Basarabia a fost prima provincie care a votat pentru unirea cu Regatul României. Se întâmpla acum 99 de ani, în acestă zi. I-au urmat în acelaşi miraculos an 1918 Bucovina pe 28 noiembrie şi, în final, Transilvania pe 1 decembrie.

În context istoric, România Mare a trăit puţin, numai 22 de ani, fiind sfâşiată prin Dictatul de la Viena din vara anului 1940. Ţara a ieşit din cel de-al Doilea Război Mondial sfâşiată şi moral, pentru că nu reuşise să recupereze decât o parte din teritoriile pierdute cu cinci ani în urmă – Nord-Vestul Transilvaniei – Bucovina de Nord şi Basarabia intrând în componenţa Uniunii Sovietice pentru eterninatate, cum se părea atunci.

Basarabie frumoasă, bine te-ai gătit mireasă…

Că vin peţitorii cu Steagu’ să te scoată la joc! Braşovul traia propria lui dramă în anii de după ce-l de-al Doilea Război Mondial. Industria, străzile, munţii şi numele îi fuseseră confiscate de noua ordine socială. Totul trebuia să sune nou, amintirea a tot ceea ce existase până atunci trebuia făcută uitată cât mai repede cu putinţă. Dar oraşul măcar avea fotbalul ca să-i mai amintească 90 de minute pe săptămână că viaţa poate fi şi senină. Steagul Roşu Oraşul Stalin (Uzinele Astra Braşov până la Legea Naţionalizării din 1948) îşi făcuse drum sub conducerea antrenorului Silviu Ploeşteanu din Campionatul Judeţean până pe podiumul Diviziei B, de unde „stegarii” puteau zări în sfârşit prima ligă.

Alb-albaştrii, culorile echipei în acei ani, disputaseră 14 etape din sezonul 1956 al ligii secunde, câştigând 11 meciuri, pierzând două şi unul terminându-l la egalitate. Cum echipa deja se posta în viitoare câştigătoare a seriei, primeşte la finalul lunii august din acel an dreptul să participe la un turneu internaţional în Uniunea Sovietică.

Evident, dat fiind statutul şi numele oraşului în acel moment, mişcarea avea şi rol propagandistic în favoarea regimului comunist din România: o echipă compusă din muncitorii celei mai în ascensiune uzine din Oraşul Stalin merge să apere onoarea omului-nou din Carpaţi chiar în sacra Uniune Sovietică. Straşnic!

Doar că istoria avea să-şi amintească de Steagul Roşu din Braşov ca fiind prima echipă românească ce vizitează Basarabia după ce-l de-al Doilea Război Mondial. Evenimentul avea loc pe 3 septembrie 1956, într-o zi de luni, când în tribunele stadionului Republican din Chişinău au luat loc peste 20 de mii de spectatori pentru a urmări meciul internaţional Burevestnik Chişinău – Energia Steagul Roşu Oraşul Stalin. Adică Zimbru Chişinău şi FC Braşov, cum se prezintă astăzi cele două echipe.

3 septembrie 1956. Energia Steagul Roşu Oraşul Stalin aliniată la centrul terenului, înaintea meciului cu Burevestnik. Calitatea nu foarte grozavă a fotografiei face dificilă identificarea tuturor „stegarilor”, dar se remarcă următorii: de la stânga la dreaptă, în tricou alb, Silviu Ploeşteanu, Gheorghe Marinescu, portarul Tică Constantinescu, Nicolae Proca, ???, portarul de rezervă Constantin Ghiţă, Zoltan David, Gheorghe Ciripoi, Nicolae Fusulan, ???, posibil Kneipp, Octavian Zaharia, Gheorghe Percea, ??? şi Emanoil Haşoti; foto de S. Galperin via

Burevestnik bate Steagu’ cu 3-2, conducând chiar cu 3-0 la un moment dat prin dubla lui Vaţkevici (min. 5 şi 67) şi autogolul lui Raicu din minutul 53. „Stegarii” contribuie şi ei la spectacol prin golurile înscrise de Haşoti şi Magheţ în minutele 75 şi 90. Emanoil Haşoti devenea primul golgeter internaţional al echipei după ce în meciul de debut al turneului, în Ucraina, contra echipei Casa Ofiţerilor din Odessa, înscria golurile victoriei în minutele 23 şi 34, Boris Bahmutov reducând pentru ucrainieni în minutul 65.

Cronica apărută a doua zi în ziarul braşovean Drum Nou; sursa: Arhivele Bibliotecii Judeţene Braşov, via Adi „MicşunicaZone” Aliman

A doua zi după meci a urmat dineul oficial, „stegarii” şi „burevestnicii” amestecându-şi cunoştinţele de rusă şi română printre pahare cu voie bună, după care braşovenii au luat din nou drumul Ucrainei (îmi place să cred că având valizele pline cu bomboane „Bucuria”), unde pe 8 septembrie urmau să întâlnească faimoasa Dynamo Kiev pe stadionul „Nikita Hruşciov” (actualul NSC Olimpiyskiy). Acest ultim meci din primul turneu internaţional din istoria Steagului s-a încheiat 1-1, autorul golului braşovean fiind Emanoil Hașoti.

Dineul din 4 septembrie 1956. Petrecăreţii, de la stânga la dreapta: braşoveanul Gheorghe Percea, chişinăuanul Beglearov, Emanoil Haşoti, Ponomariov, Ţinkler şi Lev Şor. De partea celaltă a mesei se află arbitrul meciului, Ilie Catănsus, posibil să fie „stegarul” Kneipp, iar puştiul din spate de tot, care se uită spre cameră, este braşoveanul Gheorghe Ciripoi; foto din arhiva lui Lev Şor, via

Sai Braşovule bătrâne…

Că vin musafiri di pesti Prut. Delegaţia celor de la Burevestnik Chişinău a ajuns în oraşul de sub Tâmpa joi noapte, 1 noiembrie 1956, cazându-se la hotelul ARO Palace (Carpaţi, cum se numea pe-atunci). Duminică le-au acordat „stegarilor” revanşa pe un „Tineretului” ticsit şi nerăbdător să vadă primul meci internaţional pe teren propriu din istoria Steagului. Burevestnik se prezenta în faţa braşovenilor ca echipa revelaţie din recent încheiatul sezon 1956, unde s-a clasat pe locul 6, în urma superputerilor Spartak, Dynamo, şi CSKA Moscova, Dynamo Kiev şi Torpedo Moscova. Steagul Roşu mai avea doar câteva etape de disputat din ediţia 1956 a Diviziei B, echipa obţinând deja matematic promovarea.

O tovărăşească vizită înaintea marelui meci. sursa foto: Arhivele Bibliotecii Judeţene Braşov, via Adi „MicşunicaZone” Aliman

Peste 10.000 de spectatori, cu multe ore înaintea începerii meciului internaţional dintre Energia Steagul Roşu-Burevestnik Chişinău erau de acum instalaţi în cele două tribune ale stadionului Tineretului.

Este ora 15. În aplauzele puternice ale spectatorilor îşi fac apariţia pe teren loturile celor două echipe. Urmează tradiţionalul schimb de fanioane, coechipierii schimbă buchete cu flori.

C. Victor în ziarul Drum Nou din 6 noiembrie 1956

Meciul este din punct de vedere a evoluţiei scorului o oglindă a celui din „tur”. În minutul 72 chişinăuanii au pe tabelă 3-0 graţie golurile marcate de Korotkov (min. 14), Muhortov (min. 20) şi Danilov (min. 72). Minutul 72 a fost plin de acţiune, golgeterul „stegar” Zoltan David reducând diferenţa, pentru ca Nicolae Proca să stabilească scorul final cu două minute înainte de ultimul fluier.

Fotografie cu Proca marcând golul de 2-3 apărută în Drum Nou (8 noiembrie 1956); sursa foto: Arhivele Bibliotecii Judeţene Braşov, via Adi „MicşunicaZone” Aliman

Cei peste 10.000 de spectatori care au asistat la această întîlnire internaţională de fotbal, au fost martorii unui joc de o rară spectaculozitate, în care pe prim plan s-au situat fotbaliştii oaspeţi. Aceştia au impresionat în primul rînd prin tehnica individuală, executînd stopuri, pase sau şuturi cu o rară măiestrie. Din rîndul lor s-au remarcat în mod deosebit Mirgorodski, Butîlkin şi fără a greşi, putem spune, întreaga înaintare. Stegarii la rîndul lor, au reuşit să facă o partidă interesantă, care printre altele constituie şi o serioasă verificare în vederea meciurilor pe care le va susţine în anul viitor, în cadrul categoriei A de fotbal.

C. Victor în ziarul Drum Nou din 6 noiembrie 1956

Doi la zero pentru Burevestnik la general, era timpul unei noi revanşe!

Au bătut mingea şi au băut jin!

La sfârşitul lunii iulie din anul 1957, cu trei săptămâni până la debutul în prima ligă, braşovenii trec pentru a doua oară Prutul. Prima oprire are loc în Gara Ungheni, pentru schimbarea roţilor trenului din cauza ecartamentului mai larg al căii ferate din Uniunea Sovietică. „Stegarii” îşi ocupă timpul numărând firele buchetelor cu care au fost întâmpinaţi. Florăria „stegară” îşi sporeşte colecţie când echipa coboară pe peronul Gării Chişinău, jucătorii fiind întâmpinaţi la ora 3:30 dimineaţa de sute de persoane.

Foto de A. Bociarov, via andron-prodan.blogspot.ro

Jucătorul indicat de săgeată este Nicolae Proca; sursa foto: săptămânalul UltraSport din anul 2005

La capătul unei călătorii de peste opt ore cu trenul, Silviu Ploeşteanu găseşte eleganţa să-i acorde reporterului ziarului Moldova Socialistă câteva gânduri:

Sîntem foarte bucuroşi de faptul că întîlnirile dintre două echipe prieteneşti au devenit tradiţionale. Anul acesta din nou ne întîlnim la Chişinău şi în oraşul Stalin. […] Ne vom depune toată stăruinţa, pentru ca amatorii de fotbal din capitala Republicii Moldoveneşti să rămînă mulţumiţi de jocul nostru.

Silviu Ploeşteanu, antrenorul echipei braşovene, sursa declaraţiei

Pe 25 iulie 1957, un arhiplin stadion „Republican” (25 de mii de spectatori) întâmpina echipele Burevestnik Chişinău şi Energia Steagul Oraşul Stalin, pregătite pentru a treia confruntare directă din istorie. Lotul „stegar” deplasat în capitala Basarabiei a fost următorul: portarii Constantin Ghiţă, Tică Constantinescu şi Vasile Câmpeanu, fundaşii Gheorghe Bârsan, Gheorghe Marinescu şi Gheorghe Percea, mijlocaşii Octavian Zaharia şi Paul Popescu, atacanţii Emanoil Haşoti, Ioan Szigety, Gheorghe Fusulan, Zoltan David, Nicolae Proca şi Gheorghe Ciripoi.

„Stegarii” (tricouri albe) şi „Burevestnicii” salutând publicul de pe „Republican” înaintea meciului; foto de A. Bociarov, via

Braşovenii sunt cei care înving de această dată, Zoltan David, viitorul golgeter din Divizia A şi Cupa Balcanică, marcând primele sale goluri internaţionale în minutele 22 (pasă de la Paul Popescu) şi 54 (profitând de o eroare a apărării gazdelor). Deşi Korotkov reduce diferenţa la un gol cu jumătatea de oră rămasă din meci, Nicolae Proca închide din nou tabela, de data asta în minutul 75 – 3-1 pentru Steagu’!

„Ne-am luat revanşa pentru înfrîngerile suferite anul trecut”, declara la finalul meciului conducătorul delegaţiei „stegare”, Vasile Militaru.

Înfrângerea suferită pe teren propriu îi obliga pe chişinăuani la propriile lor gânduri de revanşă, iar ocazia s-a ivit peste o săptămână şi un pic. „Stegarii” au revenit la începutul lunii august în Chişinău, după ce jucaseră pe 28 iulie un amical tocmai în Samara (Rusia) contra echipei locale Krîlia Sovetov (Aripile Sovietelor). Învinşi acolo cu 5-1, băieţii lui Silviu Ploeşteanu sperau să mai îndulcească experienţa internaţională printr-o nouă victorie pe „Republican” şi să egaleze astfel scorul meciurilor directe.

„Stegarii” la centrul terenului înaintea meciului din 3 august 1957. Primul din dreapta este antrenorul Silviu Ploeşteanu; sursa foto: Laura Ploeşteanu

Doar că dorinţa de revanşă a celor de la Burevestnik se manifestă încă din minutul 2, când Mihail Kolosov deschide scorul. Emanoil Haşoti înscrie şi el doilea gol din cariera sa contra basarabenilor (după David şi Proca), stabilind scorul pauzei. În repriza a doua, golurile marcate de Valentin Falomeev (min. 59) şi Iuri Korotkov (min. 89) desăvârşesc revanşa chişinăuană.

Al treilea meci al seriei Steagul Roşu – Burevestnik pe anul 1957 are loc în data de 21 august, când basarabenii se impun (din nou), scor 2-1, Mihail Muhortov marcând o dublă, în vreme ce autorul golului braşovean este momentan necunoscut. Burevestnik stabilea scorul general al confruntărilor cu Steagul Roşu la 4-1, în ceea ce a fost ultima partidă jucată vreodată între cele două echipe. Ce zic băieţii de la Zimbru unei călătorii sub Tâmpa în viitorul apropiat? Dar să vină şi cu nişte bomboane „Bucuria”. Promitem să le întoarcem vizita.

La o margine de lumea unde Dumnezeu a vrut…

Moldovenii joacă la Steagu’ şi n-au mai marcat de mult. Valeriu Andronic e primul basarabean care a jucat şi marcat vreodată pentru FC Braşov, debutând sub galben-negru pe 18 noiembrie 2006, în victoria 3-0 de acasă cu Cetate Suceava. Am fost vreo 140 şi ceva de spectatori la meciul acela; eram prea trist ca să duc la capăt numărătoarea. A jucat în total 10 meciuri şi a înscris un gol, în victoria 7-2 contra Snagovului, dar eu cel mai bine mi-l amintesc pentru pletele sale şi felul în care la meciul de acasă cu Gloria Buzău (0-0) impulsiona prin gesturi tribuna a doua şi peluza.

Ultimul gol înscris de un basarabean pentru Steagu’ datează din toamna anului trecut, 22 noiembrie, când Sergiu Istrati înscria golul doi în deplasarea de la Luceafărul Oradea. Acela a fost de asemenea şi al 5-lea său gol stagional, totul începând cu dubla de la Sepsi din prima etapă a sezonului. Până acum, ori de câte ori Istrati a marcat, Steagu’ a câştigat, aşa c-ar fi frumos să mai dea vreo câteva, să ne facă să visăm albastre flori de mai.

Sergiu Istrati, numărul 15, un basarabean parte din familia „stegară”. Hai, băieţii!

Mulţumiri lui Andrei Prodan pentru că nu lasă istoria să dispară şi lui Adi pentru că are abonament la Bibliotecă şi-şi mai găseşti timp să-l folosească.