, ci preiau, in proportie ingrijoratoare, ideile altora, care, de multe ori, le fura de la altii. Cam asta e cursul vietii literare in epoca contemporana (scuzati aliteratia cacofonica), nu numai la Brasov si nu numai in Romania. Scriitorii preiau si prelucreaza idei, criticii analizeaza carti folosind sabloane si tehnici inventate de inaintasii lor, iar cititorii prefera sa „vada filmul”.
    Dupa demonstratia asta, hai sa spunem ca ideea de fictiune a lui Razvan este cu atat mai merituoasa cu cat, cel putin dupa umila mea parere, este inedita. In ce fel este primita cartea de marii nostri critici, asta ramane de vazut. Dar, tot din experienta spun, o parere negativa a unui critic aduce cititori, sau, cel putin, cumparatori ai volumului „desfiintat”. Sa speram ca niste critici nespecialisti in fotbal vor pune mana pe cartea lui Razvan si isi vor spune parerea. Buna sau rea, treaba lor. (Razvan, cred ca nu te invat eu alfabetul: trimite cartea la reviste literare, s-ar putea sa fie o investitie).
    Redactorii de la ziarele sportive nu vad in „Eroi …” decat o carte sportiva, ceea ce, din cele cateva randuri vazute pe blogul asta, eu nu cred. Romanul este un roman, trebuie preluat ca atare si analizat in consecinta. Ca el e facut de un microbist, ca majoritatea cititorilor vor fi microbisti, e adevarat, dar eu stiu ca si cei care habar n-au ce-i ala un avion de vanatoare citesc cu interes memoriile lui Clostermann, si ateii citesc „Ben Hur”, iar exemplele pot continua.

    • Chiar am discutat cu Alexandru Muşina (el reprezintă editura Aula) treaba asta cu trimisul de cărţi pe la reviste literare şi a sugerat să ne ocupăm de acest aspect prin februarie-martie, dat fiind că tocmai ce-a fost Gaudeamus şi probabil redactorii au rafturile pline de cărţi care se doresc citite şi recenzate. „Eroi locali”, deocamdată cel puţin, pare să le cadă bine şi celor nemicrobişti. Mai am câteva categorii sociale, ca să spun aşa, pe care sper să le ating cu romanul şi să primesc feed-back din partea lor.

      Cât despre urmărirea unui şablon demult impus în analiza operelor, fie ele literare, muzicale sau cinematografice, îmi pare că se încearcă o abdicare de la acesta, şi chiar în facultate, la mine cel puţin, începe să fie încurajată analiza proprie. Sper să nu fie doar o aparenţă.

      P.S. mai trimiteţi-mi pe mail, vă rog, încă o dată adresa dvs., pt că nu o mai găsesc.

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s