UTA 1-2 Steagu’ | Pentru asta trăim!

Primul pas din următorii 800 şi ceva de kilometri a început prin activarea senzorului de lumină din scara blocului. Peste câteva ore, preluarea lui Chitoşcă cu călcâiul mi-a amintit de primele pâlpâiri ale acelui bec. Pâlp-pâlp-pâlp, dar oare va reuşi să-şi definitiveze menirea? Şi când toate privirile din stadionul „Otto Greffner” căutau ţinta viitoarei centrări a lui Sebastian Chitoşcă în careul arădean, mingea se rostogolea în plasa porţii pe big-bangul celor 25 de suporteri braşoveni.

Made in Braşov. Portarul Florin „Pensionarul” Iacob şi mijlocaşul Rareş Enceanu au asigurat victoria Braşovului la Şiria contra echipei UTA. Primul prin câteva parade de efect şi un penalty parat golgeterului Adrian Petre (22 de reuşite sezonul ăsta), celălalt printr-o acţiune finalizată cu golul de 2-0, al treilea din carieră pentru Steagu’. Băieţii Braşovului au devenit bărbaţi.

Dimineaţa se furişează atunci când cerul e înnorat. Nici o sclipire de culoare şi strălucire la orizont care s-o anunţe, doar negrul nopţii devenind mai gri. Şi ploaia bătând în caroseria maşinii în timp ce dezbaţi planificare urbană, viitorul echipei, soluţii de modernizare pentru stadionul „Silviu Ploeşteanu” şi cum naiba pot oamenii care par decenţi să fie aşa pe faţă susţinători PSD?! Toate astea pe un fundal sonor cu Pink Floyd featuring Ploaia Zorilor.

Prima oprire pentru tradiţionalul schimb de ulei la marginea şoselei a avut loc la câţiva metri după intrarea în judeţul Arad. Încă ploua şi bătea un vânticel rece, iar pe monumentul care marchează limita judeţului stăteau vopsite două nume: UTA Arad cu roşu, şi Corvinul cu negru. Însemnează că suntem mai aproape decât credem.

Fuleul spre Şiria, localitatea unde UTA îşi joacă acasă meciurile din acest retur, a fost brusc stopat când am văzut un autocar negru pe care scria cu galben „FC BRAŞOV” în parcarea hotelului Rusco. Să mergem să vedem care-i treaba? Să mergem! Andrei Şanta, antrenorul portarilor, ţinea în mâini tricoul verde cu numărul 93 pe care Florin Iacob urma să-l poarte în vreo două ore ca şi cum şi-ar fi dorit el însuşi să mai fie în stare să-l îmbrace o ultimă oară pentru Steagu’. „Nu ştim ce va fi cu decizia şi cu falimentul dar eu, dacă aş mai fi jucător, aş da totul, TOTUL!, în ăstea ultime meciuri, măcar să ne ducem frumos, dacă aşa o fi să se întâmple”. Totul pentru Steagu’.

Între timp ne-a ajuns din urmă şi cealaltă maşină mică, după care am intrat în hotel să ne încălzim puţin şi să-i salutăm şi pe jucători. Aşteptau îmbarcarea la autocar în hol, pe canapele sau în picioare, şi au părut surprinşi să ne vadă cum arătăm fără un gard între noi. Dacă acest lucru urma să fie o presiune în plus pe umerii lor şi aşa încărcaţi, sau o motivaţie, ei bine, asta urma să se lămurească în curând. Ploaia se oprise iar cerul părea c-ar vrea să mai risipească din nori.


Stadionul din Şiria poartă numele unui fiu al locului, istoricul Otto Greffner, şi a fost gătit de aşa natură încât utiştii să se simtă ca acasă. Steguleţe alb-roşii străjuiesc tribunele şi poarta principală de acces, un magazin de suveniruri funcţionează cu succes imediat în partea dreaptă a porţii, iar în spatele peluzei dinspre stradă poţi servi nişte mici mari, cârnăciori şi alte grătaruri. Stadionul are de asemenea şi o instalaţie de nocturnă compusă din opt stâlpi pe modelul stadioanele de soccer ale universtăţilor şi liceelor nord-americane.

Deşi omologat pentru 1380 de locuri, cred că la meci au fost lejer 1500 de suporteri arădeni, multă lume stând în picioare la marginea gardului de înălţime medie care înconjoară terenul. O altă chestie care mi-a plăcut mult a fost felul în care este tunată cabina crainicului, cu printuri din ziare vechi care evocă diverse performanţe ale „textiliştilor”. Aşadar, o idee care ar merge implementată şi pentru biroul meu de weekend de pe „Silviu Ploeşteanu”.

De la Braşov am mers la Şiria 24 de „stegari”, al 25-lea fiind un blăjean relocat la Arad şi care nu pierde nici o vizită a Steagului în această zonă a ţării. La pauză, Ionel Ioraş ne-a oferit varianta completă a imnului blăjenilor, care a fost scris de profesorul Silviu Agoston pe tren în 15 noiembrie 1980, când băieţii din Mica Romă veneau la Braşov pentru meciul cu Dinamo Bucureşti.

Aducerea aminte a avut loc în sectorul rezervat suporterilor oaspeţi. Acest sector, din punct de vedere tehnic, se află în afară stadionului propriu-zis, într-un colţ de unde puteam lejer vizita culturile şi sera gospodăriei din apropiere. Ne-am limitat însă doar la cântece, scandări şi glume cu cei doi băieţi de la firma de pază alocaţi nouă.

Boca admirând un steag care e cam de-o vârstă cu el. Un steag făcut aşa cum trebuie, cu litere cusute pe pânza lui, nu comenzi printate. Dincolo de sentimentele din prezent ale unora şi ale altora, acest steag reprezintă el însuşi o bucăţică de istorie care se cere respectată.

Şi că tot veni vorba de respect, suporterii arădeni ne-au tratat astfel pe toată durată vizitei. Nu au huiduit momentul în care am cântat „În oraşul de sub Tâmpa” la începutul meciului, cum nici noi nu am cântat peste al lor „De la Dunăre la Sena”.

Repriza a doua ne-a eliberat de stres. Deja prea obişnuiţi să deschidem scorul iar la final să rămânem cu aproape nimic, golul zărneşteanului Rareş Enceanu a aprins fitilul unor sentimente care abia aşteptau să explodeze. Rezistenţa (din munţi) la atacul ultimului fundaş arădean şi determinarea sa de a duce faza până la capăt, în loc de a căuta penalty-ul într-o penibilă cădere, a fost totul acela de care vorbea Andrei Şanta.

Păstraţi-vă Barcelonele, Realurile, Bayernele, Manchesterurile şi toate cele. Acolo nu există chestii din astea. Cu Steagu’ până la moarte!


Pentru asta trăim – cum frumos scria pe hanoracul unui confrate „stegar”, pentru speranţa zilelor senine de la finalul unei dimineţi întunecate. Seara, când am ajuns la Braşov, primul pas din următorii treizeci şi ceva spre patul meu a început prin activarea senzorului de lumină pe scara blocului. Şi asta mi-a amintit de preluarea aceea a blondului Chitoşcă.

#SteaguNuMoare

5 gânduri despre “UTA 1-2 Steagu’ | Pentru asta trăim!

  1. Foarte frumos articol….si din nou felicitari pentru victorie baietilor si suporterilor!
    Emotionant momentul cu suporterul stegar din Blaj!
    Allez STEAGU! allez!

  2. Cum e omul … unii fac cateva sute de kilometri pentru echipa, altii se uita la televizorul stins si un indraznesc sa-l porneasca, desi in spatele ecranului negru sunt jucatorii imbracati in galben … N-am avut curajul nici sa caut un live-text sau sau dau telefoane, sperand, totusi, ca cineva se va milostivi de mine si imi va spune ca a castigat Steagu (ceea ce s-a si intamplat pana la urma, dupa vreo doua ore de la finalul jocului).

    • Şi unde mai pui că, indiferent de cum am „auzit” victoria, pe stadion, pe net, la TV sau de la un arahanghel al veştilor bune la câteva ore după meci, toţi am trăit aceeaşi bucurie şi senzaţie de descătuşare.

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s